luni, 30 noiembrie 2009

Din nou weekend plin

În acest weekend am fost din nou la Expo Transilvania cu căţeii şi pisicile noastre. Din păcate, de data asta, în trei zile nu am reuşit să donăm decât un căţel şi în motan, din 15 pui de căţei adunaţi şi 2 pisici. Nu ne putem plânge pentru că în ultimele două zile banii strânşi în cutia pentru donaţii sunt foarte bineveniţi, din ei săptămâna asta vom steriliza şi vaccina alte femele, dar ne îngrijorează prezenţa atâtor căţeluşi care au rămas. Neavând adăpost unde să-i ţinem, a trebuit să-i împrăştiem în diverse locuri.
 Multă lume i-a văzut, i-a îndrăgit, dar toţi spuneau "dacă aş avea unde să-i ţin, pe toţi i-aş lua".



"Grupa mică" - doi căţei şi un motănel s-au împrietenit de mama focului. Au dormit tot timpul împreună, chiar dacă era vorba despre un spaţiu mic, nu le păsa:
 


Alţi doi aveau chef de plimbare şi cum nimeni nu părea lliber să o facă, s-au descurcat ei singuri:



Apoi, obosiţi, s-au vârât toţi la grămadă:


Motănelul tigrat s-a simţit foarte bine alături de prietenii lui lătrători:


Vizitatorii au fost nenumăraţi, în special copii:

 
Oricât de drăgălaşi au fost, norocoşi, de data asta, au fost doar o căţelusă şi motănelul tigrat:
 

 Aşa a ajuns (din nou!!!) la mine un puiuţ mic de tot pe care îl adusesem dintr-o curte plină cu noroi, ţinut afară, în frig, împreună cu micuţa lui mamă. Dar pentru că căţeluşa a fost recent sterilizată şi pentru că nu m-a lăsat inima să-l duc înapoi în noroiul din curtea aceea, am riscat să-mi "pornesc" din nou familia, aducând un nou membru, chiar şi pentru o perioadă limitată.
Micuţul măsoară 44-44, adică nu e mai mare decât nişte papuci de casă de această mărime:

 
dar pentru că a fost despărţit de mai noii săi prieteni de grupa mică, azi noapte a fost deosebit de gălăgios, incredibil aş putea spune ţinând cont de mărimea sa. Între timp, pe parcursul zilei, s-a mai împrietenit şi cu cei din grupa mare, în speţă cu Pătrunjel, care pare să aibă o pasiune pt cei mici:



Şi ca de obicei, şi acum SPER să-i găsesc cât de repede noi şi buni stăpâni. Oricum, cred că va fi mai uşor, ţinând cont că e un câine micuţ care nu va creşte prea mult, deci va fi uşor să fie ţinut şi în apartament.
 

joi, 26 noiembrie 2009

Senatul a respins ieri abrogarea Legii 9, de protecţie a animalelor

Pentru cei care au urmărit la TV stirea despre încercarea unui senator PD-L-ist, Iulian Urban (mai degrabă e rural rău) de a propune Guvernului revenirea la legea ce dă liber la masacrarea câinilor, redau mai jos răspunsul Federaţiei Naţionale pentru Protecţia Animalelor: 

FEDERATIA NATIONALA PENTRU PROTECTIA ANIMALELOR (FNPA)


COMUNICAT  DE  PRESA
 


Ieri, 25 noiembrie, Senatul a RESPINS proiectul legislativ L448/02.09.2009 initiat de catre senatorul Iulian Urban prin care se propunea abrogarea legii nr.9/2008 de modificare a legii 205/2004 privind protectia animalelor, inclusiv revenirea la eutanasie a cainilor fara stapan.


Mentionam ca nici pe parcursul derularii procesului legislativ la Senat, propunerea nu a avut sustinere: Guvernul a dat aviz negativ iar Comisia pentru agricultura (de la Senat) a emis raport nefavorabil.


In urma cu un an si jumatate legislatia romana privitoare la protectia animalelor a fost adaptata conform unor principii de baza ce stau la baza unei comportari etice fata de animale. Adoptata cu unanimitate de voturi atat de catre Senat cat si de Camera Deputatilor a fost de asemenea imbratisata de intreaga Romanie si aplaudata de catre comunitatea internationala.
Si totusi, de neconceput, un parlamentar, dul senator Iulian Urban, propune printr-o initiativa legislativa, respinsa ieri de catre Senat, sa ne intoarcem pe primele trepte, la non-civilizatie; propune ca societatea sa mearga inapoi si nu inainte. Intr-o societate care inca nu a atins nici nivelul a ceea ce inseamna protectia animalelor, atunci cand majoritatea tarilor au depasit de zeci de ani protectia si sunt la etapa de imbunatatire a legislatiei privind drepturile animalelor, exista militanti care pledeaza vehement pentru inexistenta pedepselor pentru cruzimile fata de animale.

miercuri, 25 noiembrie 2009

Poliţia animalelor

După comunicatul de presă făcut public în această săptămână, pe care l-am redat şi eu aici, referitor la înfiinţarea Inspectoratului General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor, mai precis după revenirea din euforia aflării unei veşti mult aşteptate de către asociaţiile de profil, am început să rumeg mai bine cele cuprinse în comunicat şi să trec la o atitudine mai rezervată.
- De ce?, vă puteţi întreba.
- Pentru că la un studiu mai atent al site-ului Comisariatului pentru Societatea Civilă şi la un pic de research pe net despre ei, mi-au apărut niscaiva întrebări. Ca să mă dumiresc, le-am trimis şi un e-mail în care am cerut respectuos nişte lămuriri suplimentare, dar nimic. Nici măcar un mail de "mulţumim de interesul acordat", bla, bla, bla.
Aşa că m-am gândit să punctez ne-lămuririle-mi personale pe al meu personal jurnal (blog):
1. Art.11 (5) al Ordonantei 37/2003 mentionează: "Este interzisă utilizarea in denumirea asociatiilor a unor sintagme sau cuvinte specifice autoritatilor si institutiilor publice ori unor profesii liberale sau altor activitati cu reglementari proprii". 
    -  îmi aduc aminte de momentul de început al Centrului de Informare Turistică, când împreună cu Indrei Raţiu, Alin Roşca şi Alin Todea încercam să găsim o denumire pentru acest loc, deoarece legea nu ne permitea să folosim, în acte, cuvântul "centru". Aşa am ajuns, la recomandarea avocatei, să înfiinţăm un nou ONG, cu tematică turistică, sub a cărui umbrelă să funcţioneze CIT-ul, ca un program de lungă durată. Aşa s-a născut "Asociaţia pentru Informare şi Promovare Turistică Turda", denumire pe care foarte puţini turdeni o cunosc, majoritatea fiind familiarizaţi cu CIT.
   - şi atunci mă întreb: cum poate un ONG să primească, prin hotărâre judecătorească, dreptul de a se numi "Comisariat", de a utiliza un logo ce uşor poate fi confundat, la prima vedere, cu stema Poliţiei Române, iar reprezentanţii să se numească: "inspectori", "comisari" etc, iar acum să primească acceptul pentru folosirea denumirii de "Inspectorat General de Poliţie"? Ceva pute la mijloc. O şpagă, un trafic de influenţă etc?! De ce şi-ar dori cineva aceste titulaturi, dacă nu pentru ca să se folosească de sonoritatea  puternică a  denumirilor ce reprezintă Legea în conştinţa populaţiei. Cine sunt oamenii din spatele acestui Comisariat şi ce au făcut ei în tot acest timp, din 2004 (anul înfiinţării) şi până acum, de nu s-a auzit de ei?
     - am aflat (de la tătuca Google) că de fapt fondatorul acestui Comisariat este un fost ofiţer MAI. Cum altfel? Acuma în mine se dă o bătălie (cam ca şi în privinţa votării preşedintelui): dacă e să-mi văd doar interesul propriu (în cazul ăsta activitatea pe animale), aş zice "super băieţii, au relaţii prin procuratură, poliţie etc, numai bine pentru cauza noastră". Dar nu reuşesc să scap de flerul de fost jurnalist, care încă se tot update-ază din mers.
 2. Aş vrea mult să nu fiu înţeleasă greşit, departe de mine gândul de a discredita sau de a critica initiativa lăudabilă de a înfiinţa o Poliţie a Animalelor. Poate nu mulţi ştiu că peste tot în străinătate, Poliţia animalelor este de fapt o organizaţie neguvernamentală, care funcţionează cu acces limitat, mai ales în ceea ce priveşte încălcarea proprietăţii private, însă colaborează strâns cu Poliţia statului, care are obligaţia să intervină  imediat şi oridecâte ori sunt solicitaţi de aceştia. Însă când am citit (şi mi se pare normal) că au nevoie de colaborarea cu asociaţiile pentru protecţia animalelor, adică de membrii acestora, am început să caut şi mai atentă cam ce ar presupune acest parteneriat. Şi iacă ce am aflat: ei fiind un ONG de Bucureşti, nu pot să acopere teritoriul decât având reprezenţanţi împrăştiaţi prin toate colţurile ţării. Aceştia primesc, "la pachet" denumirile pompoase cu care se pot afişa în pubic, dar au obligaţia să achite o cotizaţie lunară şi să participe la şedinţele Comisariatului. Ori, să mă scuze dumnealor, dar:
                         - asociaţiile de profil abia reuşeşc să strângă nişte fonduleţe pentru bietele animăluţe, de unde sărăcia lor să mai plătească în plus cotizaţii pentru un alt ONG?
                        - iar de şedinţe la români mi-e plin carul.
                       - apoi, pe ce bază se recrutează oamenii? Cum îi verifică înainte să îi facă reprezentanţi în teritoriu? La ce articole am citit prin presă despre aceştia, e clar că nu se face acest lucru.
3. O poliţie, că e de stat sau că e privată, că e a animalelor cu 4 picioare sau a celor cu 2, trebuie riguros organizată. Trebuie să cuprindă organigramă, obiective, sarcini să aibă o misiune generală. Ori din comunicatul lor de presă nu reiese nimic. E doar foarte evaziv şi confuz.

"Stimaţi domni,
Iniţiativa dvs e foarte lăudabilă, mai ales în contextul actual, când animalele noastre sunt tratate ca nişte obiecte fără importanţă. Însă, tocmai de aceea, asumarea unui astfel de rol, de Poliţie a Animalelor, reprezintă o responsabilitate enormă, ce trebuie tratată cu deosebită atenţie. Nu este ceva ce să fie făcut după ureche, de azi pe mâine. Chiar dacă aveţi experienţa unei activităţi militare, apărarea drepturilor animalelor depăşeşte graniţele în care era limitată munca din armată. În primul rând e nevoie de multă afecţiune, de iubire pentru necuvântătoare, de un suflet deschis şi receptiv la nevoile acestora. Apoi e nevoie de o minte ascuţită care ştie să asculte, nu doar să ordone. De strategie, de .....".

Hai că iar m-am înfierbântat. Trăiască Poliţia Animalelor şi să fie ca lumea!!!

Inteligenţa maidanezilor

Zilele astea am avut parte de câteva episoade care să-mi confirme încă o dată că maidanezii, atât de huliţi de unii, au o inteligenţă ce ar putea fi utilizată cu succes în multe ocazii, de către noi, oamenii.
De exemplu Zguby, la începuturile acomodării în căminul nostru, ne mărunţea orice plic lăsat în poartă sau aruncat pe jos, în curte, de către poştaş, curieri, etc. Săptămâna asta însă, mă trezesc cu o bucată de hârtie împăturită, în bucătărie, pe jos. Când m-am aplecat, mi-am dat seama că era factura de gaz. Doar că era scoasă din plic, avea câteva găurele, dar în rest era aproape intactă. Mă întrebam însă unde oare o fi plicul? Am coborât în curte şi când am văzut bucăţelele mărunţite de hărtie, am înţeles că isteaţa noastră Zguby a desfăcut factura din plic, pe ăsta l-a "măcinat", iar factura ne-a adus-o în casă şi a lăsat-o la picioarele mele. Nu mi-a venit să  cred. De unde ştia ea că plicul se poate rupe şi cum a reuşit să-l mărunţească şi să scoată factura din interior, fără să o deterioreze??? Încă nu am găsit un răspuns.



Azi, la un moment dat, în casă fiind, l-am auzit pe Buliţă lătrând nevoie mare. De când e la noi în curte, nu mai latră de când atunci când trece cineva pe la poartă sau ne caută cineva. M-am uitat pe geam şi nu am văzut nimic, aşa că am ieşit să văd de ce era atât de agitat. Nu era nimeni la poartă, nimeni pe alee, dar când m-am uitat spre complex, am observat că soţul meu tocmai ajunsese şi cobora din maşină. Buliţă lătra ca să anunţe sosirea "stăpânului", deci. Deşi acesta se afla la o distanţă cam mare ca să fie recunoscutăde câini. Şi totuşi, Buliţă l-a văzut şi l-a recunoscut.
Ei, mă întreb ce suprize de genul ăsta voi mai avea de la dragii mei, foşti şi actuali maidanezi?

luni, 23 noiembrie 2009

Buliţă & Comp

Aşa cum am menţionat în postul cu sterilizările, Buliţă a fost sărăcit de "bijuteriile" sale. După operaţie, am decis să-l ţinem în curte, pentru ca nu cumva să fie lovit sau frigul să-i provoace vreo infecţie. Am fost foarte stresaţi de cum îl vor primi în curte ceilalţi doi masculi, Freddy şi Pătrunjel, ţinând cont că de fiecare dată când ieşeau în curte şi îl vedeau pe Buliţă de cealaltă parte a portiţei, se încingea bătaia. Dar niciodată conflictul nu era pornit de Buliţă, ci de răsfăţaţii casei. Acum, după 5 zile de când Buliţă e la noi, totul pare ok. Cei trei masculi se întâlnesc în curte, se miros uşor, rapid, apoi se îndepărtează unul de celălalt. Se simte totuşi o tensiune între ei, însă sperăm să se obişnuiască şi chiar să se împrietenească. Buliţă este un câine superb. Este foarte docil, îl scoatem la plimbare şi umblă la picior, nu trage deloc din lesă. Este foarte ascultător şi devotat. Aşa că ne-am hotărât să-i oferim lui camera goală din "apartamentul" lui Murdărici. L-a primit cu încântare şi dovedeşte mare grijă de noul lui cămin. Totodată este un excelent paznic. Acum chiar că avem câine de pază, he, he, he. A fost vaccinat, deparazitat, curăţat, aşa că nu-l mai dăm. Să vă luaţi gândul de la Buliţă, pentru că acum e câinele nostru iubit!


duminică, 22 noiembrie 2009

Necuvântătoarele au un nou aliat – Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor!

Societatea civilă, prin vocea organizaţiilor neguvernametale, intenţionează să responsabilize şi să dezvolte spiritul civic al cetăţenilor, cu scopul de a răspândi noţiunea de respect pentru animale. La acest demers s-a alăturat şi Comisariatul pentru Societatea Civilă, organizatie în cadrul căreia, începând cu data de 4 noiembrie a.c. s-a înfiinţat oficial prin hotărâre judecătorească,definitivă şi irevocabilă, ca structura a societăţii civile, Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor – IGPPA – ce va avea rolul de a întreprinde acţiuni în scopul protejării animalelor şi păsărilor.

siglacsc2.jpg

Unul din obiectivele principale ale IGPPA va fi amendarea legislaţiei în domeniu, promovarea şi apărarea intereselor medicilor veterinari din România. Inspectoratul General de Poliţie pentru Protecţia Animalelor va avea la nivel de judeţe, inspectorate judeţene de poliţie, iar la nivel municipal sau orăşenesc, inspectorate municipale, respectiv oraşeneşti. Toţi cei ce iubesc animalele si păsările, patrimoniul cinegetic pot sesiza organele noastre de ordine pentru a stopa abuzurile şi violenţele săvârşite asupra animalelor cu sau fără stăpân. Adresăm un mesaj societăţii civile şi organizaţiilor neguvernamentale de profil să se ralieze dezideratelor IGPPA în scopul stabilirii unor strategii de colaborare concrete pentru îndeplinirea obiectivelor noastre statutare.
A salva viaţa unui biet animal reprezintă un gest nobil şi nu costă nimic. Depinde numai de noi dacă suntem capabili să ne asumăm această responsabilitate si să refuzăm să trăim într-o societate marcată de nepăsare. Ajutorul dat unei fiinţe necuvântătoare poate reprezenta un exemplu demn de urmat de către noi toţi. Mesajul acesta trebuie răpândit!
Pentru mai multe detalii puteţi accesa site-ul: www.comisariat.ro 
(Sursa: Adoptiicaini.ro)

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

O zi încununată de succes

Azi a fost o zi foarte benefică. Am reuşit să dăm spre adopţie toţi micuţii care îi mai aveam, cu o singură excepţie, căţeluşa care au returnat-o de Haloween perechea ce a plecat în Germania. Am observat că lumea doreşte pui mici, iar ea - chiar dacă încă e pui, e mai "crescută" şi nu a mai atras doritori. Cu toate astea e o scumpă, o finuţă şi o lipicioasă. Sper ca până la urmă să i se lipească cuiva de suflet.

Din nou am avut vizitatori gârlă, cu copii şi fără copii, dar majoritatea celor de acum erau cu adevărat iubitori de animale. Doar evenimentul era Dog-Show.

 
 
 
 

Şi ca să vedeţi ce am văzut noi şi ne-a plăcut, am pus mai jos un album de fotografii cu frumoşii patrupezii prezenţi în show. Daţi clic pe pe poza de mai jos şi vi se va deschide o nouă pagină cu toate pozele:

Dog Show

Pentru noi, ziua de azi a fost una încununată cu succes. Pe lângă faptul că am reuşit să dăm puii spre adopţie, donaţiile din "cutia milei" au fost cele mai semnificative de până acum. Asta ne-a bucurat foarte mult, pentru că săptămâna viitoare vom putea steriliza şi vaccina alte căţele.

Şi ca nu cumva mâine să mergem cu "mâna goală", pe când am revenit acasă, am primit un telefon despre existenţa unei căţele cu 6 pui, pe malul Arieşului, sub o canapea veche. Am mers, am reuşit cumva să-i distragem atenţia mamei patrupede şi am furat puii. Şi bine am făcut pentru deja erau măricei şi cu siguranţă că o terminau pe săraca mămică.
 Sunt nişte grăsani superbi, trei băieţi şi trei fete:

 
 
Asta mică a adormit cu faţa în farfurie

 
Iar ăsta se simţea bine doar cu fundul în farfurie. Oricât l-am pus deoparte, el tot acolo se vâra, iar frăţiorii lui trebuiau să pape pe lângă fundul lui de grăsan.

Sperăm ca mâine să nu-i mai aducem înapoi şi să-şi petreacă următoarele nopţi într-un cămin plin de iubire.

vineri, 13 noiembrie 2009

Începutul unui weekend lucrativ - Blackie a fost adoptată

Azi am avut o nouă acţiune în cadrul asociaţiei noastre. În cadrul campaniei derulate de asociaţia clujeană NUCA, am reuşit să sterilizăm mai mulţi câini şi pisici. Azi a fost rândul a 3 pisici. Situaţia lor e destul de complicată. Ele au fost adunate pe lângă casă, împreună cu alte animale, de către o familie de oameni cu handicap mintal. Pentru că nu au responsabilitatea creşterii şi întreţinerii animalelor, un vecin inimos şi foarte iubitor de animale, proaspăt înscris în asociaţia noastră, se îngrijeşte de fapt de aceste animăluţe. El hrăneşte pisicile şi a reuşit să le prindă pentru ca noi să le ducem azi la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj, pentru a fi sterilizate.

 
 
Sărmanele pisicuţe arată cam ciudat după operaţie, încă aflate sub influenţa anesteziei

 
Studenţii anului VI au fost foarte migăloşi şi atenţi în operaţii, iar la sfârşitul zilei păreau deja cam extenuaţi

Cu aceeaşi ocazie, am fost solicitate să acordăm şi un interviu în cadrul emisiunii "Arca lui Peter", de pe TVR. Încă nu ştim însă când va fi difuzată, dar vom fi anunţate. Voi mai reveni.

Tot cu această ocazie, s-a întâmplat şi un lucru minunat. Pentru că nu o puteam lăsa acasă pe micuţa "achiziţie" căreia iniţial îi spusesem Blackie, dar pe parcurs ne-am dat seama că cel mai bine i se potriveşte Duracell, pentru că are o energie nesfârşită, am luat-o la pachet, cu noi.

 

Fiind o minune de căţel, nu a trecut neobservată. Eu speram că dacă o scot în lume, va avea mai multe şanse ca cineva să şi dorescă să o adopte. Spre finalul zilei, pe când îmi pierdusem deja orice speranţă, o studenţă din anul VI a zărit-o şi a îndrăgit-o imediat. L-a sunat pe prietenul ei, l-a chemat la facultate, a văzut-o şi el, a plăcut-o şi au hotărât să o adopte. Vă daţi seama bucuria mea când am aflat în ce familie va intra micuţa salvată de pe stradă. Tânăra, Andrada este studentă în anul VI la Medicină Veterinară, iar prietenul ei ,Iustin, este student în anul VI la Medicină umană. Mai frumos de atât nici că se putea.



Un happy end al unei zile pline.

Weekend-ul lucrativ însă nu se opreşte aici. Mâine şi poimâine vom fi tot la Cluj, la ExpoTransilvania, unde se va desfăşura Dog-Show, iar noi am fost invitaţi să participăm cu căţeii noştri pentru adopţie. Doamne ajută să le găsim tuturor cămine.

duminică, 8 noiembrie 2009

O nouă viaţă te ajută să mergi mai departe/ A new life can help to move forward

Am mai amintit într-o postare anterioară că, în cazul meu, expresia "ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să se împlinească" a dat roade din plin. Dacă la început de an mă hotărâsem să mă dedic cauzei animalelor, de atunci parcă Dumnezeu îmi tot dă, ca şi cum ar vrea să mă pună la încercare. "Asta ai vrut? Eşti sigură? Atunci ia de aici".

Mi-am revenit foarte greu după episodul cu căluţul bolnav. Mi-a fost foarte greu să accept că nu s-a putut  încerca măcar salvarea lui, că s-a decis atât de simplu să fie sacrificat. Şi totul din cauza banilor. M-a marcat profund întâlnirea cu acest suflet blând şi mi-e tare greu să-i uit privirea. Încă nu mă pot uita peste pozele ce le-am făct atunci, pentru că resimt toată durerea. Cu toate acestea, astfel de încercări mă conving că am ales drumul cel bun, mă ambiţionează să merg mai departe, să încerc să schimb ceva.

Şi uite aşa. viaţa merge mai departe şi Dumnezeu îmi trimite noi suflete care asteapta să fie salvate. Azi m-am trezit strigată de la poartă, de către nişte fetiţe din vecini. Când am coborât, aveau un căţelus mic şi negru în braţe, pe care spuneau că l-au luat de la nişte baieţi ce se jucau cam dur cu ea. Fetiţele au spus că acei băieţi au luat puii de la un bloc, dar nu ştiau ce s-a ales de restul puilor. Am luat căţeluşa, am spalat-o, i-am dat o pastiluţă pentru paraziţi interni, pentru că are o burtică uriaşă, iar mâine o voi duce la vaccin.
 

Pentru că e negruţă, i-am spus Blackie. E jucăuşă, mâncăcioasă şi foarte cuminte. După ce am spalat-o, a început să cerceteze casa, iar dintre căţeii familiei, Lucy a fost cea mai interesată de ea. Masculii au părut deranjaţi de micuţa apariţie, Pătrunjel arătându-se chiar gelos. O mârâie de fiecare dată când se apropie de el şi dă cu lăbuţa în ea, dar nu cu intenţia de a o lovi, ci ca să o simtă. Lucy adoră puii. Cred că îşi aminteşte de perioada când era ea mămică şi se joacă de numa-numa cu orice micuţ care apare la noi.




Sper să-i găsesc nişte "părinţi" adoptivi care să o dorească şi să o iubească. Până la acel moment fericit, va sta la noi, deşi ceilalţi membri umani ai familie noastre nu sunt deloc încantaţi de noua apariţie.
Dar ea e atât de drăguţă, micuţă şi cuminte.  Şi are nişte ochi albaştri, superbi.

 
Să sperăm că o să fie adoptată de o familie iubitoare şi că faptul că a fost salvată, nu e o întâmplare.

En: It was pretty hard for me to move forward after the sad episode with the poor horse. Many times I have the feeling that my New Year's wish did come true. God do gives me what I've asked for. I wanted so much to get involved in animal's rescue issues, so this year I had many opportunities to fulfill my dream. 
After each sad episodes, I become very depressed and I need time for recovering. But I don't want to give up, on the contrary. No matter of the finality of the cases I try to solve, I become more and more determine to go further and try to change something for the animal's welfare in our country

But life goes further and God sends me more little souls to be saved.
Today, some girls from the neighborhood called me out and gave me a little black puppy that was token  away from her mom by a bunch of kids. The girls didn't know what happened to the other puppies. They just saw the boys playing much too brutally with the poor puppy and asked the boys to give her away. Then they come straight to my house and very enthusiastic passes the puppy to me. 

She is so cute, small, friendly and very good. She played a lot with Lucy who was the most interested in her. The males observed her rather from the distance and get jealously.
I called her Blackie. She has a big belly, I'm sure she is full of parasites. I gave her a pill and tommorrow I'll take her to the vet for the vaccine. Hopefully I'll find a new family for her, while my family's members are not very happy to have a new paw-kid. But for me, her presence helps me to recover from the horse trauma.

miercuri, 4 noiembrie 2009

Final update of the horse's sad story / Update la update sau final nefericit în cazul calului căzut

 En: After hours spent last night next to poor horse, after a very short night with a sleep that refused to draw straws and with lots of prays for the sweet animal, I finally got up and went to see how was he doing. Unfortunately, he was lying in the same place. There were people around him, all from the local Zoo. The vet explained me everything. Apparently the horse was kept inside without walk and got lots of food. The gypsy man I met the day before was indeed the owner, but the truth was that he intended to sell the horse and took him to the local fair. But the walk effort caused the horse a muscle-bound on his back legs and simply collapsed. The vet told me that this kind of affection is very common to the horses kept inside, without walk. It's a kind of progressing paralysis that started at the back and reached the abdomen. All the muscles were shrunken. I've asked the vet if there is really no hope to safe the horse, but he told me that the treatment is very expensive and the zoo cannot afford it. Moreover, they saved another horse two years ago and he is still at the Zoo. They tried to sell him at the local fairs, but no luck yet. Apparently, the value of the horses declined very much lately because country people do not work the ground any more, so they do not need horses. The food is expensive, which means that keeping a horse is a unsuccessful investment. 

I also found that the gypsy owner is selling and buying horses as a full-time job. Last night, after I called the Police, the officers payed him a visit and asked him to come and sit next to his horse. The policemen said that he acted very angry because his sleep was disturbed. At the time I get there, the horse's owner was standing  right next to him, together with his wife and my friend, the fireman - who guarded the horse during the night. When I told the owner that it's his own responsibility to guard the horse, he started shouting at me "what, do you want me to die too, sitting here and freezing?" and he simply left saying that he doesn't need any more the horse and the Zoo director can do anything he wants with him. My friend, the fireman told me that the man asked the policeman to bring him back the blanket after they take the horse to the Zoo. I couldn't believe my ears, for him the blanket was much more valuable than the horse.

Well, I'll cut it shortly... the conclusion is that the horse was token at the Zoo and putted down. No one could take the responsibility for covering the medical costs while there were not 100 % sure he will recover.
Apparently the owner has another horse, kept in very bad condition. I'll ask the Police to join us and investigate the case.  This man has to stop doing trade with horses. He had no feelings for the poor animal in pain, he suffered only for loosing the money.
What I cannot forget is the horse eyes, praying us not to leave him alone. I cannot forget how much comfort he felt when we sit next to him last night, petting him. He often suspired while he was trying to get up. I massaged his legs, I even tried the teraphy through palms that did brought him comfort for a while. He kept his ears up, listening to our words, trying to understand what is happening to him. I encouraged him to fight and he did that all the time. But everything was useless. His back legs were paralysed. What a big lost. Such a beautiful young horse, very friendly, loveble, but with such a short life. Rest in peace dear sweet soul. 
Nu am putut să dorm azi noapte. De la ora 3 pînă la ora 8 am stat tot cu gândul tot la sărmanul cal. M-am rugat la Dumnezeu să-l ajute, să-şi revină. Abia am aşteptat să-l pot suna pe Laci, prietenul pompier, să-l întreb de starea calului. Speram din tot sufletul să îmi dea o veste bună. Dar nu a fost aşa. La ora 8 căluţul se afla tot căzut. M-am îmbrăcat şi m-am dus să-l văd din nou. De data asta era înconjurat de oamenii de la grădina zoologică şi de medicul veterinar de acolo. El mi-a spus că e vorba de o febră musculară, care la cai este foarte gravă pentru că avansează progresiv pe sistemul muscular, la fel ca o paralizie, iar în final duce la o moarte dureroasă. Este o afecţiune întâlnită doar la caii bine hrăniţi şi nemişcaţi. Pentru ei, orice mic efort, cum a fost şi drumul spre târg, poate provoca acest blocaj muscular. L-am întrebat dacă chiar nu există nici o scăpare, ţinând cont că e un cal tânăr şi robust. Veterinarul a zis că tratamentul este foarte scump, iar Grădina Zoo nu-şi permite acoperirea acestor costuri, iar şansele să-şi revină după tratament nu sunt certe. În acest caz, o astfel de investiţie nu se justifică. Tot veterinarul grădinii Zoo a spus că, din păcate, la ora actuală, preţul cailor a scăzut foarte mult şi nici nu se mai cumpără în târguri. "Noi avem la grădină, de 2 ani de zile, un cal salvat şi mergem cu el în târguri, dar nu am reuşit să-l vindem. Iar întreţinerea lui costă.

 
 

Concluzie: totul se rezumă la bani. Cu aceasă ocazie am aflat că nici caii nu mai au valoare. Incredibil, nu-i aşa? Cred că ne-au ajuns blestemele strămoşilor daci şi ale urmaşilor acestora, pentru care caii erau  foarte valoroşi.

Medicul de la zoo mi-a spus că a chemat Poliţia Comunitară şi l-a reclamat pe proprietarul calului pentru abandon. Tot el ne-a spus că acesta mai deţine un cal pe care-l ţine în condiţii improprii. Urmează să-i facem o vizită cât de curând. Ce face omul ăsta nu trebuie trecut cu vederea. El trăieşte din vânzarea şi cumpărarea de cai. Mie îmi spusese că tocmai l-a cumpărat din târg cu 18 milioane vechi, la pompieri le spusese că îl ducea spre târg, pentru a-l vinde. Veterinarul a spus că, la ora actuală, pe un astfel de cal, ar fi primit cel mult 8 milioane. Vă las pe dvs să trageţi concluziile cu cine avem de a face. Cert e că nu îl vom mai lăsa să se bucure prea mult de această afacere.

Finalul: După un timp a apărut şi un buldo-excavator de la Compania de Apă, cu care urma să ridice calul şi să-l introducă în rulota specială. Pentru a-i uşura suferinţa şi a sta liniştit pe timpul manevrelor, veterinarul i-a administrat tranchilizante. Doar că acestea i-a produs alte contracţii musculare, prevăzute de altfel de medic, iar imaginea lui a devenit de-a dreptul cutremurătoare. Nu am mai rezistat să fiu martora pe mai departe a acţiunii şi am plecat. Calul va fi sau deja a fost eutanasiat la Zoo.
Rămas bun!

Update la povestea tristă a calului / Update for the sad story of the horse

 It was a hard long night. Dear English reader friends, do please forgive me for not telling you now the news about the sweet animal. But I promise I'll do it tomorrow morning. I'm much to tired now and depressed  to be able to think and write in English.

Acum când încep să scriu aceste rânduri este ora 01.35. Tocmai m-am întors de la locul în care zăcea bietul animal. Dacă la început avusesem o doză de simpatie pentru ţiganul care era stăpânul calului, acum simt doar dispreţ. Până la urmă am aflat adevărata poveste: calul aparţine ţiganului respectiv, iar acesta a vrut să-l ducă în târg spre vânzare. Poliţiştii îl cunosc ca "bişniţar" de cai, adică cumpără şi vinde cai. Se pare că animalul a fost ţinut în grajd o perioadă lungă de timp, fără să fie scos la plimbare. Conform spuselor poliţiştilor, ţiganii obişnuiesc să hrănească bine animalele cu câteva luni înainte de a fi vânduţi, spre a arăta bine. Problema acestui cal pare să fi venit din cauză că a stat prea mult timp nemişcat şi dintr-o dată a fost scos şi dus la târg. Acest drum a fost un efort mult prea mare pentru el, cauzându-i un blocaj al muşchilor picioarelor din spate. Scenariul acesta a fost formulat de către medicul veterinar de la Grădina Zoologică, care a fost alertat de poliţişti. După ce a văzut calul, a observat că nu îşi putea mişca picioarele din spate, i-a dat o injecţie şi a zis că îl va lăsa acolo până dimineaţă. În cazul în care nu se va mai ridica de jos, va fi eutanasiat şi transportat la Zoo. Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla cu el în cazul ăsta.

Când am ajuns eu acolo, stăpânul calului era şi el acolo cu nevasta lui. I-am spus că trebuie să stea cineva lângă cal şi că nu-l poate abandona, pentru că - conform legii pentru protecţia animalelor - este pasibil de amendă. Omul a început să se agite şi să-mi spună că el a cedat calul Grădinii Zoo şi că lui nu-i mai trebuie, că nu mai are ce să facă cu el. Am insistat să lase taxiul să plece şi el să rămână. A zis că merge până acasă şi vine înapoi. Tipic pentru oameni ca el. Credea că eu chiar îl cred. Apoi am aflat că omul ar fi cerut ca după ce cei de la Zoo îi vor lua calul, poliţiştii să-i aducă neapărat pătura de pe el înapoi. Nu mi-a venit să cred ce am auzit. Adică o nenorocită de pătură preţuia mai mult pentru omul ăsta decât calul.


După plecarea acestuia, am rămas împreună cu soţul meu şi cu prietenul nostru, Laci, de la pompieri. După câteva minute a apărut şi un echipaj de Poliţie. Ei mi-au spus cele scrise mai sus şi şi-au exprimat părerea de rău că nu pot face nimic pentru a ajuta calul. Au spus că, după ce au aflat cine este proprietarul calului, au mers la el acasă să-l cheme să stea cu calul, iar acesta a fost foarte deranjat că a fost trezit din somn.  Păreau şi ei indignaţi de indiferenţa omului faţă de animal şi (!!!) m-au întreabă dacă noi, cei de la protecţia animalelor, nu îi putem face ceva respectivului. Nu mi-a venit să cred! Dar apoi mi-am amintit că poliştii nu cunosc Legea pentru protecţia animalelor şi i-am spus că ceea ce putem face noi, în calitate de asociaţie este să depunem o sesizare la ei, iar ei, conform legii, trebuie să aplice sancţiunile prevăzute.  u păreau  deloc încântaţi că tot pe ei pică beleaua. E clar că va trebui să fac din nou o vizită comandantului. Nu mi se pare normal, ca după ce eu am vorbit cu acesta în luna februarie, i-am lăsat personal un exemplar cu Legea nr. 9 şi l-am rugat să o citească bine să să le-o dea şi poliţiştilor lui, pentru că noi vom apela la ei de fiecare dată când va fi cazul. Din februarie şi până acum, încă nu le-a fost prelucrată această lege. Asta spune mult despre interesul acordat. 

Poliştii m-au rugat să plec acasă că nu mai avea rost să mai stau lângă cal. Au plecat să-şi continuie patrularea, iar eu am rămas cu Flaviu şi cu bunul nostru prieten Laci. Mi se rupea sufletul când auzeam calul cum geme. Am stat lângă el şi l-am mângâiat, i-am vorbit şi s-a mai liniştit. Dar simţeam să nu ar vrea să fie lăsat singur. Gâfâia şi ofta prelung. Pur şi simplu era ca un om care suferă. Părea că zice: "oh Doamne, de ce nu mă pot scula de aici. Of, of." Se străduia, dar reuşea doar de la gât. Muşchii picioarelor nu-l ascultau defel. L-am masat, i-am ţinut mâinile pe coapse, avea spasme, ofta şi mă privea cu ochii rugători. Şi totuşi a trebuit să-l părăsesc. Laci ne-a asigurat că pompierul care era de planton peste noapte îl va supraveghea şi ne va anunţa dacă se va scula de jos. Nu-mi rămâne decât să mă rog la Dumnezeu să-l ajute să-şi recapete flexibilitatea.
Doamne ajută-l Doamne!!!!


marți, 3 noiembrie 2009

Am fost martora unui incident trist / I witnessed a sad incident today

Romania is not prepared to offer help to big animals in need. I'm sure the Romanians will say that our country is not even prepared to offer help to human, so we cannot expect to help animals.

Today I witnessed a sad incident. On my way to the center of the town, I saw a horse lying down on one side of the road. He had blood over his body and my first guess was that he was the victim of a car accident. Four gypsy men were standing right next to him and I stopped to ask what happened? Apparently, the horse had a colic attack after he eat too much corn. One of the gypsy man told me that his friend just bought him from the local fair and on the way to his new home, the horse simply collapsed. The owner called his friends to guard the horse while he went looking for help. First he found a vet-nurse, quite famous among the people with less medical knowledge, but also well-known as an error-maker thought real vets. She made an incision on the horse neck, to relief the circulation of the thick blood and also gave him some medicine. I insisted that the horse needs specialized medical help and I offered to call for my vet, but the men told me that their friend had just went for his vet with a cab. I wait there to see if the vet will arrive. Meanwhile, the poor animal was trying desperately to get up, but totally useless.  After few minutes, the vet did arrived and administrated two shoots to the horse and then a transfusion. He said that the medicine the nurse gave him was a bad one. He wasn't a very friendly person, so I tried not to bother him. I only asked if the horse will be ok and he said yes. There was nothing else I could do, so I left. That happened somewhere at 4 p.m.

In the evening, at 8 p.m. I get a call from a friend of mine, fireman. He told me about the horse lying right next to the Firemen Station. I told him I know about that, but I was very surprised to hear that the poor animal is still there. The problem was that it began to snow and the owner and his friends went home, leaving the horse there, without even to stake him, just covered with a blanket. My friend told me that the firemen cannot lift the horse and place him somewhere safely, because they don't have anything that could help them doing that. All they can do is to guard him in case he will manage to stand up and take him inside the station. 
 I called the Police too, but they already knew about the horse. One of the policeman just went after a vet, to guide him where the horse is lying. I also called the local TV station because this kind of  story cannot pass so easily. I'll go too, to make sure that the owner will be punish by law for abandoned his animal.


In these cases, I always eel so mad that I live in a country that cannot offer any support to big animals in need. I pray to God to help me, to make my dream come true, so I can help animals. 
I will pray for the poor horse to survive the freezing night. May God help him.




România nu este pregătită să ofere ajutor în cazuri de urgenţă animalelor mari. Mulţi o să spună că România nu oferă ajutor nici măcar oamenilor, darmite animalelor.
Azi am fost martora unui episod trist. Mergând pe stradă, pe lângă malul Arieşului, la un moment dat am văzut un cal cazut pe marginea şoselei, cu sânge pe bot şi pe copite. Câţiva ţigani stăteau în jurul calului şi se uitau la el.



 Primul gând al meu e că animalul fusese victima unui accident de maşină. M-am dus imediat să văd care era starea lui. Am aflat că nu fusese nici un accident de maşină, calul tocmai fusesecumpărat din târg şi, în drum spre noua casă, la un moment dat, se prăbuşise pe jos. Ţiganii, vechi crescători de cai au aflat (nu am înţeles exact cum) că motivul era o colică urâtă, întâlnită la unii cai după consumul exagerat de boabe de porumb. Cică nu toţi caii fac această reacţie la porumb, doar unii, iar ei nu au ştiut că acest cal va reacţiona în acest fel. Fiindcă animalul era totuşi o investiţie nouă (ţiganul dăduse pe el 18 milioane vechi), proprietarul îşi chemă prietenii în ajutor, iar el fugise cu un taxi după ajutor medical. Primul pe care îl găsise însă a fost o tehniciană veterinară, celebră în cartierul nostru, căreia oamenii simpli îi oferă multă încredere şi îi spun chiar "dna doctor". Problema e că femeia, nefiind medic, de multe ori face greşeli. În cazul calului de azi, femeia îi făcuse o incizie care, după spusele ţiganilor, avea rolul de a uşura circulaţia sângelui "îngroşat" şi îi mai dăduse un medicament. Eu însă am insistat că trebuie să cheme un medic veterinar, ei mi-au spus că proprietarul fugise cu taxiul după acesta şi că din moment în moment trebuia să sosească. Am rămas să mă asigur că într-adevăr va veni medicul, dacă nu aveam de gând să apelez la toţi veterinarii pe care îi cunoşteam. Sărmanul căluţ, un exemplar foarte frumos, în vârstă de 5 ani, încerca mereu să se ridice de jos, dar nu reuşea.




Dar nu a fost nevoie, pentru că peste puţin timp a sosit medicul şi i-a dat două injecţii calului, apoi i-a pus o perfuzie. Când a auzit ce i-a făcut tehniciana, a dat din cap dezaprobator, zicând că tocmai ce nu trebuia i-ar fi dat animalului. Doctorul nu era o persoană prea prietenoasă şi vorbăreţă, eu însă l-am întrebat dacă se va face bine calul, iar el a zis că da. Când am văzut că nu mai aveam cum să ajut, i-am salutat, urându-le sănătate.


Asta se întâmpla în jurul orei 16.00. Seara însă, pe la ora 20.00, primesc un telefon de la un prieten pompier, care îmi spune de calul căzut pe jos. Zona în care căzuse se află chiar în spatele unităţii de pompieri, iar aceştia se pare că au văzut calul. Apucaseră să vorbească cu ţiganii, dar nu li s-a părut deloc normal că aceştia au plecat şi au lăsat sărmanul cal singur, pe marginea drumului, nepriponit. Pompierilor ţiganii le spuseseră că de fapt ei vroiau să ducă calul în tâtg, spre vânzare şi nicidecum invers, cum mi-au spus mie. Partea proastă e că a început să ningă, e foarte frig, iar calul are pe el doar o pătură. Pompierii nu au cum să-l ridice, nu au cum să-i vină în ajutor. Tot ce pot face e să-l păzească peste gard, ca în cazul în care se va ridica, să-l ţină şi să-l conducă spre casă. 
Acum când scriu aceste rânduri, este ora 23.21 şi între timp mai vorbesc şi la telefon cu prietenul de la pompieri. Se pare că starea calului s-a agravat, iar acesta geme. Între timp am sunat şi la Poliţie şi, uimitor,  poliţistul de serviciu mi-a spus că ştiu de cal, iar un coleg tocmai plecase după un veterinar. Eu le-am spus că nu mi se pare normal ca proprietarul calului să stea liniştit acasă, în timp ce pompierii îi veghează calul şi le-am dat adresa proprietarului. Urmează să vină cu toţii la faţa locului. Între timp am sunat şi la postul local al Pro Tv, pentru că acest caz nu poate fi atât de uşor trecut cu vederea.

Ei bine, în cazurile astea îmi vine să urlu de disperare că locuiesc într-o ţară ce nu are nici un serviciu profesionist de ajutorare a animalelor mari. E inuman ca un cal tânăr, frumos şi sănătos să nu poată fi ajutat în cazul unei colici şi pur şi simplu abandonat pe marginea drumului. Ţiganii păreau să se priceapă în creşterea cailor, păreau că îi îngrijora soarta acestuia, dar cum a început ninsoarea, au plecat acasă, abadonându-l în noapte. Ce o să se aleagă de sărmanul animal peste noapte, doar Dumnezeu va ştii. Eu una urmează să merg la faţa locului să vedem cum acţioneză autorităţile în acest caz.

Importanţa animalelor în existenţa noastră / The importance of the animals in our existance

Pe unul din blogurile pe care îl citesc cu ferfoare de când l-am descoperit Iluzia Realităţii, am descoperit de curând o informaţie pe care, în mod inexplicabil (încă) o conştientizam deja în sinele meu. Pentru cei care simt şi sunt convinşi că umanitatea se îndreaptă spre o mare schimbare, că va fi asta în 2012 sau mai târziu, redau mai jos pasajul care, încă o dată, îmi confirmă importanţa unor animale pentru noi, oamenii:

 "Multe suflete de pe Pamant nu inteleg ca si mineralele, plantele si animalele au la randul lor aspecte multidimensionale. Aspectul dominant al mineralelor este 1D, al plantelor 2D si al animalelor 3D. Cu toate acestea, mineralele, plantele si animalele au si aspecte in dimensiunile inalte. Mineralele de exemplu pot exista pana in 5D si in unele cazuri chiar mai sus. Structura moleculara a rocilor si mineralelor se schimba pe masura ce frecventa dominanta a planetei creste. Acelasi lucru este valabil si pentru plante. Veti vedea in 4D si 5D o mare variatie de plante si animale, unele aratand asemanator plantelor 2D si animalelor 3D, dar structura lor celulara/moleculara va fi diferita, precum si corpurile voastre vor fi asemanatoare celor 3D, dar structura lor atomica va fi diferita. 

Stim ca exista cativa dintre voi care veti intreba despre animalele de casa, daca vor face trecerea in densitatile mai inalte ? Ei bine, pisicile si cainii, caii, delfinii si balenele si multe alte specii vor trece in densitatile mai inalte. 

 
  

In intelegerea noastra, cam 25% din speciile de animale vor trece prin schimbare impreuna cu aproximativ 50% din speciile de plante. In plus, vor fi noi specii exotice de plante si animale care vor aparea pe masura ce Pamantul intra in frecventa dominanta 4D. 

O parte dintre animale nu vor continua aici. Noi anticipam ca vacile nu vor trece prin schimbare. Ele au servit predominant ca hrana pentru oamenii 3D iar aceasta a creat un mare dezechilibru planetar. Cele mai multe vor dori sa plece pe alte planete in incarnarile viitoare. Nu este nimic de judecat aici privind cei care mai consuma carne de vaca, dar, acest consum a creat totusi un mare dezechilibru pe Pamant. Nu vom intra in amanunte stiintifice in acest sens deoarece ele sunt evidente. Exista multe documente si rapoarte ce evidentiaza imensul consum de resurse necesar cresterii vacilor". 

Nu am să intru în detalii şi nici nu am să dezbat subiectul pe baza propriilor mele opinii, pentru că acest blog nu e menit unor astfel de discuţii. Dar mi-a plăcut foarte mult ce am citit şi sunt convinsă că cei care au ales să protejeze animalele fac un lucru foarte bun care, mai devreme sau mai târziu, va avea o mare importanţă.

Postări populare