Postări

Se afișează postări din iulie, 2009

de la lume adunate

Imagine
Serghei Esenin - Cântecul Căţelei "Spre ziuă, sub căpiţa de secară, Pe auriul snopilor plecaţi, Căţeaua, în viforniţa de-afară, Fătase şapte căţeluşi roşcaţi. Până-n amurg, veghind încovoiată I-a răsfatat, lingându-i neîntrerupt. Şi se topea ninsoarea spulberată Pe fierbinţeala pântecului supt. Iar seara, când găinile s-aşează Stăpânul casei a ieşit posac Şi unde mama pâlpâia de groază El pe toţi şapte i-a băgat în sac. În urma lui, fugind după desagă Căţeaua dă-n nămeţii de pe drum Răpindu-i puii, apa din viroagă Scâncea curgând sub botul ei acum." Mulţi se pot recunoaşte în această poezie, în persoana stăpânului. Chiar zilele trecute mi-am reîntâlnit o fostă prietenă din copilărie. Plină de încântare îmi spunea ce bine se simte de când s-a mutat la ţară, unde e linişte şi bine. Am întrebat-o dacă are câini şi mi-a spus: "O, da. Avem o căţea tare prolifică. Fată de două ori pe an". "Şi ce faceţi cu puii? ", am întrebat-o eu . "Păi îţi dai seama că n

De ziua mea

Imagine
Toată lumea care m-a felicitat azi, cu ocazia împlinirii a 42 de anisori, mi-a urat "să ţi se îndeplinească toate dorinţele". Cred că o să fiu mult mai atentă la acest capitol, pentru că am observat că într-adevăr se întîmplă ce îmi doresc. La început de an am dedicat anul 2009 animalelor, din toată inima. Dar am uitat un aspect important, încărcătura emoţională puternică şi stresul resimtiţe în urma unei lupte inegale. Lumea îmi spune "mai lasă animalele, fă şi tu un copil". De ce oare oamenilor li se pare că a te ocupa de soarta animalelor e o pierdere de timp? Aşteptând autobuzul în staţia din centru, spre Oprişani, am văzut un căţel negru căutând disperat apă în gropile din asfalt. Lumea se uita la el, dar nimeni nu a înţeles că sărmanul negruţ suferea cumplit de căldură. Am renunţat la autobuz şi am intrat într-un magazin, de unde am cumparat o sticlă de apa plată. Am desfacut-o, l-am strigat şi în căuşul palmei am lăsat să curgă apa din sticlă. Căţelul a încep

De durere...

Imagine
Iubesc... ... iubesc România şi nu am să vorbesc nicioadată urât despre ţara mea. Chiar şi când am locuit 6 ani în altă ţară am avut doar cuvinte de laudă la adresa tării mele. Detest ... ... detest expresia foarte uzată deja şi folosită cu o mult prea mare uşurinţă: "Avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită". ... detest să aud ce uşor îşi denigrează unii, şi în mod constant, ţara. Când am ieşit pentru prima dată din România, după Revoluţie, am putut vedea cu ochii unui tânăr de 23 de ani diferenţele între români şi alte naţii. Am avut şansa (datorită limbilor străine pe care le-am învăţat atât de bine în şcoală) să lucrez ca şi receptioneră într-un hotel dintr-o mare capitală europeană. Aşa am venit în contact cu aproape toate naţiile din lume, de unii nici nu auzisem până atunci că existau. Şi am tras o concluzie pe care o păstrez şi în ziua de azi: "Sunt mândră că sunt româncă". Mi-am dorit cu ardoare să mă întorc acasă şi să pun în aplicare, aici, ceea ce am înv

si tot despre devotament...

Imagine
Când mi-am făcut acest blog mi-am propus să păstrez originalitatea. Însă pentru că mă lovesc tot mai des de răutatea oamenilor, nu pot să nu amintesc aici anumite poveşti peste care dau în diverse publicaţii online sau pe grupuri de discuţii. Aşa e şi cea de azi, pe care am găsit-o în Libertatea. Redau articolul semnat de Ion Ciobanu: "Caz cutremurător în satul vasluian Dumbrăveni, unde devotamentul unui animal pentru stăpânul său a întrecut orice limite. Elena Crăescu (83 de ani), dispărută de acasă din data de 3 iulie 2009, a fost găsită moartă în apropierea satului. Uluiţi, sătenii au descoperit lângă trupul femeii şi leşul câinelui-lup Blackie, care a murit alături de stăpâna pe care a păzit-o până la ultima suflare. Se pare că bătrâna a plecat de acasă la începutul acestei luni, să caute ciuperci în pădure, fiind însoţită de câinele ei lup. Însă, pentru că era încălţată cu papuci, femeia a alunecat, s-a prăbuşit într-o râpă şi nu s-a mai putut ridica. Câinelei ei, Blackie, de

Adevăratul devotament doar la animale există

Imagine
Pe unul din grupurile de discuţii ale iubitorilor de animale cineva a trimis azi mesaj despre un câine al cărui stăpân murise în urmă cu 2 ani de zile, iar de atunci căţelul nu se dezlipeşte de pe mormântul omului. I se duce mâncare acolo, rudele au încercat să-l ia acasă, dar de fiecare dată câinele se întoarce la mormântul stăpânului său, unde stă indiferent de vreme şi anotimp. Apoi s-a amintit de un câine celebru în Japonia, pe nume Hachiko, după a cărui poveste s-a făcut chiar şi un film în 1987, iar americani au scos anul ăsta un remake. E vorba despre un japonez, Hidesaburō Ueno, profesor în cadrul Universităţii Agricole din Tokyo, care în anul 1924 a adoptat un pui din rasa Akita. Profesorul locuia într-o suburbie şi pentru ca să ajungă la facultate trebuia ca, în fiecare dimineaţă să ia trenul din staţia care nu era departe de locuinţa sa. Hachiko îl conducea în fiecare dimineaţă, iar când se apropia ora de întoarcere a stăpânului,el era deja prezent la gară. Rutina asta a con

ignoranţa naşte monştri

Imagine
În DEX, definiţia pentru ignoranţă este trecută ca: 1. Lipsă de cunoştinţe (elementare), de învăţătură; incultură. 2. Faptul de a ignora, de a nu şti ceva. Sincer, mă îngrozeşte câtă ignoranţă voită întâlnesc la oamenii zilelor noastre. Pentru că blogul meu face referire la animale, am să subliniez doar ignoranţele oamenilor vizavi de acestea. Din păcate, cei pe care îi vizez eu nu citesc acest blog şi nici nu ascultă ceea ce vreau să le spun. Dar oricum... Câinii sunt animale născute să vâneze. La cei crescuţi în casă, instinctele se află în stand-by, dar în natură acestea se pot trezi în mod cu totul surprinzător. Câinii fără stăpân au nevoie de aceste instincte pentru a supravieţui. În momentul în care le folosesc, unii oameni le pun imediat eticheta de "câini agresivi, câini periculoşi". De nenumărate ori întâlnim pe stradă biciclişti care atrag ca un magnet câinii după ei. Pentru patrupede, orice se mişcă cu viteză le trezeşte instinctul de vânătoare. Chiar şi maşinil

paranoia si bolile animalelor

Imagine
Lipsa de informaţie, dar şi ignoranţa conduce foarte uşor la comportamente paranoice din partea oamenilor vizavi de animalele de companie. Un astfel de exemplu l-am văzut de curând. Ruda unor prieteni apropiaţi s-a îmbolnăvit brusc după ce lucrase într-o canalizare. Doctorii l-au diagnosticat cu leptospiroză. Din toate explicaţiile medicului, el a reţinut doar partea în care spunea că această boală este transmisă de către câini. Din acest motiv, oridecâte ori vede un câine, el retrăieste chinurile prin care a trecut. Mai mult de atât, nu mai face nici o diferenţă între câinii vaccinaţi, ţinuţi în casă şi cei comunitari. Pentru el toţi înseamnă pericol. Pentru el, dar şi pentru alţii ca el, am să redau mai jos un articol pe care asociaţia noastră l-a publicat în urmă cu câteva luni în ziarul Obiectiv: "Mulţi dintre dvs îşi amintesc poate cazul celebrului gimnast român, Dan Grecu, care în anul 1997 s-a îmbolnăvit subit, la început totul punându-se pe seama unei toxinfecţii al

reacţii

Imagine
În urma apelului meu disperat la prieteni şi cunoscuţi, în speranţa că se va găsi cineva care va dori să salveze aceşti câini, am primit doar încurajări şi sfaturi. Le mulţumesc tuturor, le mulţumesc şi foştilor colegi de presă pentru sprijin. Eu însă nu vreau să port nici o luptă, nu vreau să dovedesc nimănui că sunt mai rea sau mai puternică. Tot ceea ce vreau e să găsesc stăpâni pentru aceşti câini, care să le ofere spaţiu, hrană şi iubire. Mi se rupe inima când mă uit la ei de pe geam şi îi văd cât sunt de speriaţi. S-au lipit de locul din faţa dispensarului şi stau aproape nemişcaţi toată ziua, ca nu cumva să deranjeze pe cineva, ca şi cum ar vrea să fie invizibili. Doar ochii îşi mai ridică, din când în când, să vadă cine trece pe lângă ei. Din păcate nu am văzut pe nimeni să încerce să le vorbească sau să le dea atenţie, deşi zeci de persoane trec zilnic spre dispensarul medical. Când ies eu, parcă încep să se trezească la viaţă. Dau din coadă, ochii le prind viaţă şi vin la min

de ce la unii se poate si la noi nu

Imagine
Am primit azi un mail care este mai mult decat grăitor despre Omenie şi subliniază încă o dată relaţia care ar trebui să existe peste tot între om şi animal. Îl redau mai jos: " La 38 de grade Celsius in AUSTRALIA , a fost atat de cald, incat ursuletii Koala au iesit sa le ceara oamenilor apa. Pana acum nu s-a mai vazut asa ceva!". În urmă cu câteva minute am fost să le dau apă căţeilor de afară dar, pentru a doua oara, vasul pe care, în urmă cu câteva zile, l-am pus pt apă a dispărut. Australia este o ţară cu deficit serios de apă. Totuşi oamenii o dau animalelor. La noi plouă zilnic, apă există din belşug şi cu toate astea, oamenii refuză să o împartă cu animalele. Asta spune mult despre omenia noastră.