duminică, 27 iunie 2010

"Hrană" pentru sufletele iubitoare de animale...

Fiindcă în cursul săptămânii ritmul vieţii este foarte alert, îmi place ca week-end-ul să-l petrec în mijlocul familiei, într-o atmosferă de calm si totală relaxare. Mă rog, duminica, pentru că sâmbăta e o zi plină de activităţi administrative. Aşa că azi am avut bucuria să mă delectez cu două filme care relatau foarte frumos despre legătura puternică dintre om şi câine. Despre aceste filme vreau să vorbesc puţin în postarea asta.
Primul film se numeşte A Dog Year, am înţeles că a fost ecranizat după o carte scrisă de un autor contemporan american pe nume Jon Katz, interpretat foarte bine de celebrul actor Jeff Bridges. E vorba despre un episod din viaţa acestuia, mai exact când autorul trece printr-o perioadă de zbucium sufletesc şi nu îşi mai poate găsi inspiraţia, iar impresarul său îl tot presează cu deadline-ul pe care trebuie să-l  respecte. Eroul nostru este mereu arţăgos, nimic nu-l mulţumeşte, iar soţia şi fiica lui pleacă de acasă pentru a-i lăsa spaţiu să se regăsească. În timpul acesta, o cititoare fidelă  a cărţilor sale îl sună să-i spună despre un câine abuzat, care a fost salvat şi are nevoie de un nou cămin. Chiar dacă mai are 2 labradori, scriitorul nu poate să refuze o cititoare. Acţiunea filmului începe cum acesta merge la aeroport să preia mica creatură. Pt că avea de ani buni câini, credea că deja e specialist în creşterea şi educarea acestora. Avea însă să dea peste o mare supriză (a se citi belea) în persoana noului venit, un căţel din rasa border-collie, foarte energic, de obicei folosit pentru a aduna turmele de de animale (oi, vaci).
Toată acţiunea filmului se desfăşoară în jurul celor doi, despre încercările disperate ale autorului  de a îmblânzii bietul căţel speriat, de a-i câştiga încrederea, dar fără succes. Pentru a scăpa de nişte vecine prea băgăcioase, dar şi pentru că era dornic de singurătate, închiriază o casă veche la ţară, izolată de restul satului. Însă nu destul de izolată după cum credea el, aşa că ajunge să fie vizitat de nişte săteni care erau curioşi să-l vadă pe diavolul în blană de căţel. Unul dintre săţeni, mai tânăr, îi recomandă o instructoare de câini. Deşi la început a refuzat ideea, scriitorul se hotărăşte să o viziteze într-o bună zi. Instructoarea era o femeie în vârstă şi foarte bărbătoasă. După un mic test, dă verdictul: nu câinele era problema, ci el, mai precis mânia adunată în el, sentimentele reprimate etc. De aici, filmul se transformă într-o terapie cu ajutorul animalelor, care are un efect benefic asupra psihicului bărbatului, dar şi a imaginaţiei scriitorului. 
Foarte bine făcut, foarte bine jucat şi emoţionant. Nu am putut să nu plâng la scena în care a fost nevoit să aprobe eutanasierea unuia din cei doi labradori. Privind acea scenă, mi-a venit în minte ceea ce citisem cu ceva în urmă pe blogul doamnei din Africa de Sud, care îl pierduse pe prietenul ei de-o viaţă, golden retriverul Max. Foarte emoţionant. 

Am tot căutat trailerul acestui film pe You Tube, dar nu l-am găsit decât pe un alt site. Sper să funcţioneze:




Al doilea film a fost Marley and Me, pe care îl puteţi viziona pe acest link: http://www.filmeonline.org/marley-me-2008-film-online/ .  Nu uitaţi să îl lăsaţi să se încarce prima dată, altfel se va tot întrerupe.
În acest fel este vorba despre un cuplu de proaspăt căsătoriţi, ambii jurnalişti care, înainte de a se hotărî să aibă un copil, vor să-şi testeze calităţile de părinţi crescând un câine. Ajung la o fermă cumulţi câini şi îşi aleg un puiuţ de labrador. De fapt căţelul îi alege pe ei şi ei l-au acceptat imediat şi pentru că era cel mai ieftin dintre fraţi. Mai târziu aveau să afle şi de ce. Căţelul avea o personalitate debordantă, într-atât încât a fost exmatriculat până şi de la şcoala de dresaj. Filmul pune accent pe ideea de familie tânără, acomodarea cuplului cu responsabilităţile pe care o familie le impune, mai târziu cu rolul de părinţi şi renunţările la multe din visurile personale, în special cele legate de carieră. 



Filmul este mult mai lung decât primul, dar şi mai amplu, cuprinzând mai multe idei. Merită să fie văzut, are de toate, un iz puternic de comedie, dar şi de dramă în acelaşi timp.
Mie mi-a fost cam greu să văd în aceeaşi zi două scene cu eutanasierea câinilor şi a trebuit să las să treacă câteva ore pentru a putea să scriu.

Cert e că din ambele filme se desprinde foarte clar ideea că un câine este un membru important al familiei care este tratat ca atare. Mi-a plăcut enorm când copiii tânărului cuplu s-au semnat pe biletele de adio "fraţii tăi". Foarte frumos şi adevărat. Animăluţele noastre nu sunt altceva decât fraţii noştri mai mici, iar noi ca fiinţe superioare avem rolul să le purtăm de grijă. 
Vizionare plăcută.

joi, 24 iunie 2010

Fabula celor 4 pisici - de actualitate

Pentru bărbaţi s-au lăudat despre cât de deştepte sunt pisicile lor. Primul om era inginer, al doilea om era  contabil, al treilea om  era chimist şi omul al patrulea era angajat al guvernului. 

Pentru a demonstra asta, inginerul a chemat  pisica lui:

"T la pătrat, fă-ti jobul."
T la pătrat s-a urcat pe birou, a luat nişte hârtie şi pixul şi a trasat imediat un cerc, un pătrat, şi un triunghi.

Toată lumea a convenit că a fost destul de deştept. 





Dar contabilul a spus că pisica  lui ar putea face mai mult. El a chemat şi pisica lui şi a zis: 

"Foaie de calcul, fă-ti jobul". Foaie de calcul s-a dus la bucătărie şi s-a întors cu o duzină de prăjituri.
Ea le-a împărţit în 4 grămezi egale de cîte 3 prăjituri.
Toată lumea a convenit că a fost bună.
 




Dar chimistul a spus pisica lui ar putea face şi mai mult.
El a chemat şi pisica lui şi a zis:
"Măsură, fă-ti jobul." Măsura s-a trezit, mers la frigider, a luat un litru de lapte, a luat o sticlă de 10 uncii din dulap şi a turnat în sticlă exact 8 uncii fără verse o picătură.

Toată lumea a convenit că a fost destul de bine.


  Apoi cei trei oameni s-au întors spre angajatul  guvernului şi au spus: "Ce poate face pisica ta?"
Angajatul guvernului a chemat pisica lui şi a spus, "Pauza de cafea, fă-ti jobul."

Pauza de cafea sări în picioare ....... mâncă toate prăjiturile, bău laptele ........ se căcă  pe hârtie ....... regulă celelalte trei pisici ....... apoi pretinse că ultima activitate l-a  rănit la spate.
A întocmit un raport pentru condiţiile nesigure de muncă ....... a cerut despăgubiri acordate lucrătorilor, apoi plecă acasă pentru tot restul zilei, în concediu medical
 
Iată, prietene, de ce toată lumea vrea să lucreze pentru GUVERN. 

Toate ONG-urile de protecţie a animalelor sunt cu ochii pe prefectul capitalei

Documentul privind sterilizarea câinilor vagabonzi, semnat de primarul general
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a semnat, miercuri, contractul privind sterilizarea câinilor vagabonzi din Capitală. Pentru a putea fi pus în aplicare, documentul trebuie să primească avizul din partea Direcţiei juridice a Primăriei Municipiului Bucureşti. Sterilizarea urmează să fie făcută gratis de Asociaţia Vier Pfoten pe baza unui contract ce se va desfăşura pe o perioadă de şase luni. Asociaţia s-a angajat să sterilizeze până la 70 de câini în fiecare zi. "Am nevoie de susţinere, sunt obişnuit cu presiunile politice, acum mă interesează să pot pune în aplicare proiectul pe care l-am demarat împreună cu doamna Monica Davidescu", a declarat primarul general.

(sursa ziarul Gândul)

Ce legătură are asta cu prefectul?, vă puteţi întreba. Simplu, prefectul mergea pe ideea revenirii la legea eutanasierii. De acolo un întreg scandal. Acum însă, se pare că intervenţia ONG-urilor de profil, din ţară şi din străinătate, a dat roade. 
       "Azi în capitală, mâine în toată ţara!" 
.... urmăm noi - în curând!

luni, 21 iunie 2010

Goldy sau o poveste cu happy-end

A venit momentul să vă împărtăşesc povestea unui căţel salvat de asociaţia noastră. (Claudia, poţi citi liniştită, nu e nimic scarry).
În luna februarie, colegele mele au fost anunţate că un căţel a fost lovit de un camion şi zăcea pe marginea şoselei plângând amarnic. Una dintre ele s-a dus să vadă despre ce e vorba, dar nu a găsit nici un căţel. Mai târziu a aflat că un domn l-a luat şi l-a dus cu maşina la veterinar. De acolo, treburile s-au împărţit. Domnul a plătit o parte a intervenţiei costisitoare. Una dintre lăbuţele din spate i-a fost ruptă în accident, ceea ce a necesitat o operaţie complicată. Oasele au fost prinse la loc cu ajutorul unei plăcuţe, ce a trebuit ţinută timp de 6 săptămâni, până la sudarea acestora. În acest timp, bietul căţel a fost ţinut la noi, închis într-o încăpere mică, pentru a nu încerca să facă mişcări care i-ar fi dăunat operaţiei. Ni s-a spus că nu e voie să-şi solicite piciorul, pentru a nu se deplasa plăcuţa. Pentru că semăna cu un golden retriever, l-am numit Goldy.


În toată această perioadă a fost un câine foarte docil. Se bucura la culme când vedea că este vizitat şi plângea de îţi rupea sufletul când vedea că plecăm de la el. Săptămânile au trecut şi a venit vremea celei de-a doua operaţii, pentru îndepărtarea plăcuţei şi aflarea verdictului: s-a prins bine osul sau nu? Din fericire totul a fost ok. Goldy a scăpat cu bine. Noi mai glumim cu colegele şi spunem că el este cel mai scump câine de la ţarc, în sensul că toate intervenţiile, tratamente, etc au costat cel mai mult. Dar a meritat. Goldy este un câine deosebit. Prietenos, docil, sensibil şi iubitor. Atât cu oamenii, dar şi cu ceilalţi câini. În timpul lunilor cât a stat la noi, nu ne-a făcut nici o problemă, nu s-a încăierat cu nici un câine, iar cu puii a fost deosebit de atent şi iubitor. 
În urmă cu o lună, o proaspătă voluntară a noastră din Arad, studentă la Cluj, ne-a vizitat la ţarcuri şi le-a făcut poze tuturor câinilor. Apoi le-a pus pe mai multe site-uri de adopţii. Într-o zi, primesc un mail de la o adolescentă, tot din Arad: "cand am vazut dis de dimineata anuntul, am ramas foarte impresionata si mi-au dat lacrimile. Iubesc foarte mult animalele, dar in special cainii, mereu mi-am dorit sa am un caine al meu, sa-l ingrijesc, sa-l plimb, sa ma joc zilnic cu el, pentru ca un caine are nevoie de multa atentie, este precum un copil mic caruia mereu trebuie sa ii acorzi atentie. Eu locuiesc in Arad, locuiesc la casa si as avea conditiile necesare ca sa-l ingrijesc pe Goldy. Sincer va spun ca m-am indragostit de el cand l-am vazut, iar apoi i-am citit durerea prin care a trecut. Dumnezeu i-a dat o a doua sansa si trebuie sa profite de ea din plin. Eu am 18 ani si sunt eleva la liceu, am vorbit cu mama despre Goldy si de aceea as vrea sa aflu mai multe detalii despre el. Daca ati fi de acord eu as fi foarte incantata sa-l adopt". 

Bucuria mea citind aceste rânduri a fost foarte mare. Mi-am zis că Goldy este câinele ideal pentru a tânără iubitoare de animale. Singura problemă a fost că fata nu avea cum să vină la Turda. Însă Dumnezeu aranjează lucrurile aşa cum trebuie. Noi aveam o voluntară din Arad, ea avea maşină, urma să termine sesiunea şi să meargă acasă în vacanţă. În timpul ăsta am continuat corespondenţa cu tânăra care îşi mobilizase întreaga familie în aşteptarea noului membru. Părinţii îi pregăteau o cuşcă nouă, un loc doar pentru el. 

Sâmbătă a venit momentul plecării lui Goldy. Teodora, voluntara noastră din Arad, împreună cu o noua voluntară, de data asta din Braşov, au venit după el. Despărţirea a fost destul de grea pentru noi, dar ştiam că va fi iubit şi că îi va merge mult mai bine decât la grămadă cu alţi câini.Goldy părea să ştie că va pleca, a fugit prin toată curtea fericit, parcă vroind să-şi ia rămas bun de la locul în care a locuit atâta timp.L-am condus toate la maşină, acolo a făcut cunoştinţă cu teckelaşa Teodorei, pentru a fi cuminţi împreună, în maşină. Dar Goldy este prieten cu orice fiinţă, deci din partea lui nu aveam de ce să ne aşteptăm la surprize. Aşa a şi fost.


După ce a ajuns la Arad, Emanuela, tânăra care l-a îndrăgit pe Goldy doar din poze, mi-a scris imediat: "In primul rand as vrea sa va multumesc mult pentru ca mi l-ati trimis pe Goldy, se simte foarte bine e atat de fericit. Va spun sincer ca in viata mea nu am vazut un caine mai bland si frumos precum e Gody ,e absolut minunat!!! M-am atasat foarte mult de el in orele pe care le-am petrecut pana acum impreuna, cand ma vede imi sare in brate cu labutele lui, daca ma vede ca stau jos vine langa mine si imi da labuta, se simte foarte bine! Voi avea mare grija de el si va voi tine la curent cu totul,maine voi merge cu el sa ii cumpar mancare si zgarda anti-purici&capuse ca sa nu ii apara cum el sta prin curte, aa da este liber tot timpul, este foarte cuminte! Sper ca nu va deranjeaza ca am intrat in detalii dar sunt foarte emotionata!".

Apoi al doilea mail:

"Doamna Brandusa, Goldy este absolut minunat, am fost cu el cateva ore la plimbare, este foarte cuminte si ascultator, ma asalteaza mult si imi sare in brate, este o scumpete! Familiei mele ii place foarte mult. Cand a auzit sora mea ca a sosit Goldy a zis ca azi se intoarce din calatorie, abia asteapta sa-l vada. Deja ne iubim foarte mult! Ii place sa-l imbratisez, sa-i masez burtica. Imi place foarte mult sa il piaptan, da labuta, e atat de dragut!! Sunt de acord cu dumneavoastra - cainele este prietenul omului, cel mai bun, asa il consider eu pe Goldy. (...) Cu motanul familiei Goldy se intelege bine, chiar stau unul langa altul. I-am dat o jucarie la Goldy, s-a jucat cu ea , a aruncat-o, a fugit dupa ea. Am vazut acum cateva saptamani o jucarie specială pentru caini, voi merge sa ii cumpar lui Goldy. Ce să va mai pot spune, sare foarte mult, alearga, latra, iar cand ma vede imi sare in brate. Se simte foarte bine, iar mie imi place mult sa imi petrec timpul cu el. Voi cauta un veterinar bun si ii voi spune tot ceea ce mi-ati comunicat".

Şi mi-a trimis primele poze cu ea şi cu mult visatul ei căţel:

 Nu-i aşa că e fericit?!

E, aşa da happy-end. Mi-ar place ca toţi căţeii din ţarcul nostru să îşi găsească un cămin, şi pe cineva care să se bucure atât de mult de prezenţa lor în familie şi să le ofere multă afecţiune. Despre Goldy, Emanuela din Arad ne-a promis că ne va mai scrie şi ne va ţine la curent cu tot ce ţine de acest minunat căţel. Îi dorim din tot sufletul să fie fericit, iubit şi îngrijit, iar ţie dragă Emanuela să te bucuri mult timp de prezenţa şi afecţiunea lui.

duminică, 20 iunie 2010

Back in picture

După o pauză cam lungă din "peisaj", iaca-mă înapoi, 'back in picture', cum spune americanu'. După cum aţi observat, am încercat să să mă joc puţin cu noile templet-uri şi să schimb puţin faţa blog-ului. Normal că am ales urmele de lăbuţe, pe care le ador, dar mai am de lucrat la culori, pt că sunt prea puternice şi nu se poate citi bine pe ele. Dar asta step by step doar că necesită ceva timp şi nu-l prea am acum.

Chiar daca pe blog a fost o pauză, în viaţă s-au întâmplat chiar multe. Au fost numeroase evenimente la care am participat, cu asociatia sau pe cont propriu, interesante, mobilizatoare si datătoare de speranţe pt viitor. Dar nu am să scriu despre acestea.
Utima postare făcea referire la Murdărici si problema ei de piele. În acel weekend, eu am participat la un eveniment, iar ea a fost vizitată de d-ra doctor care îi "aranjase" urechea infectată de la crotal. Nu era ceva grav, ni s-a spus să o tratăm cu unguent cu clotrimazol. Soţul meu a şi uns-o în seara respectivă pe sub ochi, pe zonele umflate, dar apoi, dimineaţa următoare a şi dispărut, precum îi e obiceiul de aventurieră. Apoi viaţa noastră a trecut printr-un şoc, soţul meu a ajuns la spital, Murdărici a lipsit aproape 2 săptămâni şi ne-a pus serios pe gânduri. Între timp soţul a venit acasă, ne-am mai revenit din şoc, iar de 2 zile şi-a făcut apariţia şi Murdărici, cu al ei credincios înfiat de mic, Şchiopăţel. Era chiar după furtuna de zilele trecute. Ne-am bucurat enorm de mult să-i revedem.Mie nici nu mi-a venit să cred că e adevărat. Vroiam să fug să o îmbrăţişez, doar că ea era extrem de speriată şi udă leoarcă. Mai târziu mi-am dat seama că din cauza furtunii era aşa agitată. Nu a vrut să mănânce, a vrut să fugă din curte peste poartă, era parcă înnebunită. Spre seară s-a calmat, a mâncat bine, ca de obicei, la fel ca Şchiopăţel. Doar că nu mai vrea să stea în curte. Deşi ploua afară, ei au preferat să stea în ploaie, chiar dacă în curte şade o cuşcă goală. Asta e. Nu poţi forţa voinţa unei fiinţe şi nici nu am de gând. Petele de sub ochi i-au dispărut în întregime. Mă mir că nu arată rău, slabă, după aproape 2 săptămâni. E tot ea, de data asta fără nici o rană, curată (plouată).  
A venit vineri, iar azi dimineaţaă a întins-o iar. Se vede clar că nu poate sta într-un loc mult timp. Şi-a încărcat bateriile, ne-a văzut că suntem toţi ok, a păpat din păpiţa binecunoscută ei, s-a lăsat mângâiată de noi, a ascultat poveştile noastre, s-a dezmierdat şi apoi şi-a continuat drumul. Asta e Murdărici, iar Şchiopăţel o urmează credincios.

Postări populare