miercuri, 27 mai 2009

Dragoste de căţel

Am auzit că animalele simt persoanele care le iubesc. Poate de aceea m-am trezit mereu cu animăluţe "nepoftite" la poartă sau chiar în curte.
Una dintre ele a fost un pisoi mic, mic. Afară ploua, iar eu tot auzeam un mieunat. În vecini avem pisici, dar de data asta mieunatul părea mult mai aproape. Freddy a început să se agite şi mi-am zis că ceva trebuie să fie dacă şi el aude. Am ieşit cu umbrela şi la un moment dat, într-un colţ din curte, am văzut pitit un pisoi negru cu alb. Era atât de mic, dar mieuna de mama focului. L-am luat în palmă şi am văzut că era ud şi murdar. L-am adus în casă şi i-am făct baie. Greu, m-a zgâriat, dar am reuşit să-i redau culorile naturale. L-am pus într-un prosop, însă Freddy l-a dezvelit şi a început să-l lingă cu mare atenţie. Prima dată m-am temut că îi face ceva rău însă, urmărindu-l, mi-am dat seama că masculul nostru se comporta ca o mamă pentru pisoi. A făcut o adevărată pasiune pentru el şi se comporta exact ca femele cu pui. Îl ocrotea, îl spăla, îl lingea sub codiţă să-i provoace defecaţia. Am uitat sa menţionez că pisoiul nu ştia încă să mănânce singur, aşa că, la sfatul veterinarului, am început să-i dau lapte praf cu biberonul. La început a fost mai dificil, apoi s-a obişnuit cu sticluţa, iar când a mai crescut, de cum vedea sticulţa, începea să miaune. Când îi dădeam să sugă, prindea sticla între lăbuţe. Chiar şi după ce a început să mănânce mâncare solidă, tot cerea şi sticluţa. Era un dulce, iar Freddy devenise umbra lui.


Din păcate eu fusesem diagnosticată cu alergie la părul de pisici, încă de când avusesem prima tură de pisoi de la Pisi, aşa că nu am putut să-l păstrăm. După 2 luni, i-am găsit stăpâni. Freddy însă a suferit mult după plecarea motănaşului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare