sâmbătă, 18 iulie 2009

De durere...

Iubesc...
... iubesc România şi nu am să vorbesc nicioadată urât despre ţara mea. Chiar şi când am locuit 6 ani în altă ţară am avut doar cuvinte de laudă la adresa tării mele.

Detest...
... detest expresia foarte uzată deja şi folosită cu o mult prea mare uşurinţă: "Avem o ţară frumoasă, păcat că e locuită".
... detest să aud ce uşor îşi denigrează unii, şi în mod constant, ţara.

Când am ieşit pentru prima dată din România, după Revoluţie, am putut vedea cu ochii unui tânăr de 23 de ani diferenţele între români şi alte naţii. Am avut şansa (datorită limbilor străine pe care le-am învăţat atât de bine în şcoală) să lucrez ca şi receptioneră într-un hotel dintr-o mare capitală europeană. Aşa am venit în contact cu aproape toate naţiile din lume, de unii nici nu auzisem până atunci că existau. Şi am tras o concluzie pe care o păstrez şi în ziua de azi: "Sunt mândră că sunt româncă".

Mi-am dorit cu ardoare să mă întorc acasă şi să pun în aplicare, aici, ceea ce am învăţat dincolo. În primul rând, în 1997, nu multă lume dispunea de personal computer (PC) şi nu mulţi ştiau să opreze pe un aparat ce azi ni se pare că ar fi cel mai apropiat prieten. Şi am fost fericită să pot fi instructor PC pentru mulţi oameni dornici să se apropie de acest mare necunoscut, dar şi să lucrez într-o redacţie de ziar, în care să pot scrie ceea ce văd, simt, etc. A fost unul din visurile mele vechi.

După trecerea anilor, păstrez în suflet încă sentimentul de patriotism, iar cel de patriotism local cu precădere. Iubesc oraşul în care trăiesc şi de aceea am refuzat ofertele de muncă care impuneau schimbarea locaţiei. Bucureştiul nu mă atrage de nici o culoare!!! (Deci nu mai insistaţi). Şi nici alte oraşe mari.
E în mine o dorinţă vie de a face ceva pentru locul în care m-am născut, de a mă implica activ în viaţa comunităţii din care fac parte. Iar munca la care m-am oferit voluntar, chiar cu preţul scăderii confortului personal din motive financiare, o fac din două mari motive:
1. pentru că Cineva mi-a sădit în inimă o sămânţă ce a încolţit cu trecerea anilor, iar acum a ajuns ca un stejar voinic - dragostea faţă de animale
2. pentru că aş dori ca acest oraş să poată fi un exemplu, între celelalte, de rezolvare a unei probleme extinse şi grave - animalele fără stăpân.
Dar pentru asta ar fi nevoie de pus mână de la mână, aşa cum obişnuiau odată românii să o facă, crezând cu tărie în "unde-s doi puterea creşte". Şi nu ţin la ideea de a deveni mâna principală în această situaţie, dar ca să pot face ceva împreună cu asociaţia din care fac parte sunt conştientă că e nevoie de o bună colaborare cu administraţia locală. Mă întreb dacă se va întâmpla vreodată aşa ceva?

Mă doare...
... mă doare că persoanele ignorante şi cu rele intenţii pot să convingă că animalele sunt periculoase
... mă doare că nu găsesc un loc unde să duc animalele pt. ca să nu cadă în mâini ucigaşe
... mă doare că, din cauza unor orgolii puternice şi a setei lor bolnăvicioase de a fi mereu mângâiate, în loc să se dorească să se facă o treabă cu adevărat bună, se preferă minciunile
... mă doare că nu se conştientizează importanţa prezenţei animalelor pe acest pământ, rolul lor lăsat de divinitate
... mă doare de îmi vine să urlu cât de uşor sunt ucise nişte fiinţe vii, nevinovate
... mă doare că realizez eu şi nu ei ce mare păcat îşi iau asupra lor ucigând; vai de karma lor
... mă doare că am pierdut un prieten drag în care aveam un sprijin puternic
.
.
.
dar
... nu mă voi opri din drumul meu şi asta chiar cu preţul unui "cutremur"!
În curând îmi sosesc şi ajutoare.

4 comentarii:

  1. Sant de acord cu tine.Problemele aceste mi le pun si eu zi de zi.Iubesc animalele.Sant genul de persoana care atunci cand mananc ceva,si trece un catel pe linga mine renunt la ce mananc.Daca vad un catel sau o pisica ranita il iau de pe strada si il duc la veterinar.Dar...nu stiu ce asi putea face.Poate sti tu?

    RăspundețiȘtergere
  2. Am sa cuprind in continuare pe acest blog ceea ce voi face eu. Sper ca viziunea mea cu privire la ameliorarea acestei situatii sa dea roade. Dar nu-mi place sa vorbesc inainte de a face, asa ca...incet, dar sigur. Doamne ajuta!
    Cert e ca avem nevoie de sprijin si financiar si uman. De calitate!
    Imi place mult blogul tau, pt ca surprinzi frumusetea tarii noastre.Inca o romanca mandra.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate, nu comentam - prea mă dăr problemele descrise de tine! - dar ... te felicit pentru acel "dar" de la sfârşit!

    RăspundețiȘtergere
  4. Problemele sunt mult mai grave, dar inca nu vreau sa intru prea in adancime. Dar va veni si timpul acela. Si chiar nu vreau sa renunt pt animalele nu se pot apara singure.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare