sâmbătă, 25 iulie 2009

de la lume adunate

Serghei Esenin - Cântecul Căţelei

"Spre ziuă, sub căpiţa de secară,
Pe auriul snopilor plecaţi,
Căţeaua, în viforniţa de-afară,
Fătase şapte căţeluşi roşcaţi.

Până-n amurg, veghind încovoiată
I-a răsfatat, lingându-i neîntrerupt.
Şi se topea ninsoarea spulberată
Pe fierbinţeala pântecului supt.

Iar seara, când găinile s-aşează
Stăpânul casei a ieşit posac
Şi unde mama pâlpâia de groază
El pe toţi şapte i-a băgat în sac.

În urma lui, fugind după desagă
Căţeaua dă-n nămeţii de pe drum
Răpindu-i puii, apa din viroagă
Scâncea curgând sub botul ei acum."


Mulţi se pot recunoaşte în această poezie, în persoana stăpânului.

Chiar zilele trecute mi-am reîntâlnit o fostă prietenă din copilărie. Plină de încântare îmi spunea ce bine se simte de când s-a mutat la ţară, unde e linişte şi bine. Am întrebat-o dacă are câini şi mi-a spus:
"O, da. Avem o căţea tare prolifică. Fată de două ori pe an".
"Şi ce faceţi cu puii?
", am întrebat-o eu.
"Păi îţi dai seama că nu-i putem ţine. Dar nici să-i omor nu mă lasă sufletul. De obiecei îi duc undeva, pe câmp, le las ceva de mâncare şi apoi... Dumnezeu cu mila".
"Dar de ce nu sterilizaţi căţeaua?", am întrebat-o
"A, păi deja e bătrână. Nu mai fată".

Cam asta e mentalitatea românului. De aici şi mai departe, Dumnezeu cu mila. Câinii ajung pe străzi (care ajung), se înmulţesc, oamenii îi reclamă la primărie că fac gălăgie şi sunt periculoşi, etc. Pot să bag mâna în foc că acei oameni care reclamă sunt genul de oameni care ar recurge la gestul de mai sus în cazul în care căţeaua lor ar făta. Fără să se gândească la consecinţe. Dar când se lovesc de aceste consecinţe, ei sunt primi care reclamă şi cer eutanasierea câinilor de pe străzi. Cum pot fi ei numiţi: inconştienţi, ignoranţi şi ipocriţi.

Din acest motiv este mare nevoie de un recensământ al animalelor. Să se păstreze o evidenţă a animalelor din gospodării, să se urmărească animalele care sunt pe punctul de a făta şi apoi, unde au ajuns puii. Legea pedepseşte abandonarea animalelor. Dar de unde să se ştie cine şi-a abandonat animalul?
Nu e mai simplu să se sterilizeze animalele în loc să se ajungă la pui nedoriţi şi aruncaţi te miri unde? Şi din nou ajungem la schema înmulţir
ii la câine:

Profesionalism de baltă

Spuneam în urmă cu vreo două luni că Freddy al meu este din nou îndrăgostit. După câteva reprize de iubire pasională, tocmai am fost anunţată că odorul meu este din nou tătic. Cred că pentru a cincea oară.
De data asta, căţeluşa cu care s-a iubit s-a dovedit a fi mamă eroină. A fătat 8 pui. Vă daţi seama că nu e uşor pentru un căţel din rasa Teckel să fete un număr atât de mare de pui. De obicei sunt 4-5, cel mult 6. Şi căţeluşa respectivă nici măcar nu a fost mare.
Pe lângă ineditul faptei, stăpânul căţeluşei îmi spune că naşterea a fost foarte grea. Primul pui a ieşit mort, iar următorii păreau să nu mai vrea să iasă. Abia a doua zi, un (vestit) medic veterinar din Turda a încercat să scoată afară un pui. Ce a rezultat? A tras cu un forceps de capul acestuia şi i-a tăiat botul. Apoi s-a declarat în imposibilitate de a mai continua. Pe semne că pe vremea când făcuse el şcoala, nu se auzise de cezariană. Sau lipsise de la cursurile alea.
Cert e că stăpânul căţeluşei şi-a dus animalul la Cluj, la CLinica din cadrul USAMV, unde s-a recurs imediat la cezariană şi s-au scos puii fără nici o problemă. Medicul care a operat căţeluşa însă nu s-a putut mira ce neprofesionist a putut lucra veterinarul din Turda. A cusut botul puiului retezat de nepriceperea colegului său, doar că acesta nu şi-a mai putut folosi boticul pentru a suge.


(Dacă doreşte cineva să cumpere pui de teckel, mă puteţi contacta. Omul doreşte să-şi scoată cele 2 milioane şi jumătate cât l-a costat operaţia. Sunt 7 femele şi un mascul. Majoritatea sunt de culoare ciocolatie, ca tăticul Freddy, şi au 2 zile. Peste 6 săptămâni sunt numai buni de dat)

Veterinarul respectiv se ocupă şi de Asociaţia Chinologică. Un prieten bun de-al meu a fost la el anul trecut să-şi înscrie căţelul (tot pui de-al lui Freddy) la concurs. Prima dată însă trebuia să treacă prin mâinile veterinarului, pt un "test de imagine". Înaintea lui însă a mers un alt stăpân de teckeli, timp în care prietenul meu aştepta la rând. Suficient însă pentru ca să vadă la ce tratamente au fost supuşi căţeii dinainte, cum trăgea medicul de ei şi ce înjurături scotea pe gură pt că sărmanele animăluţe speriate nu stăteau în poziţia în care el le punea. Ei bine, prietenul meu - om mare la stat - abia s-a abţinut să nu-l ia pe sus pe veterinar şi să-l dea de tot pereţii. A preferat să iasă şi să-şi ia câinele cu el. Dacă prin aşa ceva trebuie să treacă un câine pentru ca să participe la concurs, mai bine nu.

Atenţie deci pe ce mâini vă lăsaţi animăluţul preferat. Eu o recomand cu toată încrederea pe d-ra dr. Margareta Udvary. De mare ajutor mi-a fost şi medicul Lucian Podariu, doar că el a preferat să ne părăsească în căutare de mai bine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare