miercuri, 9 decembrie 2009

Importanţa/urmările castrării

Dacă vă mai aduceţi aminte, acu' ceva vreme ne-am hotărât să-l castrăm pe Buliţă. Devenise deja foarte teritorialist, se lua la bătaie cu orice alt mascul apărut în zonă şi, de multe ori, părea să nu -i placă oamenii care treceau pe lângă el. De fiecare dată când îl auzeam lătrând, deşi în majoritatea cazurilor o făcea doar la roţile maşinilor, mi se ridica pielea pe spate. Aşa că am decis să încercăm castrarea.
Acum şi-a revenit după operaţie, s-a acomodat şi cu noua locuinţă - cuşca cu două camere, pe care, când-cum, o împarte cu Murdărici. Dar cel mai important din toate e că s-a acomodat şi cu cei doi masculaşi ai noştri, Freddy şi Pătrunjel. Nu mai e teritorialist, nu se mai ia la bătaie, din contră - a devenit foarte jucăuş. Aseară avea chef de joacă cu clona lui în miniatură, un căţeluş pe nume Rexi, despre care am să scriu o postare aparte. Înainte, când micuţul se apropia de el (e drept că ăla micu' făcea primul gest agresiv) şi începea să mârâie, Buliţă sărea şi îl punea la pământ. La fel a făcut-o şi cu Pătrunjel, de am îngheţat în clipa aia lângă ei, iar cu Freddy se bătea prin poartă.
Nu îmi vine să cred ce mult i-a schimbat comportamentul lipsa "podoabelor". A devenit un căţel scump, blând şi jucăuş. Mă felicit pentru că nu l-am dat şi că l-am luat noi. Îl iubim mult şi el pe noi.

Apropo de castrare. În fiecare luni seară, de la ora 22.00, pe National Geographic Channel, rulează o emisiune super pe care v-o recomand şi vouă: Rescue Ink. Luni a fost vorba despre cazul unui pitbull pe care familia îl închisese într-un coteţ mult prea mic pentru dimensiunile lui, pe motiv că a devenit agresiv şi putea fi violent cu membrii familiei. Barosanii de la Rescue Ink l-au luat şi l-au dus, în primul rând, la castrare. Primul pas pentru a scădea agresivitatea câinilor. Apoi l-a dus la un trainer, apoi la un altul, iar la sfârşitul perioadei s-a transformat într-un câine cu totul nou, jucăuş, prietenos atât cu oamenii cât şi cu animalele. Şi a putut fi dat spre adopţie. În cazul în care nu s-ar fi ocupat nimeni de soarta lui, ajungea să fie eutanasiat, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor.

M-a distrat la culme un fapt ce l-am observat şi în alte cazuri. Bărbaţii privesc castrarea masculilor foarte reticenţi. De parcă ar fi vorba de o pierdere importantă. Unul din barosanii de la Rescue Ink, care a însoţit câinele la vet, părea de-a dreptul îngrozit în faţa ideii de castrare. De parcă lui urma să i se înlăture podoabele. Asta mi-a adus aminte de reacţia unui bătrân din Bucureşti, pe care îl văzusem la ştiri în perioada în care asociaţiile din Bucureşti, împreună cu Primăria, încercaseră să promulge obligativitatea sterilizării/castrării atât a animalelor fără stăpân cât şi a celor cu stăpân. Iar bătrânelul respectiv urla din toţi rărunchii că el nu lasă pe nimeni să-i castreze câinele, că e un act barbar etc. Băi oameni buni, nimeni nu se leagă de ouăle voastre! Staţi calm.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare