marți, 15 decembrie 2009

Lăbuş, un căţel nedorit, care la 6 luni a cunoscut mai multă suferinţă decât bucurie


Cât de mult contează imaginea/aspectul în zilele noastre? Atât de mult încât să îi ia orice şansă la o viaţă normală unei biete fiinţe? 

     Azi toamnă, prin luna septembrie, un biet puiuţ de căţel hălăduia singur pe o stradă din oraş. Nimeni nu-i dădea atenţie, deşi nu avea mai mult de vreo lună. Norocul lui a fost că tocmai trecea pe acolo o colegă din asociaţia noastră. L-a zărit imediat şi l-a luat. În lipsa unui adăpost însă, singurul loc unde îl putea duce era curtea unei întreprinderi dezafectate unde, împreună cu altă femeie, au construit un mic ţarc din câteva bucăţi de lemne. Doar că un animal sociabil cum e câinele are nevoie de contact cu lumea înconjurătoare, iar lemnele din jurul său îl ţineau complet izolat, ca într-o puşcărie. Abia prinsese gustul libertăţii, iar acum ţarcul îi îngrădea orice speranţă. Din cauza acestei suferinţe şi a vârstei fragede, s-a îmbolnăvit. Din căţeluşul plin de viaţă, jucăuş şi vesel, s-a transformat într-un căţel molatec care scotea, din când în când doar, câte un scâncet de suferinţă. Colega noastră şi-a dat seama că s-a îmbolnăvit de parvoviroză, o boală gravă şi deseori fatală, specifică câinilor nevaccinaţi. După o săptămână, micuţul a dat semne de revenire, iar colega mea a înţeles că daca îl va mai ţine mult în acel ţarc, căţelul se va îmbolnăvi din nou. A început să umble pe străzi, în căutarea unui cămin pentru micuţul nefericit. Dar nimeni nu l-a vrut pe motiv că "era prea urâţel". În disperare de cauză, alegând din două rele pe cel mai mic, colega mea l-a lăsat în curtea unei firme de pe Armata Roşie, acceptând ceea ce ura din toată fiinţa ei, şi anume să fie pus în lanţ. Dar nu se putea altfel pentru că firma încă nu avea ridicat un gard în jur, iar şoseaua era mult prea aproape.
    După vreo două luni, la firmă a mai apărut un căţel, iar patronul a considerat că micuţul nostru deja se învăţase  cu zona şi că poate să-l elibereze din lanţ. Ghinionul a fost că, fiind încă tânăr şi dornic de noi descoperiri, a ieşit în şosea şi a fost lovit din plin de o maşină. Omul a sunat-o imediat pe colega mea, iar aceasta a fugit într-un suflet acolo şi l-a dus, cu un taxi, la veterinar. Doctoriţa Ioana Incze i-a administrat câteva anti-inflamatoare, după care a fost dus înapoi la firmă şi ţinut sub supraveghere. Dar lăbuţele din spate nu şi le mai folosea, plângea încontinuu, iar colega mea şi-a dat seama că e vorba de ceva mult mai grav. Împreună cu doctoriţa l-au dus la Clinica Veterinară din Cluj, unde i s-au făcut radiografii, rezultatul fiind fractură de bazin. Orice minut conta în cazul lui, durerile devenind insuportabile pentru bietul micuţ. De la Clinică a fost dus la un alt cabinet din Cluj, la dr. Madaras Peter, specialistul cu care asociaţia noastră colaborează strâns. Imediat a fost operat. Fractura era foarte gravă şi a trebuit să i se pună o tijă metalică pentru prinderea atât a osului bazinului, cât şi a lăbuţei. După operaţie l-au adus înapoi la Turda şi ţinut sub supraveghere în garajul altei colege.
    De atunci, după aproape o săptămână de tratamente şi suferinţe, căţeluşul nostru dă semne că ar fi mai bine. I-a revenit vioiciunea, însă încă nu poate să-şi folosească lăbuţele din spate. Se târăâe în schimb, dar nu fără dureri. În fiecare zi i se administrează injecţii dureroase cu antibiotice. Din nefericire pentru el, doar un şold este bun pentru înţepat şi deja a devenit şi ăsta dureros. Medicul ne-a spus că refacerea va dura. Are nevoie de timp, iar noi de răbdare multă. Micuţul este însă un luptător şi se vede pe el dorinţa de viaţă. Încă nu a descoperit frumuseţile vieţii, ci doar suferinţa. Este foarte cuminte, se bucură nespus când ne vede şi cere mereu să fie mângâiat. Dacă cumva îţi iei mâna de pe căpşorul lui, îşi ridică botul şi te antenţionează să o aşezi  înapoi si să-i oferi alinare.
   În cazul în care îşi va reveni complet, problema cea mai mare va fi de locaţie. Curtea acelei firme nu mai poate intra în discuţie. Micuţul are mare nevoie de un cămin şi de multă atenţie şi iubire. Până se va reface, va fi ţinut sub observaţie de către noi. Dar după ...

Cine crede că îi poate face viaţa mai frumoasă acestui minunat căţeluş??? Acum este în vârstă de aproximativ 6 luni şi, din câte ne dăm noi seama, va fi de talie medie spre mare. Este de-a dreptul fermecător.  Odată ce i-ai prins privirea, nu o mai poţi da uitării.

 
 
 

2 comentarii:

  1. Repet ce mai spuneam - multi oameni nu vad in animalute sufletele lor ci obiecte, jucarii, altfel de ce ar conta asa-zisa "frumusete"? Curat snobism - sa fie doar de rasa si fara defecte - restul...ii arunca in strada, ii condamna la moarte si suferinte cumplite...De ce nu se intelege oare ca pot fi la fel de inteligenti si de atasati? In fine - iar mi s-a ridicat tensiunea...
    Sa dea Dumnezeu sa se gaseasca un suflet bun si pentru acest catel nevinovat! Ma simt frustrata ca nu pot ajuta si eu...Conditii de cazare nu am, financiar...- sunt fara venituri la ora actuala! - dar daca pot fi de folos in alt fel va rog sa-mi dati de stire!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare