Câinii - un ajutor nepreţuit pentru bolnavi

 (Un articol apărut în Adevărul, sub semnătura lui Vali Toma, sub titlul: Vindecă boli cu ajutorul câinilor  )

Andrei Ionescu (30 de ani) a descoperit că Odra, labradorul său, are tendinţa de a se apropia de cei cu sănătatea şubredă. În scurt timp a început să practice zooterapia. Potrivit psihologilor, terapia cu ajutorul animalelor, puţin cunoscută în România, poate scădea foarte mult costul tratamentului, iar copiii se bucură de prietenia câinilor. 

Odra este un labrador care are în grijă zeci de copii cu dizabilităţi din Prahova. Între ea şi Andrei Ionescu (30 de ani), stăpânul ei, s-a dezvoltat o relaţie specială în cei şase ani de când sunt împreună. Andrei a observat încă de la început că Odra se simte atrasă de persoanele care au nevoie de ajutor, după ce s-a ataşat de bunicul lui, imobilizat într-un scaun cu rotile.
După o perioadă în care câinele l-a ajutat, bunicul lui Andrei a reuşit chiar să se dea jos singur din scaun şi să urce în pat sau să coboare. Tânărul a continuat să observe reacţiile Odrei în preajma oamenilor cu probleme şi a văzut că preferă compania unei mătuşi care avea probleme psihice.

Colaborare cu Protecţia Copilului
Andrei a obţinut un atestat pentru practicarea terapiei asistate de animale sau zooterapiei, iar în 2007 a început o colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, vizitând săptămânal copiii instituţionalizaţi. Ionescu şi cei doi labradori înscrişi la acea vreme în programul de zooterapie se întâlneau cu grupuri de 3 - 4 copii care suferă de spasmofilie, autism, sindromul Down sau alte afecţiuni.
„Am făcut terapie cu un băiat de 16 ani care avea reacţii întârziate, sindromul Down, spasmofilie şi probleme de echilibru. Nu putea să meargă singur, decât sprijinit, nu putea să prindă obiectele sau să le arunce la o ţintă fixă", a povestit Andrei. După trei luni, băiatul a reuşit să parcurgă singur distanţe mici, fără susţinere. El a căpătat încredere şi voinţa de a face lucruri considerate greu de realizat.
Câinii ascultă orice comandă dată de copii. În şedinţele de terapie, care durează între 10 minute şi o oră, cei mici interacţionează direct cu animalele, le ating, le mângâie, le pot chema la ei, le pot plimba sau le pot da comenzi. Fiecare câine va respecta întocmai dorinţele copilului, fără a riposta sau a refuza să-i facă pe plac, pentru ca acesta să nu se simtă respins. În urma legăturii care se stabileşte între copil şi câine, cei mici îşi doresc să facă eforturi din ce în ce mai mari, eforturi care sunt de fapt evoluţia lor în tratament.
Andrei a decis să înfiinţeze în Româneşti primul centru de zooterapie din ţară, din fonduri proprii. Centrul are o pistă de lucru pentru câini, o sală de conferinţe, dar şi trei camere în care pot rămâne peste noapte persoanele care vin din alte judeţe pentru terapie. Pot face terapie toţi copiii de peste 4 ani, în special cei care nu au înregistrat rezultate în urma tratamentelor obişnuite. La centrul de la Româneşti sunt 11 câini instruiţ şi pregătiţi special pentru zooterapie. 

Program şi în şcoală
Un specialist în acest timp de terapie este şi Zoltán István Szabó (32 de ani) din Satu Mare. El a obţinut atestatul în domeniu în 1997, în Ungaria. Szabó şi alţi instructori vor începe în acest an un program alternativ de educare într-o şcoală generală din Satu Mare. „Cele mai eficiente rase sunt labrador, Golden Retriever, Vizsla maghiară sau metişi. Important este dresajul special, prin care aceşti câini pot fi controlabili în orice situaţie. Mândria noastră este Gizmo, un bulldog francez", a spus Szabó. 

Pe placul psihologilor
Specialiştii spun că terapia asistată de animale îi ajută. „Compania unui animal poate rezolva într-o mare măsură sentimentul de singurătate. El este apanajul omului simplu, foarte mulţi oameni proiectează în mod inconştinent o altă persoană în animal", explică psihologul Laurenţiu Gheorghina.

Comentarii

  1. Eu tocmai mi-am revenit dupa cateva saptamani bune de boala, am avut o gripa urata + o dubla infectie in gat. Am zacut cu febra mare timp de doua zile, n-a stiut nimeni de mine. Tot ce imi aduc aminte din acele doua zile este ca incercam sa pun mana pe telefon (era pe masuta de langa pat) si in febra mea aveam impresia ca e la kilometri distanta si Daria stand la picioarele mele in pat sau lingandu-mi usor obrajii fierbinti sau suflandu-mi in ceafa. Cred ca m-a si impins la un moment dat pentru ca stiu ca la un moment am reusit sa ma tarasc (la propriu) catre sertarul cu medicamente si am reusit sa inghit un paracetamol. A fost de ajuns sa-mi mai treaca, indeajuns sa pun mana pe telefon si apoi sa ajung la medic. Daca nu o aveam pe ea nu mai apucam sa impartasesc povestea... Nu m-as mai fi ridicat din pat. Sunt sigura.

    RăspundețiȘtergere
  2. Uau Mădălina ...fără cuvinte. Mă bucur că ţi-ai revenit. O singură dată am fost atât de răcită, iar din cauza febrei nu aveam putere să fac nici o mişcare. Iar atunci eram singură şi prietenul meu încerca să mă îină trează la telefon, de la sute de km distanţă, pt că simţeam că voi leşina. Dacă aş fi avut un câine alături de mine...
    Povestea ta merită împărtăşită, mai ales că Daria e un căţel pe care alţii l-ar fi alungat.

    RăspundețiȘtergere
  3. Probabil ca o sa scriu despre asta pe blog la un moment dat. Am postat ca raspuns la articolul tau
    pentru ca mi s-a parut potrivit :)

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Vă mulțumesc pentru gândurile și cuvintele frumoase. Orice alt comentariu va fi șters.

Postări populare de pe acest blog

Glandele perianale și complicațiile de la posteriorul câinelui

Torsiunea gastrică - o afecțiune ce-ti poate ucide rapid animăluțul dacă nu ești pe fază

În atenţia posesorilor de patrupede - Tusea de Canisă