luni, 22 martie 2010

Atitudini (im)pur(e) româneşti

Îmi spunea recent un român din diaspora că în nici o altă tară nu a văzut atâta indiferenţă faţă de animale şi atâtea animale abuzate ca la noi. Oare de unde naiba ni se trage asta?

Să vă relatez din nou câteva episoade din seria "atitudinea omului faţă de animale" ...

Scena 1: Acu' 2 zile vine la poartă o femeie. Era o cunoştinţă a bunicii soţului meu.
- Am venit să vă rog să luaţi câinele meu la dvs, zice ea.
- Adică cum?, mă mir eu.
- Păi o paralizat şi nu-l mai pot ţine, zice ea crezând că mă lămureşte.
În mintea mea deja se desfăşurau forţe de genul tunete şi fulgere. Printr-o antrenată atitudine plină de diplomaţie, am scos însă:
- Dacă dvs v-aţi îmbolnăvi şi aţi cădea la pat, că doar sunteţi bătrână, cum v-aţi simţi dacă familia ar vrea să vă dea de la casă?
Nu se aştepta la aşa ceva. A tăcut pentru o clipă, apoi a început să dea la latura sensibilă.
- Păi da, dar ştiţi cât plâng când îl văd acolo întins pe burtă că nu mai mişcă?
- Cred. Acum mai ales trebuie să vă simtă lângă el, să-l mângâiaţi şi să-i vorbiţi. Şi eu plâng când vreun animal e bolnav. Aţi chemat medicul, că doar v-am dat numărul ei de tel.?
- Păi nu, că am venit la dvs să vă zic să-l luaţi dvs, continuă ea.
- Noi nu avem adăpost, deci nu avem unde să-l luăm. Câinii noştri sunt împărţiţi la casele colegelor.
- Şi chiar nu aveţi cum să mă ajutaţi?, insistă ea
- Ba da, recomandându-vă să apelaţi la medic. E o doctoriţă foarte bună (nu cea din povestea anterioară) şi dacă o sunaţi şi îi spuneţi povestea, va veni ea la dvs.
- Da, dar oare cât o să-mi ceară?, spuse ea cu privirea omului care nu ar da bani pt un animal, fie el şi de zeci de ani în familie.
M-am prins imediat. Ea credea că o să-l iau eu pe bietul animal, iar ea va scăpa de necaz fără nici o cheltuială.
Apoi mi-a povestit cum o "celebră" tehniciană veterinară din zona Oprişanilor i-a vaccinat câinele în urmă cu o săptămână şi după 3 zile acesta a paralizat.
Alte tunete şi fulgere în capul meu. Cred că în curând am să mă apuc de femeia aia. E a-nu-ştiu-a-câta-oară când aud aşa ceva.
În final, femeia cu câinele a zis că o să încerce să sune la veterinar, dar n-aş băga mâna-n foc că a facut-o sau o va face. Nu părea defel convinsă, mai degrabă dezamăgită că nu i-am luat câinele.

Scena 2:
Unica femelă rămasă în viaţă din puii adoptaţi de Murdărici a intrat în călduri. M-am şi mirat că nu a fost până acum. Din păcate e sălbăticuţă, nu putem să o prindem.. iar când a venit d-ra veterinar din Cluj cu "sculele" profi (pistol cu tranchilizant) nu am găsit-o nicăieri. Nu ştiu ce se va întâmpla, nu ştiu unde îşi va găsi loc când îi va veni vremea să fete. O să încerc să o urmăresc, dar e greu.

Problema de moment e însă alta. Roşcăţica stă pe lângă noi, de un an de zile deja, şi fiind în călduri o vizitează o mulţime de câini străini. La fiecare apariţie străină, masculii din curtea noastră îşi arată colţii, avertizându-i pe intruşi că nu au ce căuta în zonă. Delicat e că aceştia apar în special seara târziu, dar şi peste zi. Să te ţii atunci. Azi noapte, nu la mult timp după miezul nopţii, pe când meditam şi eu, îl aud pe Buliţă cum se ceartă prin poartă cu un alt mascul. Ies imediat de sub patură, în pijama şi papuci de casă, şi îl trag pe Buliţă spre scări, să-l leg din nou. Deşi noaptea nu vrem să-l legăm, el fiind un câine veritabil de pază şi mai ales că toată ziulica stă legat, sus, în capul scărilor. Dar el e atât de docil, nu se plânge defel, în schimb când îi dăm drumul trage nişte ture de fugă prin curte de abia gâfâie, aratându-şi fericirea .
Deci cum spunem, am ieşit eu după Buliţă să-l aduc sus, dar ies şi stimabilii mei vecini (părinţii fetiţei) la geam.  Fără să realizeze cauza gălăgiei, şi-au pornit tirul atacului împotriva mea. Amândoi, şi ea şi el. M-au făcut nebună, mi-au strigat "bagă-ţi tuuuu câinele în casă şi ... cu el", cretină etc. Mie mi-a venit aşa, la prima mână, doar un "tuuuuu eşti cu mamă-ta, nu cu mine". Mă rog.
L-am adus sus pe Buliţă, dar scandalul tot n-a încetat pentru că afară a rămas sursa: "intruşii". L-am auzit pe vecin cum a urlat la ei, apoi am auzit un trosnet. Azi dimineaţă am văzut de fapt ce era:


O bară de fier aruncată la noi în curte. Mă întreb pe cine a vrut să lovească. Autorii scandalului erau în stradă, în curte fiind doar Murdărici. Singurul răspuns ce l-am găsit e că pe ea şi-a vărsat vecinul nervii. Azi dimineaţă Murdărici nici nu mai era în curte. A plecat la ceilalţi prieteni, supărată pe semne de atitudinea oamenilor de aici.
Anunţ: Schimb vecini cu bani, pt care doar materialul contează cu alţii cu suflet, iubitori de animale.  Dar din cei adevăraţi, nu din cei care au un câine şi pe ceilalţi îi hulesc.

2 comentarii:

  1. Ma bucur ca exista multi oameni cu suflet mare ca dv care iubesc si protejeaza animalele! Privindu-le in ochi iti dai seama de recunostinta lor ! Felicitari.

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi pare rau ca s-a nimerit sa aveti asa vecini, vecinii nu-i putem alege... si uneori se intimpla sa dam peste unii pe care daca ii numim oameni jignim oamenii, si daca ii numim animale jignim animalele... deci dam peste unii pe care nici nu-i putem numii ce sint :(

    RăspundețiȘtergere

Postări populare