duminică, 27 iunie 2010

"Hrană" pentru sufletele iubitoare de animale...

Fiindcă în cursul săptămânii ritmul vieţii este foarte alert, îmi place ca week-end-ul să-l petrec în mijlocul familiei, într-o atmosferă de calm si totală relaxare. Mă rog, duminica, pentru că sâmbăta e o zi plină de activităţi administrative. Aşa că azi am avut bucuria să mă delectez cu două filme care relatau foarte frumos despre legătura puternică dintre om şi câine. Despre aceste filme vreau să vorbesc puţin în postarea asta.
Primul film se numeşte A Dog Year, am înţeles că a fost ecranizat după o carte scrisă de un autor contemporan american pe nume Jon Katz, interpretat foarte bine de celebrul actor Jeff Bridges. E vorba despre un episod din viaţa acestuia, mai exact când autorul trece printr-o perioadă de zbucium sufletesc şi nu îşi mai poate găsi inspiraţia, iar impresarul său îl tot presează cu deadline-ul pe care trebuie să-l  respecte. Eroul nostru este mereu arţăgos, nimic nu-l mulţumeşte, iar soţia şi fiica lui pleacă de acasă pentru a-i lăsa spaţiu să se regăsească. În timpul acesta, o cititoare fidelă  a cărţilor sale îl sună să-i spună despre un câine abuzat, care a fost salvat şi are nevoie de un nou cămin. Chiar dacă mai are 2 labradori, scriitorul nu poate să refuze o cititoare. Acţiunea filmului începe cum acesta merge la aeroport să preia mica creatură. Pt că avea de ani buni câini, credea că deja e specialist în creşterea şi educarea acestora. Avea însă să dea peste o mare supriză (a se citi belea) în persoana noului venit, un căţel din rasa border-collie, foarte energic, de obicei folosit pentru a aduna turmele de de animale (oi, vaci).
Toată acţiunea filmului se desfăşoară în jurul celor doi, despre încercările disperate ale autorului  de a îmblânzii bietul căţel speriat, de a-i câştiga încrederea, dar fără succes. Pentru a scăpa de nişte vecine prea băgăcioase, dar şi pentru că era dornic de singurătate, închiriază o casă veche la ţară, izolată de restul satului. Însă nu destul de izolată după cum credea el, aşa că ajunge să fie vizitat de nişte săteni care erau curioşi să-l vadă pe diavolul în blană de căţel. Unul dintre săţeni, mai tânăr, îi recomandă o instructoare de câini. Deşi la început a refuzat ideea, scriitorul se hotărăşte să o viziteze într-o bună zi. Instructoarea era o femeie în vârstă şi foarte bărbătoasă. După un mic test, dă verdictul: nu câinele era problema, ci el, mai precis mânia adunată în el, sentimentele reprimate etc. De aici, filmul se transformă într-o terapie cu ajutorul animalelor, care are un efect benefic asupra psihicului bărbatului, dar şi a imaginaţiei scriitorului. 
Foarte bine făcut, foarte bine jucat şi emoţionant. Nu am putut să nu plâng la scena în care a fost nevoit să aprobe eutanasierea unuia din cei doi labradori. Privind acea scenă, mi-a venit în minte ceea ce citisem cu ceva în urmă pe blogul doamnei din Africa de Sud, care îl pierduse pe prietenul ei de-o viaţă, golden retriverul Max. Foarte emoţionant. 

Am tot căutat trailerul acestui film pe You Tube, dar nu l-am găsit decât pe un alt site. Sper să funcţioneze:




Al doilea film a fost Marley and Me, pe care îl puteţi viziona pe acest link: http://www.filmeonline.org/marley-me-2008-film-online/ .  Nu uitaţi să îl lăsaţi să se încarce prima dată, altfel se va tot întrerupe.
În acest fel este vorba despre un cuplu de proaspăt căsătoriţi, ambii jurnalişti care, înainte de a se hotărî să aibă un copil, vor să-şi testeze calităţile de părinţi crescând un câine. Ajung la o fermă cumulţi câini şi îşi aleg un puiuţ de labrador. De fapt căţelul îi alege pe ei şi ei l-au acceptat imediat şi pentru că era cel mai ieftin dintre fraţi. Mai târziu aveau să afle şi de ce. Căţelul avea o personalitate debordantă, într-atât încât a fost exmatriculat până şi de la şcoala de dresaj. Filmul pune accent pe ideea de familie tânără, acomodarea cuplului cu responsabilităţile pe care o familie le impune, mai târziu cu rolul de părinţi şi renunţările la multe din visurile personale, în special cele legate de carieră. 



Filmul este mult mai lung decât primul, dar şi mai amplu, cuprinzând mai multe idei. Merită să fie văzut, are de toate, un iz puternic de comedie, dar şi de dramă în acelaşi timp.
Mie mi-a fost cam greu să văd în aceeaşi zi două scene cu eutanasierea câinilor şi a trebuit să las să treacă câteva ore pentru a putea să scriu.

Cert e că din ambele filme se desprinde foarte clar ideea că un câine este un membru important al familiei care este tratat ca atare. Mi-a plăcut enorm când copiii tânărului cuplu s-au semnat pe biletele de adio "fraţii tăi". Foarte frumos şi adevărat. Animăluţele noastre nu sunt altceva decât fraţii noştri mai mici, iar noi ca fiinţe superioare avem rolul să le purtăm de grijă. 
Vizionare plăcută.

5 comentarii:

  1. Niste sugestii bune - multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  2. Felicitari! Va recomand sa vizionati si Hachi: A Dog’s Story...un film minunat,pe care,daca macar o frintura din el l-ar viziona si cei care care detesta animalele,viata le-ar deveni mai buna si ar zimbi mai des...

    RăspundețiȘtergere
  3. Gattino, am vazut filmul anul trecut. Am si scris povestea minunatului devotament al lui HAchi si despre film, pe acest blog. Daca vrei sa citesti poti da pe cautare pe blog. Am auzit ca filmul original este mult mai reusit decat ecranizarea hollywoodeana.

    RăspundețiȘtergere
  4. Am citit cu atentie, am retinut filmele sper sa le vizionez cândva.

    Ai dreptate atunci când zici ca in relatia om câine, in cazul când câinele pare de ne-nteles omul e cauza.
    Il mai privesc pe Cezar uneori si are permanent astfel de cazuri :)

    RăspundețiȘtergere
  5. E UN APEL DE DISPERARE...AJUTA , TE ROG, ACESTE ANIMALUTE, MEDIATIZAND LINKUL....

    http://animalutze.forumer.ro/forum-f1/aproape-de-prapastia-disperarii-animalutele-sperantei-miu-t28.htm

    sunt in grija unei batrane sarmane!...papa nu ajunge niciodata, animalutele astea nu cred ca s-au jucat vreodata!...

    multumim!

    RăspundețiȘtergere

Postări populare