duminică, 10 aprilie 2011

Sa nu te increzi niciodata in promisiunile politicienilor/reprezentantilor administratiilor locale

In marea noastra dorinta de a ajunge la o intelegere cu primariile Turda & Campia Turzii, ne-am bucurat sa vedem ca cei din orasul vecin dau dovada de mult mai multa deschidere vizavi de adoptarea unor solutii in ceea ce priveste cainii comunitari. Am semnat un protocol de colaborare, s-a scos si o HCL pt inventarierea cainilor cu stapan (sursa de unde provin cei abandonati pe strazi), iar noi ne ziceam ca suntem pe drumul cel bun, un adevarat exemplu de bune practici. Drept pentru care am renuntat sa mai facem sesizari referioare la virarea banilor publici in contul firmei SC Rozintox SRL, din Baia Mare, firma ce a fost vizitata de catre noi, impreuna cu medicul veterinar al primariei, si nu a putut dovedi cum a folosit acesti bani (http://www.turdanews.net/articole/actualitate/13214-afacerea-cainilor-comunitari-din-campia-turzii-pe-bani-publici-ridica-numeroase-semne-de-intrebare.html).

Buna intentie care, mai apoi, s-a dovedit a fi de fapt naivitate, ne-a facut sa credem cuvantul alesilor urbei vecine. Insa, nu peste mult timp ne-a fost dat sa aflam ca acestia au continuat, cu cea mai mare nesimtire, sa ofere banii contribuabililor unor activitati ilegale depuse de aceasta firma, sa stranga cainii de pe strazi, desi noua ne-au spus ca nu o vor mai face pana la identificarea unei solutii legale. Apoi am aflat ca printre alesii urbei suntem numite cu apelativul organului genial feminin, iar masculii cu putere de decizie sunt luati peste picior cum ca s-ar lasa la niste p..., dovedind ca nu au sange-n ...

La asta se rezuma in mintea lor ceea ce facem noi!? Nu pot decat sa trag o singura concluzie: avem de-a face cu niste misogini carora li se rupe de lege. Inclusiv medicul veterinar a recunoscut ca i se cere sa impuste in continuare cainii, dar nu a putut spune de catre cine, o alta persoana tot din primarie s-a dat de gol ca inca se mai vireaza bani firmei de la Baia Mare, ca apoi sa spuna ca ei vreau sa rezilieze contracul cu firma, dar nu stiu ce modalitate legala sa invoce (uau, tare, nu?). 
Mai mult decat atat, cainii pe care i-am rugat sa-i lase in tarcul de la groapa de gunoi pana o sa-i putem noi prelua - au disparut fara urma (!!!), locul lor fiind luati de alti 10 care, sambata, la preluarea lor de care colegele noastre, erau inspaimantati si foarte infometati, desi i-am rugat sa le asigure hrana (iar legea ii obliga la acest lucru). 
Cireasa de pe tort a fost cazul unei catele in calduri, de apartia careia medicul veterinar al primariei ne sesizase ca umbla cu o haita dupa ea. Dupa ce a fost prinsa, ne-a fost cedata cu chiu cu vai, invocandu-se faptul ca e foarte agresiva, ca a muscat 3 persoane. La noi a ajuns cu urme de rani sangerande pe abdomen, extrem de infricosata, dar de 5 zile de cand o avem, nu a dat dovada de agresivitate, din contra e retrasa, se teme chiar de cateii mici, sta intr-un colt retrasa, mananca si se lasa mangaiata de catre noi. Acum vine "cireasa" - sambata ni se spune ca cateaua ar avea rabie, apoi ca este suspecta de rabie si ca trebuie monitorizata!!! Unul din veterinarii cu care colaboram ne-a spus ca nu asa ed comporta un caine cu rabie. Atunci am inteles, cineva o vrea sacrificata. Si atunci am mai inteles si cum se pune problema cand vrei neaparat sa faci ca sa dispara niste caini: invoci rabia!  Deci nu e problema ca sunt folositi ilegali bani publici, tot sarmanul animal e cel vinovat, tot prin el se "spala" pacatele. Doamne in ce lume traim!!!

Rezumatul ilegalitatilor descoperite de noi:
- Proprietarul firmei ROZINTOX, care are ca domeniu de activitate principal dezinsecţie şi deratizare, nu a putut arăta reprezentantilor asociatiei noastre nici un câine comunitar adunat de către firma sa, desi (din informaţiile pe care le deţinem)  colaborează cu primăria Câmpia Turzii încă din 2002.
 - nu are nici un proces verbal cu câinii preluaţi din Câmpia Turzii, a susţinut că el nici nu şi-a propus să adune câinii într-un adăpost (afirmatia viceprimarului din Câmpia Turzii).
- dupa vizita noastra a declarat ca de fapt el sterilizează câinii şi îi repune în libertate, în teritoriul de unde i-au adunat
 - la cererea de a ne arăta registrul cu câinii deparazitaţi şi sterilizaţi, a spus că nu are un astfel de
- nu detine nici procese verbale cu care a predat în teritoriu animalele
- la rugămintea noastra de a ne pune în contact cu cabinetul veterinar cu care a colaborat în toţi acesti ani, a declarat că acel medic nu poate fi contactat, deoarece a plecat din localitate. Ne-a condus, in schimb, la cabinetul medicului cu care urmează să colaboreze doar din anul acesta (Băran Iuliu), probabil din momentul vizitei noastre.
- la întrebarea insistentă "unde sunt acei câini comunitari pentru care s-au plătit bani publici cu scopul de a fi duşi în adăpost la Baia Mare de-a lungul anilor", a declarat: „Dar unde să ţin atâţia câini, i-am repus sterilizaţi în teritoriul de unde i-am luat!”


De la momentu vizitei noasre la Baia Mare si pana azi, cainii continua sa fie stransi saptamanal de Primaria Campia Turzii cu o armă tranchilizantă, sunt transportati  la groapa de gunoi a oraşului cu o masina care nu are autorizatie pentru o astfel de activitate, sunt tinuti la gramada, într-un spaţiu improvizat (fara autorizatie) lipsiti de hrana si apa, ca apoi sa fie predati patronului firmei Rozintox, care nu poate dovedi ce s-a întâmplat pana acum cu zecile de animale ridicate. Dar in oras nici urma de caini  returnati si sterilizati!

Cum mai poti sa te increzi in cuvantul alesilor??? Noi cu siguranta nu o vom mai face si nu ne vom mai lasa pacalite pentru ca, stimati domni, noi nu gandim cu organul genital! 

3 comentarii:

  1. Brandusa-in 19 aprilie se va vota in Parlament eutanasierea,la cat de redus mintal e in general romanul-se vede stapan atotputernic peste tot si toate desi in fiecare zi vezi cum toate i se intorc impotriva-nu am nici o indoiala ca legea va fi aprobata.
    In tara asta ori ca ii sterilizezi,vaccinezi,cheltui din bani personali pt. cainii strazii-vei gasi destui denigratori,ca nu esti sanatos la cap,ca mai bine ai da la batrani,copii so on..ori ca ii iei in casa-iar e bai,ca nu suporta ei-recte vecinii sa te vada cu 3 caini,chiar daca nu fac galagie,chiar daca sunt spalati vaccinati etc..adica cuuuuum,facem crescatorie de caini la bloc???Desi in casa mea,pe banii mei,si fara a deranja este fix problema cui ii are,nuuuuu?
    Acum ma ingrijoreaza ca va trece legea asta spre satisfactia ghiorlanilor,si nu stiu ce se va intampla cu cei 3 catei de afara care is de vreo 2 ani aciuati pe la bloc si pe care din pacate,avand eu prea multi nu ii mai pot lua,desi is vaccinati toti si catelusa sterilizata-le-am pus si microcip,deparazitari etc-bani proprii bineinteles,sunt din Cluj-unde nu exista adaposturi,punct.
    Adica al Primariei-care este lagarul de exterminare al cateilor nedoriti si reclamati.
    Avand in vedere ca faci parte dintr-un ONG-te intreb:exista cale legala de a cere in instanta,Curtea Europeana etc. anularea legii?Avand in vedere ca se va deschide robinetul numeroaselor abuzuri de care stim cu totii-desi unii isi astupa in mod voit urechile???Deoarece amendamentele aprobate de Comisia de Administratie sunt contrare Legii cadru-legea NU permite eutanasierea CI sterilizarea,iar prin ce vor vota ei acuma tocmai sterilizarea nu isi mai ar rostul??Ce se intampla cu banii cheltuiti de atatea ONG,asociati,persoane particulare pt. vaccinari,sterilizari,microcipari,crotalieri???
    Doar cei care iubesc animalele,cei implicati sunt luati de fraieri????Adica eu ma implic,le port de grija si imi sunt luati si eutanasiati?Pe de alta parte intr-un apartament de o camera as putea tine 6 caini?si 2 pisoi?Eu cred ca nu.
    In plus si asa am vecinii care se uita urat just for fun,chiar daca animalele mele nu ii deranjeaza propri zis...
    Ce va ramane de facut?
    Cu respect,Teo.

    RăspundețiȘtergere
  2. @Teo - aceleasi intrebari mi le pun si eu, zi si noapte. Orice se va intampla, impotriva vointei a atator mii de oameni care inteleg ca nu avem voie sa ucidem fiinte vii, noi va trebui sa ne continuam lupta, eforturile si sa salvam in continuare aceste animale neajutorate. Eu am 5 caini, am avut si eu destule necazuri cu vecinii si autoritatile, dar pana la urma am inteles ca asta e crezul meu si continui sa salvez in continuare animalele si sa lupt pt viata lor. No matter what.

    RăspundețiȘtergere
  3. Poate vedeti intr-o zi conditiile in care sunt tinuti cainii la Adapostul din str. Odai nr. 3 al Primariei Sector 1. Cainii bolnavi sunt in aceeasi boxa cu cei sanatosi, cainii mari ii mananca pe cei mici, cainii se imbolnavesc in adapost. Mancarea e amestecata cu fecalele. Cam asa se face campanie electorala in Romania.

    Poate face cineva un reportaj acolo cu o camera ascunsa.

    RăspundețiȘtergere

Postări populare