joi, 25 februarie 2016

Câinii vecinilor, cazuri de rezolvat pentru mine!

Problema cu câinii vecinilor a început în anul 2011 când, în urma neglijenței lor (comportament de altfel specific familiilor de romi), am fost nevoită să o iau la mine pe cățelușa lor care rămăsese paralizată în urma unui accident de mașină. Povestea ei am scris-o la vremea aceea si poate fi citita aici. Ei bine, după ce s-au scăpat de ea și m-au încărcat pe mine cu o mulțime de probleme, au mai luat un pui, tot femelă. Când i-am văzut cu un cățel nou, pur și simplu mi-am ieșit din fire; cred că intuiam urmarea. Însă ei, foarte siguri pe ei mi-au taiat-o lung: ”A, nuuuuu, că de ea o să avem grijă!” Iar eu, neîncrezătoare, am scrâșnit un ”pe naiba”, printre dinți. Colac peste pupăză, în lipsă de inspirație (sau originalitate) și pe noua cățelușă au numit-o tot Nera, ceea ce deja o lega de predecesoarea ei. 

Spre deosebire de prima Nera (devenită Sasha după noua ei viață), Nera2 era de talie medie spre mare, metis de ciobănesc german. Dacă la început au ținut-o în casă (o cameră pe post de ...de toate), după ce și-au dat seama că a crescut, au început să o lase pe stradă, în fața casei. Doar că locul era o alee foarte circulată, printre blocuri, iar instinctul de apărare a teritoriului o facea pe cățelușă să latre la toți trecătorii. Reclamațiile au început să curgă așa că, ce s-au gândit ei, să o închidă în mica îngrăditură din spatele casei (curte), folosită pentru a depozita resturi de fier vechi și de lemne, culese de prin gunoaie. Între timp însă, au apelat (din nou) la mine pentru cele necesare; zgardă, lesă, tratamente, vaccin etc). 

Într-o bună zi mă trezesc cu fata familiei la poartă: ”haideți că Nera s-a lovit la picior”. Eu deja începeam să văd negru în fața ochilor și parcă mi-o și imaginam pe noua Nera în situația predecesoarei, cu fractură și paralizată. Realitatea a fost ceva mai blândă, de data asta, Nera 2 avea o ”simplă” fractură la lăbuța din față, ca urmare a ”unui accident casnic”: un palet rezemat de gardul curtii căzuse fix pe lăbuța ei. Normal că a trebuit chemat veterinarul nostru, iar pentru că nu am avut mașină să o duc la o clinică în Cluj, pt radiografie și o eventuală operație, vetul i-a pus niște atele și a pansat-o. I-am dat antiinflamatoare si antibiotic, iar cățelușa tânără fiind, și-a revenit în câteva săptămâni.

Pe urmă însă au curs adevăratele probleme. Familia a fost evacuată din casă de rudele soțului (aflat la închisoare). Pe Nera au dat-o la cineva, la țară, mi-au zis ei. Doar că după vreo săptămână, o văd pe Nera din nou prin zonă. Însă cum în casă locuiau alți oameni, nimeni nu o mai lăsa înauntru, iar sărăcuța de ea stătea tot pe afară și era mereu hăituită de  toată lumea. Și ca la noi, copiii aruncau cu pietre după ea, iar biata de ea nu înțelegea deloc ce se întâmplă.
La un moment dat au venit după ea stăpânii, au dus-o în noua locație unde se mutaseră, dar de fiecare dată ea se întorcea la prima ei casă. Iar ei ridicau din umeri neputincioși că nu au ce să-i facă. Îmi și imaginam cum cățelușa ”rupea” ușa apartamentului și fugea de acasă. Basme! Era clar că habar nu aveau cum să o îngrijească și să o obișnuiască cu mutarea.
După un timp s-au înțeles cu rudele să  lase în curtea din spate, legată. Atunci au început alte probleme pentru mine. Pe lângă faptul că nu avea cușcă, era mereu lovită de un bărbat din familie, pentru că ea ii lătra de fiecare dată când noii locatari intrau în teritoriul odată stăpânit de ea. Așa că la auzul meu era mereu hărțuit cu lătrături foarte agitate, urlete umane și lovituri de obiecte. Trebuia să ies, de fiecare dată, pe balcon și să strig la ei, dar fără folos.
Toate astea până într-o noapte. când am fost trezită de lătrăturile Nerei și de lovituri urmate de schelălăituri. Am ieșit pe balcon, dar fiind încă întuneric, nu am putut decât să deduc că cineva o bate. Am țipat cât m-au ținut plămânii, la care mi-a răspuns o voce masculină, cu un vocabulat extrem de bogat în înjurături, din care duhnea puternic un iz de alcool ieftin. Cu toate astea, țipetele mele au reușit să-l potolească pe agresor. Am așteptat să se crape de ziuă, să pot ieși și să văd de Nera. Ce am găsit, se poate observa în instantaneele de mai jos:

 

Pozele au fost făcute la 5 dimineața. Când am văzut gardul rupt, mi-am dat seama că Nera nu a fost bătută de noii locatari, că doar nu ar fi rupt ei gardul propriei locuințe. Sărăcuța de ea s-a speriat când m-a văzut la poartă. Era legată ”bine” cu lanțul, deci nu ar fi avut nici o șansă în fața agresorului. Mai mult de atât, nici nu avea unde să se ascundă/refugieze. Și asta se petrecea în luna iulie când, peste zi, erau călduri de nesuportat. Nici măcar un vas cu apă nu avea. Așa că primul lucru, i-am dus mâncare și apă, apoi am încercat să văd dacă e rănită. Am observat urme de sange pe o lăbuță, iar când am dezlegat-o să am adus-o la noi în curte, am văyut că șchiopăta. Culmea e că era aceeași lăbuță ce o avusese fracturată, mai demult. Am băgat-o într-o cușcă de transport și am acoperit-o, să se liniștească și să nu se iște conflicte cu gașca mea. 
În tot acest timp simțeam cum crește furia în mine, pentru că absolut nimeni nu se sesizase în tot acest timp. Nici la schelălăiturile Nerei, nici la urletele mele. Chiar așa adânc să doarmă toti?! În apropierea curții unde se petrecuse incidentul era o brutărie la care se lucra în tură de noaptea. M-am dus țintă la ei să-i întreb cum de nu au auzit nimic, dar mi-au zis că la barul din spatele brutăriei trag niște indivizi periculosi și deși au depus mai multe reclamații la poliție, nimeni nu a luat măsuri împotriva lor, așa că au învățat pe propria piele că e mai sănătos să stea în banca lor.

După mediatizarea cazului pe Face Book, am aflat și identitatea agresorului. E vorba un tânăr țigan, alcoolic notoriu, care-și petrece majoritatea timpului la acel bar. Toată lumea îl cunoștea sub porecla ”Coaie”. Tipul fusese deranjat de lătrăturile Nerei în timp ce zăcea mort de beat în fața barului din vecini. În poza de mai jos se poate observa după colț, o porțiune betonată și vopsită în galben, ca o bancă. Acolo zăcea tipul la 5 dimineața, după ce și-a vărsat furia pe bietul animal. 


Pe Nera am dus-o apoi la clinică, în Cluj, Pe mașină a fost foarte agitată, pur și simplu a desfăcut cușca, iar eu abia am reușit să o țin. Era extrem de speriată. Norocul a făcut să nu-i fie rupt osul, doar lovit. Lăbuța i se umflase bine și se vedea că o doare. Așa că am internat-o și a urmat o perioadă de tratament și recuperare. Mai târziu a fost vaccinată și microchipată. De sterilizat nu ne-am băgat pentru că foștii proprietari mi-au zis că a fost ridicată de hingheri, la un moment dat, cu promisiunea că va fi sterilizată și adusă înapoi. Târziu însă, după externarea din clinică, aveam să aflăm ca nu era sterilizată, pentru că intrase în călduri, lucru ce a produs alte complicații. 

La începutul șederii la clinică, Nera a fost foarte recalcitrantă, a reușit chiar să îndoaie barele de fier de la cușca în care era ținută, rănindu-și boticul încercând să se elibereze. Noroc cu niște voluntari, dar și cu îngrijitoarea de pe atunci, Cristina, care o scoteau tot mereu la plimbare și socializau cu ea.  

În timp, simțind că se află într-un mediu prietenos, și-a dezvăluit adevărata personalitate și a devenit un cățel extrem de iubit. Adora să iasă la plimbare, se obișnuise deja cu mersul în lesă, dar îi plăcea la nebunie să fugă după pisici. Într-una din vizitele mele, am scos-o la plimbare pe strada cu clinica, dar în momentul în care a văzut o pisică, s-a răsucit rapid și într-o clipită și-a scos capul din zgardă și tuleo după pisică. Pe moment m-am panicat, dar intuiția mi-a spus să nu fug după ea că se va indepărta și mai mult. Așa că m-am întors și am chemat îngrijitoarea. Între timp, Nera se întorsese din scurta escapadă și a acceptat înapoi lesa, fără figuri. Era de-a dreptul entuziastmată de aventură. De fapt, pentru ea fusese o distracție în toată regula.

Pentru ca să o pot salva pe Nera, încă de la bun început s-a implicat foarte mult mămica scoțiană a primei Nera (Sasha), prietena nostră Gail. Adoptând-o pe Sasha, a aflat toată istoria ei, inclusiv informațiile despre familia din care micuța provenea. Așa că aflase de la început și de Nera 2 și de temerile mele că și ea va deveni un caz de rezolvat pentru mine. În momentul în care am postat apelul pe Face Bool, imediat după noaptea în care Nera fusese atacată, Gail a reacționat imediat. Într-un fel se simțea și ea legată de această cățelusă, ”urmașa” Sashei. M-a ajutat cu mediatizarea și așa am avut norocul să găsim o soluție, în cel mai scurt timp. 

După două-trei luni de ședere la Clinica Veterinarius, Nera a fost preluată de o altă salvatoare, din București, și cazată la o pensiune, unde a rămas până la plecarea în UK. Deja părea un alt câine față de ce fusese înainte. Era mult mai calmă, prietenoasă și jucăușă cu ceilalți câini, nu mai era nici așa de temătoare vizavi de bărbați. 
Odată ajunsă pe un pământ mult mai prietenos cu animalele, a stat o perioadă în familia unei doamne care se ocupă cu salvarea câinilor din România, prin a cărei organizație preluase de fapt cazul Nerei. Acolo, eroina noastră s-a instalat imediat, simțindu-se ca acasă și devenind de nedezlipit de lângă fetițele doamnei. Ea crescuse de mică alături de copii, așa că prezența micuțelor a ajutat-o foarte mult să se acomodeze cu noul cămin. Când am primit pozele cu ele, nu-mi venea să cred ochilor! M-au încercat o mulțime de sentimente amestecate, eram foarte fericită pentru că reușisem să o scot din mediul acela periculos, pe de altă parte eram furioasă pe oamenii care i-au făcut rău și pe întreaga situație. E foarte frustrant să vezi cum la tine în țară un câine ajunge atât de ușor batjocorit fiind greșit înțeles și împins spre o viață chinuită, plină de stres, teamă, lipsuri de tot feluri și, ce e mai rău, lipsit total de afecțiune. Adică o mixtură otrăvitoare pentru personalitatea oricărei ființe! Nu e mare lucru să modelezi calitățile unui câine, dar pentru asta în primul rând trebuie să-l tratezi cu respect, să-i înțelegi nevoile și să-l faci să se simtă în siguranță și iubit. Iar rezultatul este o adevărată hrană pură pentru suflet!

 

                              

 

După câteva luni de foster în familia frumoaselor fetițe, Nera a fost adoptată definitiv de către o altă familie, fără copii de data asta, dar foarte activă. Pe lângă ea mai adoptaseră și alți câini. Viața în noua familie îi priește mult Nerei, care a fost redenumită Iris. A reușit să se împrietenească și cu pisica familiei, fără să mai aibă pornirea de a o fugări. Doamna casei participă cu câinii  familiei la tot felul de concursuri de agility, acestea fiind la mare modă în UK; mulți căței salvați din România s-au dovedit extrem de buni, câștigând numeroase premii la aceste concursuri pentru că sunt inteligenți, docili și le place la nebunie acțiunea.


Nera/Iris și-a găsit în sfârșit locul în lumea asta, cunoaște acum stabilitatea și afecțiunea. Are un program și regim de viață normale, iar liniștea și pacea i se poate citi pe chip. E un cățel fericit acum, chiar dacă pentru a ajunge în acest punct, a trebuit să cunoască atâta mizerie. Creatorul a înzestrat animalele cu o mult mai bună capacitatea de adaptare, iar facilitatea cu care fac asta e mult ajutată de faptul că iartă răul făcut de oameni și au puterea să meargă mai departe, fără să-și piardă încrederea în specia umană. Abilități cu adevărat de invidiat!  





















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Postări populare