Tocmai când mi-am făcut promisiunea „până aici! ...

Salvarea animalelor străzii, făcută un timp îndelungat, începe să devină consumatoare. De mijloace bănești, timp și sănătate. E important să știi să spui stop, înainte de a sfârși mistuit. 

Tocmai ce apucasem să-mi fac, mie însămi, promisiunea de a mă opri, când a apărut el. 

La poarta noastră, apoi „defilând” de-a lungul gardului nostru. Un cățelandru de aproximativ 6-7 luni, cu o blană de un negru-lucios și aspect de ciobănesc alsacian. Prietenos, dar prudent. Încă nu știa de ce-s în stare oamenii. Se lipise de o vecină cu probleme psihice și multe pisici. „Cârligul” din relația lor era clasicul parizer, pe care îl cumpăra zilnic pentru pisicile ei. Atunci, dar și acum. Pe atunci avea și o cățelușă din rasa Bichon. Acum n-o mai are.

După primele interacțiuni cu vecina „iubitoare-de-animale”, cățelul și-a făcut obiceiul de a o vizita dis de dimineața, undeva pe la ora 5, când ea avea rutina de măturat prin fața porții. (Încă o are, doar că acum începe de pe la 3). Dacă nu o găsea pe afară, o chema cu un urlet disperat. Fiind vară și geamurile larg deschise, câinii mei se alertau imediat, din casă. Am încercat să stau deoparte, adică să-mi respect promisiunea, dar insistențele cățelandrului mi-au dat de înțeles că nu avea să se dea dus din zonă. Iar urletele lui, într-o zonă în care și musca se aude, la ore când lumea de obicei doarme, plus „dialogul purtat” cu câinii mei, au devenit o sursă majoră de tensiune, vecinii nefiind niște „toleranți” cu prezența animalelor. 

Habar nu am de unde apăruse în zona noastră, cert e că era „o noutate”. Peste zi însoțea un grup de copii care-și făceau veacul cu orele, uitați de părinți pe stradă și care-l transformaseră în jucăria lor. Odată situația identificată, am văzut, în perspectivă, dezvoltarea ei. Care nu avea cum să fie de bine. Am început să-l studiez, să interacționez cu el și am ajuns repede să-mi dau seama că era un cățel inteligent, dornic de a se face văzut și de a-și dovedi abilitățile. 

Măsurile luate

În cazurile de genul ăsta trebuie să acționezi repede, înainte ca situația să escaladeze și să atragă atenții nedorite. Așa că, n-am mai stat pe gânduri și i-am deschis poarta, apoi ușa casei. L-am dus direct la baie și l-am îmbăiat. Fără probleme, fiind foarte ușor manevrabil. Când l-am șamponat pe spate, și-a închis ochii, semn că se relaxase cum nu apucase să o facă pe stradă. Sunt sigură că a fost primul „răsfăț” de genul acesta, din viața lui! Care l-a înmuiat și la propriu, dar și la figurat. Apoi l-am introdus găștii noastre. Din brațele mele, învelit în prosop, pentru a nu fi stresat de încercuirea a patru câini necunoscuți. Când prezentarea s-a încheiat, și-a găsit un loc pe covorașul cu gel răcoritor și nu a făcut decât să doarmă și să bea apă. Era pur și simplu epuizat! Era sfârșitul lunii august 2022 și o căldură greu de suportat. 

„Botezul”

De obicei, când salvez câini, numele vin de la sine. În cazul lui, ceva m-a inspirat să-l numesc Boț. Nu mai țin minte unde-l întâlnisem printre lecturile mele, dar tare-mi plăcea cum sună. Conform DEX, Boț cu ochi = copil mic. A răspuns imediat la nume (=l-a acceptat).

Boț vorbea cu ochii. De la prima interacțiune inteligența lui nativă a ieșit la iveală. Era foarte atent în jur și aștepta să fie ghidat, să fie lucrat. Și scotea sunete pentru a-și comunica dorințele. Aveam în față un câine al cărui potențial putea fi valorificat, dacă ar fi ajuns pe mâini pricepute. Și un cățel care se cerea luat în seamă și iubit.                                    

                        

Educarea 

La scurt timp, undeva prin septembrie, s-a ivit oportunitatea unui curs de dresaj, patru ședințe în fiecare sâmbătă, la Dog Hub, în Cluj. Metoda de lucru dezvoltată acolo pune accentul pe dog-enrichment, adică pe metode/activități menite să stimuleze mintea cățeilor și, în același timp, să-i mențină într-o formă fizică bună. La curs, Boț și-a dovedit din plin istețimea, a prins repede toate comenzile, jocurile, etc. Dresorul pur și simplu s-a îndrăgostit de el. Auzind că îl „scoteam pe piață” pentru adopție, și-a manifestat dorința de a-l adopta. Doar că, mai apoi, a gândit-o la rece și și-a dat seama că având deja o cățelușă în vârstă, Boț ar fi fost prea mult pentru ea. 

 instantanee desprinse din filmulețele făcute la curs

Promovarea pentru adopție

Am continuat promovarea lui pe Facebook, însă ofertele primite s-au învârtit în jurul imaginii de „câine de pază”, adică ținut în lanț, într-o curte, ori închis în pivnița unei vile noi construite, pe post de companion al copiilor familiei. Le-am respins din start, pentru că știam că nu era potrivit pentru astfel de „job-uri”. Am apelat apoi la o organizație din Uk, cu care colegele mele de asociație colaborează. M-a surprins refuzul președintei britanice de a-l promova, pe motiv că „câinii negri nu se adoptă”. Cineva m-a întrebat dacă e ăsta rasism? Nu mă gândisem niciodată la așa ceva. Însă sincer eu credeam că doar românii discriminează animalele negre, pe motiv că ar aduce ghinion. Cumva, mitul pisicii negre a trecut în mentalul colectiv și la câini. Și se pare că nu doar la noi!

Tare dezamăgită am fost de toate astea. Nimeni nu mai părea să vadă în el ceea ce văzusem eu sau ceea ce descoperise dresorul. Ceea ce era și normal pentru că nimeni nu interacționase cu el. Și a judeca un câine doar după aspect, poate fi extrem de înșelător. 

Am încercat să accept că asta e situația și că n-am încotro decât să-l păstrez la noi, deși ceea ce îi puteam eu oferi era departe de ceea ce ar fi avut el nevoie pentru dezvoltarea acelui potențial nativ. 

Dezvăluirea personalității

În ianuarie 2023, a urmat episodul în care l-am pierdut pe Rocky. Și cumva, Boț i-a luat locul în gașcă. Cu un temperament asemănător, prietenos și jucăuș. Dar nu atât de fricos în a părăsi casa, cum fusese Rocky. Din contră, Boț adoră excursiile, cu mașina sau pe jos, adoră să iasă din casă, să exploreze. Doar că, fiind un „câine de câini” - cum l-a descris dresorul, adică un câine care adoră să se joace cu alți câini, devine foarte reactiv (latră puternic) ori de câte ori zărește un câine pe stradă. Eu cred că de frustrare pentru că nu poate ajunge la el, să se joace. Dar e greu să explic asta oamenilor, în toiul lătrăturilor. 

Pe lângă câini, Boț adoră și oamenii. De fiecare dată când îl scot la plimbare, mă trage spre oameni. Mai ales când trecem pe lângă adolescenți, mult mai deschiși la apariția unui câine, ne oprim, le explic că dorește să socializeze, iar ei acceptă interacțiunea, plini de încântare. Iar fericirea lui Boț nu cunoaște limite când primește atenție. Începe un dans din tot corpul, unduindu-se de bucurie. E ceea ce numesc eu „dansul bucuriei”. Apoi turele de „zoomies” (izbucniri de activitate frenetică în care un animal, de obicei un câine sau o pisică, aleargă de colo colo. Este extins metaforic și pentru alte forme de energie bruscă și intensă.) De-a dreptul adorabil! Dacă se întâmplă ca, pe parcursul unei ture de plimbări, să nu interacționeze cu nimeni, se plictisește și nu mai are chef de prospectat. Pentru el socializarea e încununarea ieșirii afară. 

Gașca

Boț s-a împrietenit bine și cu cele două cățelușe ale noastre, dar Kelly a ajuns „jucăria” lui preferată. În încercarea de a o angaja în joacă, o trage de coadă sau de lăbuțe, chiar și de urechi. Și ea n-are încotro și trebuie să se joace cu el, deși genul ei e mult mai molcom. Nu prea știe să-l pună la punct, cum face Piky - „șefa de trib”. Chiar dacă Piky e cea mai mică din gașcă, e și cea mai aprigă și știe foarte bine să se impună (= să pună la punct). 

Cu timpul, crescând, Boț s-a mai liniștit. Dar tot adoră să se joace. Și a reușit să scoată la suprafață, din Kelly, partea jucăușă, până într-acolo încât, uneori ajunge ca ea să inițieze joaca. Și să-l domine. Adică se așază pe el și-l „călărește”. Iar el o lasă încântat, căci nu este deloc un câine dominant. Nici pe departe. Este genul care se pune jos, împăciuitor.

instantanee surprinse din joaca cu Kelly

Vecinii

Urmarea mai puțin fericită a adopției lui Boț a fost relația cu vecinii. Nepricepuții-în-comportamentul-animalelor l-au etichetat ca fiind agresiv doar pentru că, atunci când îi dădeam drumul prin curte, lătra la oamenii care treceau prin fața porții. Sau la pisici. Un comportament perfect normal pentru un câine care vrea să-și arate eficiența față de proaspătul adoptator!

La culme însă m-a iritat să o aud chiar pe vecina care l-a ademenit în zonă cum decreta, într-o discuție cu „țesătoarea-de-intrigi-a-cartierului” cum că eu „l-aș fi stricat”, că vezi-doamne „înainte ar fi fost un câine foarte prietenos”. În ideea în care ea nici măcar nu-și dăduse seama dacă era mascul ori femelă, pui sau adult. Singura interacțiune a ei cu Boț s-a petrecut de la distanța unei aruncături de parizer. Însă e suficient să dai drumul unei afirmații pentru a hrăni o atitudine negativă, deja existentă și a multiplica intriga.   

Când am înțeles că pur și simplu nu există cale de comunicare pentru a le explica comportamentul unui câine devenit „de casă”, față de unul „de stradă”, am început să le ignor. 

Boț - câine ideal de socializare 

Vara trecută am fost invitată la un liceu din Turda, pentru a le ține elevilor o prezentare pe tema „protecției animalelor”. De cum am pășit în curtea școlii, Boț a fost preluat de copii și tratat „regește”. Le-am făcut și o mică demonstrație cu cele învățate la curs, iar elevii au fost cuceriți de istețimea lui. A fost plimbat în toată curtea, a fost îmbrățișat, mângâiat, pupat, devenind rapid mascota lor. La un moment dat au ajuns să se certe între ei care să-i preia capătul lesei.

Ce să mai spun, Boț a fost în al „nouălea cer” de încântare. La fel cum este și când se opresc oameni, pe stradă, să-l mângâie și să-i vorbească.

  

Boț a participat și la fondarea Asociației Pro Neuro, din Turda, cât și la realizarea filmului de promovare, în Cheile Turzii, unde a interacționat cu toată lumea și a fost îmbrățișat de copii. Continuă să participe și la întâlnirile noastre, unde aduce zâmbete pe fețele tuturor.

 Ce s-o mai lungesc! Boț e un câine plin de afecțiune, care nu se dă în lături de a arăta asta tuturor, aducând bună-dispoziția pe chipul oamenilor. A celor ce iubesc animalele, bineînțeles!

Tot vara trecută, alături de suratele sale de apartament, Kelly & Piky, a participat la deschiderea oficială a unui nou pet shop din oraș, Fressnapf. De atunci, de fiecare dată când trecem prin zonă, cere să le facă o vizită doamnelor de acolo, prietenele lui. Din păcate, sfârșitul lunii iulie aduce și sfârșitul scurtei prezențe, în orașul nostru, a acestui magazin. Va rămâne un gol și o mare nedumerire pentru Boț să nu mai găsească locul prietenos. 

Aceasta este povestea intrării lui Boț în familia noastră. Ea nu se oprește aici. Continuă cu alte episoade aventuroase 

Întâmplările publicate pe acest blog sunt personale, dar sunt concepute și cu scop educațional. Dacă te-a mișcat această poveste, fă-o să circule pentru a inspira la salvarea altor animale în nevoie.