Glandele perianale și complicațiile de la posteriorul câinelui

Mă surprinde încă să descopăr persoane care fac ochii mari când aud de glandele perianale ale animalului lor de companie. Au un câine de ani de zile, dar ei habar nu au avut de existența celor doi săculeți aflați de-o parte și de alta a anusului, în interiorul rectului, ce secretă o substanță uleioasă, urât mirositoare, de culoare alb-gălbuie, uneori chiar verzuie! 

Când/cum ar fi trebuit să afle până acum de existența lor?

 Ei bine, pur și simplu sesizându-se când își vede animăluțul că se trage pe fund (săniat) sau se linge cu insistență, chiar nervozitate. Pentru că astfel de gesturi, oricât ar vrea omul să le treacă cu vederea ca fiind normale, ele sunt de fapt semnale de alarmă ale unui discomfort. Iar câinele (sau pisica) trebuie dus de îndată la veterinar, altfel pot apărea complicații! Dacă nu cumva au și apărut deja. Alteori, îndeosebi la cățeii de talie mică, mai ales când se foiesc pe lângă om, se poate distinge un miros urât, înțepător. Și nu e vorba că ar avea sconși prin zonă!

 De aceea când dau un câine spre adopție, nu uit să menționez și acest lucru. Din păcate, cu timpul, adoptatorul tinde însă să uite. 

Eu sunt pățită cu ai mei și de fiecare dată complicațiile mi-au luat-o înainte, mereu din lipsa timpului. Dar una e să ai în grijă multe animale și e firesc ca acest lucru să-ți scape, însă când ai doar unul sau doi căței, șansele ca să eviți astfel de episoade dureroase (pentru ei) și costisitoare (pentru tine) pot fi de partea ta. 

Da' ce sărăcie mai e și cu astea? Și de ce trebuie să le dăm așa o importanță?

Din punct de vedere fiziologic glandele perianale secretă un produs (bogat în feromoni = rol de identificare/individualizare a fiecărui cățel ) ce serveste atât lubrefierii anusului în momentul defecării cât și identificării între căței (markeri teritoriali), fiecare având un miros specific. Au deci un rol multiplu, atât de comunicare între indivizii aceleiași specii cât și roluri legate strict de actul eliminarii excrementelor. Lipsa unor scaune periodice, episoade de constipație cât și defecarea la ore fixe după un “program” de plimbare, au facut ca secreția acestor glande să se acumuleze nepermis de mult. Astfel aceasta se deshidratează, se pot infecta și pot provoca abcese dureroase. (doctor-vet)

Golirea/toaletarea/stoarcerea/vidarea glandelor este un obicei apărut în țările civilizate prin anii 1940-1950 când, în cadrul școlilor de grooming, cursanții erau învățați să toaleteze animalele curățându-le urechile, tăindu-le unghiile și golindu-le de conținut glandele perianale pentru a scăpa de mirosul considerat urât. În acea perioadă, numai oamenii cu rang social înalt își permiteau să aibe groomeri pentru animalele lor, iar golirea glandelor era percepută ca un moft și chiar ca un privilegiu ce nu și-l permitea oricine. De aici, această manoperă a devenit una uzuală. 

În cazul unui organism sănătos, glandele se videază singure, în momentul defecării animalului. Un scaun sănătos are o consistență fermă, iar atunci când ajunge la nivelul rectului aplică o presiune asupra glandelor perianale, iar acestea elimină o parte din secreția lor. De aceea câinii noștri petrec foarte mult timp mirosind fecalele altor câini, mirosind de fapt substanțele cu feromoni (de identificare a fiecărui individ) care se găsesc la suprafața fecalelor (...) Dacă glandele anale sănătoase sunt stoarse periodic, ele își vor pierde în timp tonicitatea și elasticitatea (pentru că au și componentă musculară în structura lor) și nu se vor mai goli altfel, decât ajutate.  În concluzie, vidarea glandelor sănătoase este o traumă inutilă care duce la inițierea unui cerc vicios din care nu vom mai putea ieși. ”. (coolvet.ro)

Toți câinii pot dezvolta complicații ale glandelor?

Se spune că mai ales câinii (rasele) de talie mică. Iar eu aș completa și câinii bătrâni, de orice mărime. În sensul că, odată cu vârsta, mișcarea se reduce, iar consistența scaunelor devine tot mai tare, pe când elasticitatea glandelor scade. Iar de acolo problemele se intensifică, de aceea la animalele în vârstă e indicat ca toaletarea lor să se facă mai des. Odată cu tăierea unghiilor, de exemplu.
Din ignoranță însă, există persoane care habar nu au despre existența acestor glande și rolul lor, iar când își duc animăluțul la grooming iar vet-ul /groomer-ul le arată ”buba” de la fundul odorului lor, reacția este cât se poate de bizară: ”vai, dar ce i-ați făcut, că el nu avea nimic!”. Și perpetuează o poveste nerealistă despre cum i-au rănit bichonul la tuns.

Ce complicații pot să apară?

Aici am să vorbesc despre experiența mea. Prima dată când am dat peste o astfel de problemă a fost cu un cățel pe care l-am cules dintr-un bloc părăsit, din zona noastră. Adică el ieșise la lumină, pentru prima dată, pe aleea noastră și pentru că era tare jucăuș, mi-a atras atenția. Doar că fiind încă fricos, ne-a trebuit ceva timp ca să ne putem apropia. Și la scurt timp l-am și luat acasă pentru lumea începea să-l hăituiască. L-am numit Pătrunjel. Problemele lui au apărut cam pe la 4-5 ani, deci nu se poate spune că era un câine bătrân. A tot făcut abcese, însă doar pe o parte, așa că veterinarul a decis că trebuie operat ( extirpată glanda). 

Apoi pentru că nu se simțea bine la noi în casă, unde mereu apăreau noi câini, iar el începea să se exprime tot mai puternic ca un câine antisocial cu cei din tagma lui, l-am dat în vecini, unde trăiește și azi, fericit că e singurul câine al familiei. Îl mai văd câteodată de la geam cum se linge nervos sub coadă (se încovrigă până se dezechilibrează) și le atrag atenția vecinilor că e cazul să-l ducă la vet. 

Al doilea este Buliță. Chiar zilele astea a făcut din nou un abces, iar eu am observat doar când a început să se tragă pe fund și să lase urme pe parchet. Când m-am uitat sub coadă, am văzut în partea dreaptă o umflătură ca un furuncul care supura. Până să ajungă pe mâna vetului, i-am dat antibiotic-pastile, iar local l-am curățat cu  betadină, iar apoi l-am dat cu unguent Mibazon (atât interior cât și exterior). Apoi a primit de la medic anti-inflamator+antibiotic injectabil. Încă e sub tratament, sper să i se retragă și să nu fie nevoie de intervenție chirurgicală la vârsta lui, anestezia fiind foarte riscantă. 

Al treilea caz este cel al bătrânei noastre teckelițe, Lucy (18 ani). Cu ocazia toaletajului (tăiat unghiuțe etc), veterinara a observat că glandele îi sunt înfundate. Așa că ea a primit anti-inflamator și așteptăm să vedem dacă își revin, să poată fi curățate.   

La cățeii mai tineri nu am avut încă astfel de probleme, însă la Piky, metisa noastră de pekinez, se poate simți după miros când glandele ”dau pe afară” și atunci acționăm imediat. 

Eu nu am făcut niciodată o astfel de operațiune de stoarcere pentru că e nevoie de două persoane, una să țină ferm câinele care se zbate serios, că doar nimănui nu i-ar place o astfel de experiență. Adevărul că nu e plăcută nici pentru animăluț, dar nici pentru simțurile omului. Mirosul ce se degajă îți cam întoarce stomacul pe dos. 

În filmulețul de mai jos se arată cum se curăță un astfel de abces, bineînțeles de către veterinar și sub anestezie. Exact de ce ziceam că mi-e teamă pentru Buliță. Dacă nu-i va trece cu tratament, până la urmă s-ar putea să ajungem cu el la intervenții mai amănunțite. 

În concluzie, nu e de glumit cu glandele perianale și în nici un caz nu trebuie ignorate semnalele ce ni le arată câinele (sau pisica) când au nevoie de ajutor specializat. Așa că nu ignorați să cereți veterinarului când mergeți pentru tăiatul unghiuțelor sau pentru detartraj sau la vaccinare, să se uite și sub codița animăluțului vostru! Unii veterinari nu o fac din comoditate sau pur și simplu pentru că nu e o operațiune plăcută simțurilor olfactive. Dar întotdeauna e mai ușor să previi decât să tratezi!