Din lumea mea

Această postare e cu dublă adresare, una pentru cei ce nu au nici cea mai mică idee ce înseamnă salvarea unui animal sau - ceea ce numim noi, rescuerii - rezolvarea  cap-coadă a  unui caz, d ar și pentru cei ce găsesc animale abandonate și ar dori să se implice în ajutarea lor, însă nu știu cum să o facă. De ce mă adresez unor grupuri atât de diferite? Pentru că mi-aș dori ca primii (în cazul în care mă citesc) să-și dea seama că întrebările de genul: ”vai, dar încă-l mai ai?”; ”cum de încă nu l-ai dat?”; ”cât îl mai ții?” sau altele din aceeași gamă, sunt total nelalocul lor. Pentru că în salvarea unui animal e nevoie să parcurgi un întreg ”itinerar” și nu ai cum să dai pe repede înainte sărind peste etape pentru confortul altora. Asta dacă o faci în mod responsabil.   Și iată drumul la care o pornești   în situația în care găsești animale abandonate și vrei să te implici mai mult decât să-l pasezi peste câteva zile altcuiva: În cazul puilor sugari În p...

De mult mă bântuie subiectul ăsta! Și nu de ieri, de azi! Au trecut mai bine de 10 ani de când sunt implicată în activitatea de salvare a animalelor. Chiar dacă nu mai sunt activă în munca de la adăpost (din motive personale), au grijă alții să-mi pună-n cârcă animalele lor nedorite. Așa că, oricât încerc eu să păstrez un număr echilibrat de animăluțe în cadrul căminului personal, mă trezesc că-mi aruncă alții animalele lor în ograda proprie. Și mă scoate din sărite că n-am posibilitatea (încă) să fac ceva în privința asta. Acum sunt nedormită de 3 săptămâni, după ce un neisprăvit m-a ”cadorisit” cu doi pui, vai de capul lor, după ce mă oferisem cu foster la o cățelușă adultă, de talie mică. Așa că acum am 3 în plus față de efectivul meu normal (5+3=8), ceea ce îmi dă foarte mult de lucru, pe lângă oboseala acumulată de lipsa somnului. Și anii care au trecut mi-au solicitat resursele proprii peste doza suportabilității, așa că astfel de eforturi întind (din nou) la maximum ”elasticul ...