Senzaţional, o pisică sterilizată a născut!!!
Credeţi că e cumva vreo glumă la mijloc? Nici vorbă. Din păcate. Ne-a fost dat să o vedem chiar noi. În urmă cu ceva timp ne bucurasem să aflăm că un nou cabinet veterinar s-a deschis în oraşul nostru, pe str Macilor. Ne-am hotărât cu colegele să mergem să cunoaştem proprietarul şi am dat peste o tânără familie. Doamna, pe nume Ioana Incze, era medicul veterinar. Ne-am prezentat, i-am spus cine suntem şi că am fi interesate de o colaborare pentru ajutorarea animăluţelor cu care lucrăm. Întâlnirea a decurs ok, deşi cu oareşce greutate în a găsi din prima o cale de comunicare. Aflasem că tânăra doamnă nu practicase decât ca farmacist şi am întrebat-o dacă ar fi de acord să lucreze cu medicii noştri de la Cluj, specialişti cu ani vechime şi practică serioasă, pentru a mai deprinde una-alta în ale meseriei. Dar a refuzat, spunându-ne " eu ştiu ce ştiu" . Ok. Noi nu aveam să ştim ce anume. Nu la vremea aceea. Urma să încheiem un contract de colaborare, pe care eu i l-am trimis pe ...