Din lumea mea

Intro: E interesant cum viața (sau ”Acel-Ceva” care lucrează din background pentru tine), îți dă de lucru în anumite momente cheie, parcă pentru a te ajuta să depășești evenimente grele sau urmări ale acestora.  În cazul meu, din iulie anul trecut, când - fix de ziua mea - bunica soțului încetase din viață, începusem să mă lupt cu episoade foarte urâte de atacuri de panică. Înainte de decesul bunicii, trecusem prin 2 săptămâni de stres intens, simțind deasupra capului - balansându-se ca o secure - amenințarea neurologului de a ne-o da acasă. Iar ea, la 93 de ani, (după un atac cerebral) era paralizată, în incapacitate de a se mișca, de a vorbi sau de a mânca. Gândul că aveam să îngrijesc un al treilea bolnav grav, dar nu atât asta, ci faptul că nu avea cine să mă ajute și iminența unui deces în casă, îmi ridicase la maximum gradul de alertă interioară. Conștientizam că acest lucru era deja peste puterile mele (ajunse secătuite de îngrijirea celor dinainte, soțul și mama = spatel...

De mult mi-am planificat să scriu despre patrupezii noștri și cum au intrat ei in familia noastră. Unii voit, altii intâmplător, alții forțând intrarea. Dar azi voi incepe cu ultima venită și rămasă. Că de la venirea ei au mai trecut alții prin casa noastră, dar au plecat spre alte căsuțe, mult mai bune pentru ei. Piky, că de ea este vorba, e o combinatie de pekinez (zic unii) sau de pincher pitic (zic altii). Cert e că întocmai ca toate rasele mici, are o personalitate uriașă. Când ne mai distrăm pe seama ei, ne place să amintim de complexul (sindromul) Napoleon, că tare i se mai potrivește.  ”Bestiuța familiei”, cum mai e numită, a aterizat la noi după o istorie zbuciumată. Pui fiind, a aparținut unei familii de țigani care mai mult o ignorau. Așa că de mică s-a obișnuit să se descurce singură și să lupte pentru existență. Vară fiind, nu se gândea nimeni să-i pună un vas cu apă la îndemână, așa că singura soluție pentru ea a fost să bea din apa în care femeia casei ...