Din lumea mea

Azi am primit un telefon prin care am fost anunţată de o doamnă că a găsit 4 pui de căţel pe stradă, în spate la Milenium. Azi dimineaţă 2 dintre ei muriseră, iar ca să-i salveze pe ceilalţi 2, soţul ei a încropit o mică cuşcă din cutii de carton, pe care le-a umplut cu fân. Cu toate astea, doamna nu era deloc liniştită să lase acei căţeluşi mici pe stradă, în frig, neprotejaţi de trecători şi de alţi câini mari.  Ce era să fac, m-am dus să-i iau. Deşi suntem suprasolicitaţi şi plini de câini de toate mărimile, nu puteam să-i las acolo. Iată ce am găsit:   Nici nu se mişcau. La început m-am temut că muriseră şi ei, dar când am ridicat cutia, am văzut că mişcau. Sunt 2 fetiţe, una neagră şi cealaltă gri. Două scumpe şi mititele, în vârstă cam de vreo 3 săptămâni. Le-am dus la colega mea acasă, să le tratăm, înainte de a le pune laolată cu ceilalţi vaccinaţi şi deparazitaţi. Cea negruţă are o infecţie la ochi. Draga de ea. O să se refacă după tratament. Cea gri e prietenoasă ...

Înainte de sărbători făceam un apel la oamenii de suflet pentru a-l adopta pe Lăbuş , un căţel ghinionist. Din păcate nimeni nu s-a interesat de el. Pentru cine nu a citit povestea o găsiţi aici . Vestea bună e că Lăbuş şi-a revenit complet, e foarte jucăuş, prietenos atât cu oamenii cât şi cu alte animale. Deşi pare mare, abia acum îşi schimbă dinţişorii, ceea ce ne face să credem că acum ar avea în jur de 6 luni. Şi deja e măricel. După trăsăturile feţei, se aseamănă mult cu un ciobănesc (lup), ceea ce înseamnă că va creşte mare şi va fi un câine puternic. E un scump şi se află la vârsta când poate fi educat. Acum îşi aşteaptă nerăbdător un cămin şi pe cineva care să-l iubească şi să-l dorească lângă el. În cadrul ultimelor noastre ieşiri la CLuj, anul trecut, au rămas câţiva pui cărora nu le-am găsit stăpâni. Pentru că urmase perioada sărbătorilor, ieşirile noastre s-au oprit, iar căţeii au rămas la noi. Între timp au mai crescut, sunt foarte aprigi şi în continuare îşi aşteaptă ...

Cât de mult contează imaginea/aspectul în zilele noastre? Atât de mult încât să îi ia orice şansă la o viaţă normală unei biete fiinţe?       Azi toamnă, prin luna septembrie, un biet puiuţ de căţel hălăduia singur pe o stradă din oraş. Nimeni nu-i dădea atenţie, deşi nu avea mai mult de vreo lună. Norocul lui a fost că tocmai trecea pe acolo o colegă din asociaţia noastră. L-a zărit imediat şi l-a luat. În lipsa unui adăpost însă, singurul loc unde îl putea duce era curtea unei întreprinderi dezafectate unde, împreună cu altă femeie, au construit un mic ţarc din câteva bucăţi de lemne. Doar că un animal sociabil cum e câinele are nevoie de contact cu lumea înconjurătoare, iar lemnele din jurul său îl ţineau complet izolat, ca într-o puşcărie. Abia prinsese gustul libertăţii, iar acum ţarcul îi îngrădea orice speranţă. Din cauza acestei suferinţe şi a vârstei fragede, s-a îmbolnăvit. Din căţeluşul plin de viaţă, jucăuş şi vesel, s-a transformat într-un căţel m...

Ei, acum că anul se apropie vertiginos de final, m-am gândit că aş putea menţiona şi alte aspecte ale muncii noastre cu animăluţele. Anul ăsta am dat spre adopţie peste 100 de pui. În mare parte au fost extrem de norocoşi pentru că au fost doriţi de oameni cu adevărat iubitori., care au şi avut condiţii pentru ei. Dar e foarte greu să apreciezi dacă persoana căruia îi dai spre adopţie un căţel sau o pisicuţă va avea cu adevărat grijă de ei. De aceea, înainte de a da un animăluţ unei persoane, încheiem un contract de adopţie care presupune dreptul nostru de a verifica condiţiile în care este ţinut acesta, apoi obligativitatea de a continua tratamentele uzuale (deparazitări, vaccinări etc). Pot să spun că noi deja ne-am antrenat "mirosul" la oameni. Mulţi se opresc să se uite la căţei şi când află că sunt pentru adopţie, deci gratuit, imediat sar pe noi. De multe ori auzim fraze de genul: "vai, ce mult iubesc eu animalele. Vă rog mult să-mi daţi şi mie unul că al meu s...

 Sâmbătă şi duminică am fost din nou la Expo cu câinii. A devenit un obicei deja pentru noi, un lucru foarte benefic, deşi greu. Nu e uşor să stai de dimineaţa până seara, afară, în picioare, uitându-te după căţeluşii care fug în toate direcţiile şi, tot pe rând, îşi fac treburile. Ieri am plecat de la Turda cu 6 căţei şi 1 motănel, din care am reuşit să dăm spre adopţie 4 căţei şi motănelul, ceea ce a însemnat o reuşită pentru noi.           Reuşita din prima zi ne-a încurajat să ne oferim sprijinul unei doamne din Cluj, care apelase disperată la noi pentru că avea 9 pui în vârstă de 7 săptămâni. În dimineaţa zilei de duminică am preluat 6 din ei, rămânând înţeleşi că în cazul în care nu vom reuşi să-i dăm pe toţi, o vom suna să vină după ei. Am reuşit să donăm 2 dintre ei, însă în momentul în care am sunat-o pe mobil, pur şi simplu nu ne-a mai răspuns. Am insistat, dar nimic. Colegul meu i-a trimis un sms dur, dar nu cred că i-a păsat prea mult femeii. ...