Din lumea mea

Aşa cum am mai scris, după 3 ani de zile de când e prin preajma noastră, Murdărici tot nu s-a hotărât să se aşeze la casa ei. Vine, stă câte o zi, apoi a doua zi, dis de dimineaţă, pleacă din nou. Iar după ea pleacă şi ce a mai rămas din gaşca puilor adoptaţi, adică Şchiopăţel şi Roşcăţica. De câteva zile însă am observat că lui Roşcă i-au crescut bine mamelele, ceea ce mă face să cred că i se apropie sorocul. Cred că au trecut 2 luni de când a fost în călduri şi a fost vizitată de masculi feroce. Am tot încercat să găsesc o modalitate de a o prinde şi a o steriliza înainte de a-i avansa sarcina, dar nu a fost să fie. Apoi m-am liniştit şi am zis că dacă Dumnezeu aşa vrea ca ea să aducă pe lume nişte puiuţi, eu nu o să intervin. Sper doar ca să o pot ajuta şi să vină să-mi arate locul unde sunt puii. Chiar dacă ne cunoaşte de 2 ani, tot nu se lasă mângâiată. Stă lângă casa noastră, se bucură şi geme când când ne vede, mănâncă de la noi, dar atât. Dacă încercăm să ne apropiem mai tare d

Adevărul e că vremea asta pare întoarsă cu susul în jos, adică nu mai ştii dacă e vară sau alt anotimp. Când e cald, când plouă, când e iarăşi frig. Oricum noi am considerat că e mai bine să trecem la garderoba de vară, aşa că în acest weekend toată lumea a muncit pe la noi. Soţul s-a ocupat de tăierea gardul viu, eu de blana lui Pătrunjel şi a lui Zguby pentru că, în ultima vreme, lăsau urme foarte pregnante pe unde treceau. Ţinând cont că nu dispun de maşină de tuns, m-am folosit doar de foarfecă. Mi-a luat foarte mult timp şi m-am ales cu dureri de spate şi de degete, la mâna dreaptă. Am început cu Pătrunjel, care a stat foarte cuminte, super încântat fiind că i se acordă aşa de multă atenţie doar lui.  Lucy şi Freddy îi tot dădeau târcoale, în schimb Zguby s-a ascuns la umbră, de unde privea întreaga scenă, printre pleoape, iar Buliţă cobora scările şi când ajungea în dreptul nostru se uita speriat, trecea foarte fin parcă vroind să nu fie observat şi după ce dădea o raită pe la po

Dear Max, we miss you so much. You were a real model of love and affection that a dog can offer to humans. Rest in peace.   Când am început acest blog, în urmă cu un an de zile, nu ştiam exact ce va fi. Ştiam însă că va fi dedicat pasiunii mele, dacă o pot numi aşa, acelei flăcări care am simţit-o arzând încă din fragedă copilărie: dragostea faţă de necuvântătoare, în special câini, pisici şi cai. Nu ştiam în ce constă un blog, simţeam doar că vreau un nou jurnal, de data asta pe care să-l împărătşesc şi cu alţii. Am început să caut bloguri cu şi despre animale, şi am descoperit o mulţime. Atunci m-am axat pe bloguri despre teckeli, ei fiind primii "copilaşi" ai familiei noastre. Dar din blogurile lor am descoperit şi altele, despre alţi câini, nu neapărat dachshund. Aşa l-am descoperit pe MAX din Africa de Sud. Este vorba despre un goden retriever a cărui mamă umană (a se observa că străinii nu spun nicioadată "stăpân") este o doamnă de o sensibilitate aparte. Ta

M-am gândit că e binevenit să scriu acest post deoarece în ultima vreme am văzut deseori "atacuri" ale viespilor asupra câinilor noştri. În urmă cu o săptămână o căţeluşă mică din vecini avea boticul umflat rău. O durea, nu puteai să-i atingi zona că plângea. Am ţinut-o sub observaţie, dar a doua zi nu mai avea nimic. Apoi, într-una din zilele acestea, l-am auzit, din casă, pe Buliţă că lătra foarte ciudat. El este un câine deosebit de inteligent, la chestia asta făcându-şi simţită prezenţa gena de lup din el. De fiecare dată când vrea să ne atragă atenţia, are un lătrat diferit, altfel decât cel de zi cu zi. Am ieşit repede să văd de ce "mă cheamă" şi l-am văzut sărind pe geam după o gânganie mare şi foarte ciudată. Semăna cu un viespe, doar că era de 2 ori mai mare şi avea o culoare albastru închis, spre negru. Şi scoatea un sunet (bâzâit) puternic. Buliţă se căznea să-l prindă, iar eu m-am speriat ca nu cumva să reuşească să şi facă asta aşa că m-am grăbit să-

Am fost oripilat să aud că administraţia locală a omorât prin înfometare zeci, poate chiar sute, de câini fără adăpost. Permanent am fost conştient de barbaria acestui sătuc medieval de pe malul Oltului, însă nu mi-am putut imagina niciodată că „oameni”, aleşi şi plătiţi de noi, pot recurge la acte îngrozitor de salbatice, din nepăsare, cruzime, sau pentru câştigul financiar. Şi pentru că sălbaticia odioasă, demnă de tot dispreţul, nu era de ajuns, autorităţile au declarat cu emfază că de fapt câinii sunt îngrijiţi şi hrăniţi. Cruzimea şi brutalitatea acestor „oameni” din administraţie a putut fi întrecută doar prin nesimţirea declaraţiilor. Ca administratori locali, habar n-aveau de situaţia groaznică în care se aflau câinii şi probabil că nici nu le păsa. Pentru că bestiile nu pot simţi compasiune faţă de alte vieţuitoare. De fapt, asta e devenirea monstruoasă a bestiei, când nu îi mai pasă de alte fiinţe şi se gândeşte doar la binele propriu. Dacă sălbaticia autorităţilor încă mă ma

Pentru cei care nu ştiu, în România,  firma Protan Dej deţine monopolul la colectarea şi incinerarea cadavrelor de origine animalieră. Toţi câinii omorâţi în adăposturi sau înafara acestora, sunt transferaţi, contra unui proces verbal de predare-primire acestei firme. Ce număr este declarat, asta e o altă poveste şi nu face subiectul acestei postări. În schimb, tocmai am dat peste un articol ce spune multe despre această firmă, sub titlul: Escrocheria Protan bomba ecologica a Dejului sursa: Gazeta de Bistriţa   Conform unui document oficial al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), sucursala Protan Dej nu are avizele necesare pentru a incinera cadavrele de origine animală. Drept pentru care, cei de la Protan plimbă, câinii morţi prin şanţuri sau pe soşele din ţară, tocmai până în apropierea Capitalei, la centrul din Popeşti-Leordeni. În acelaşi timp, locuitorii acestei comune descoperă periodic mormane de cadavre de animale aruncate în a

Nu doar grecii ci şi câinii lor îşi arată colţii în faţa guvernului, în asemenea măsură încât a apărut un nou tip de manifestant: se numeşte Lukanikos, iar scutierii din Atena ştiu ce îi poate pielea. De doi ani încoace, el s-a aflat în prima linie a manifestaţiilor sindicaliştilor, anarhiştilor şi grupărilor antisistem, arătându-şi colţii poliţiştilor alături de colegii de pichetare. Nu se predă niciodată iar dacă trebuie să fugă este cel mai rapid printre ploaia de gloanţe de cauciuc. Un avantaj trebuia să aibă, fiind vorba de un câine de stradă, fără pedigree, notează ziarul Las Provincias, citat de Agerpres . Presa internaţională, precum The Guardian, Il Corriere della Sera, Newsweek sau Libération nu îşi revine din uimire descoperind această nouă rasă în imaginile revoltelor care au loc la Atena, din 2008 încoace. Internetul şi reţelele sociale l-au ridicat la categoria de simbol "antisistem" iar Lukanikos are deja propriul blog şi mai multe pagi

Azi blogul meu împlineşte un anişor. La momentul la care l-am creat, motivul care mă îndemnase la acest lucru a fost împărtăşirea unei pasiuni de o viaţă, a dragostei pentru necuvântătoare cu care am venit pe această lume. Acum, la un un, după multe postari însoţite de lacrimi, durere, mânie şi mâhnire, dar şi de bucurie şi infinită iubire, am găsit cele mai bune texte & filme pentru a fi inserate în acest post. Acestea sunt menite să ne facă să conştientizăm, încă o dată, de ce noi, ca oameni, avem obligaţia să respectăm animalele ... Pe lângă Declaraţia Universală a Drepturilor Omului există şi Declaraţia Universala a Drepturilor Animalelor. Da, există şi aşa ceva! A fost proclamată pe data de 15 octombrie 1978, la Paris, sediul UNESCO. DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR ANIMALELOR Preambul: - Considerand ca Viata este unica, toate fiintele avand origine comuna, diferentiindu-se in decursul evolutiei speciilor, -Considerand ca orice fiinta vie are drepturi naturale, orice ani

Ca organizaţie de protecţie a animalelor ne confruntăm deseori cu lipsa educaţiei şi cu indiferenţa oamenilor faţă de animale, de situaţia lor. În lipsa unei educaţii decente, mulţi oameni pun mai presus bunurile materiale, poziţiile sociale aducătoare de bunuri materiale, în detrimentul vieţii însăşi. Alţii, chiar dacă au beneficiat de o oarecare educaţie, prinşi în vâltoarea unei vieţi atent manipulate înspre partea materială, minimalizează tot ce este, în opinia sa, inferior ca specie, deşi a fost dăruit, de către acelaşi Creator, cu Viaţă. Mă întreb oare când le va cădea vălul de pe ochi, când vor conştientiza că în această lume VIAŢA este cel mai important factor? Adică realitatea care ne arată de multe ori, dar nu toţi înţelegem, că plantele, animalele, oamenii reprezintă esenţa! Toate aceste vietăţi, dacă mă pot exprima aşa, nu pot trăi una fără cealaltă.  În ignoranţa multora însă, ce fac ei??? Omoară vietăţile, distrugând viaţa!!! Azi colegii mei s-au confruntat cu două cazur

Ieri am primit un telefon de la o cunoştiinţă care mă anunţa că a găsit un teckelaş rătăcit pe stradă. Cineva l-a ţinut peste noapte în garaj, iar ieri am mers şi l-am luat. Era tare frumuşel şi blânduţ. Prietenos, iar după câteva minute petrecute împreună a început să se joace cu mine şi a dat chiar să mă pupe. Pe cap avea urme de muşcături de la un câine mai mare, ceea ce mi-a confirmat că a plecat de acasă după mirosul de femelă în călduri şi s-a "duelat" cu alt mascul. Avea şi căpuşe pe el, una chiar umflată rău de m-am speriat când am văzut-o. Apoi, venind cu el pe stradă, m-a oprit un domn care mi-a spus că de mai bine de o lună îl vede vagabondând. Mă gândesc că dacă cineva îi purta de grijă, l-ar fi căutat. Nu ştiam ce să fac cu el, la ţarcuri nu-l puteam duce că sunt mulţi şi nu ar fi fost bine primit ca nou venit, aşa că l-am dus la colega în garaj. Din păcate nici la ea nu putea fi ţinut pentru că şi acolo sunt mulţi, orice nou venit este tratat cu "