Frig de îngheaţă pietrele iar animalele suferă
Gerul siberian care a pus stăpânire pe ţara noastră devine necruţător cu toate fiinţele. El scoate în văzul lumii animăluţe îngrozite. Cu disperare ele caută un loc cald, o atenţie, pentru că instinctul lor de supravieţuire le spune că sunt la limita puterii. Şi se luptă pentru viaţă. Pentru că vor să trăiască. Dacă în urmă cu două zile am fost anunţată despre cele două micuţe din spatele restaurantului Milenium, ieri, în timp ce îl plimbam pe Buliţă în parc, am simţit că avem o "codiţă". M-am întors să privesc, dar n-am văzut nimic. Dar tot simţeam că ceva se ţine după noi. Aşa şi era. Până la urmă nu s-a mai ascuns şi ne-a salutat: Era vorba de un puiuţ mai măricel, femelă, sperioasă dar curioasă, care cum se apropia Buliţă de ea cum ţipa ca din gură de şarpe. Şi avea un glas ascuţit de atrăgea toate privirile asupra ei. După ce s-a lămurit că Buliţă, în ciuda corpoleţei sale, este foarte prietenos şi legat, a încetat să mai urle şi a început să se joace. La un moment ...