Posts

When shit strikes twice sau când ghinionul lovește la dublu

Image
 Sper că am pregătit bine terenul cu acest titlu. Nu de alta dar fix așa ne-am simțit.  La fix o săptămână după ce am pierdut-o pe Zguby, episod redat aici , un nou pocinog ne-a lovit, de data asta via Rocky.  Despre cum a intrat el în familia noastră, am  scris  deja.  Și tot cu acea ocazie menționam lucrul ce-l face pe el unic și special, în acord cu numele său: Ca obicei prost pe care l-a dobândit (cred) datorită anxietății, e rosul pietrelor. Le suge/roade de zici că-s bomboane, apoi le înghite. Iar uneori i se blochează pe tractul digestiv, vomează și are dureri de burtă. Și atunci intră-n funcțiune" uleiul de parafină. Mulțumesc Doamne că de fiecare dată am reușit să rezolvăm problema, în câteva zile, doar cu ulei (chiar dacă de vreo 2-3 ori a trebuit să vizităm și veterinarul). Altfel nu știu ce m-aș fi făcut. Ideea e că nu se învață minte, deși îmi arată clar că suferă atunci când o piatra îl deranjează prin intestin. Se întinde des cu labele din față lungite și cu fundu-n

A venit rândul lui Zguby

Image
Timpul trece peste toți și toate, dar parcă peste animăluțele noastre o face mult prea repede. Dacă mă uit în urmă, cu vreo 21 de ani mai exact, atunci când primul cățeluș își făcea intrarea în familia noastră, totul mi se părea o poveste frumoasă, un vis împlinit al copilului din mine. Pe timp ce înaintam în această energie, ușile spre misiunea de salvare a animalelor se tot deschideau. Noi și noi cazuri apăreau în cale. Iar eu eram foarte încântată și hotărâtă că iubirea mea pentru animăluțe va avea puterea să mute munții. Căci, nu-i așa, când faci ceva din suflet și cu pasiune, n-are cum să nu reușească!  Pe parcurs însă, realitatea avea să-mi arate că propria perspectivă idealizată nu avea suficientă energie cât să mute niște munți vechi și înțepeniți. Acum însă sunt convinsă că am făcut tot ce se putea la acele vremuri, iar din efortul activiștilor din acea vreme se văd roadele azi. Hrăniți din plin cu acele roade, generația micilor noștri învățăcei de atunci au preluat ștafeta și

„How much is that doggy in the window”?

Image
 Undeva prin anul 1975, copil fiind, tata era mare pasionat de muzică. Iar eu prindeam din zbor tot ce el asculta. De departe, un oldie vechi, mi-a captat atenția, fără însă să-i cunosc versurile, doar refrenul:  " How much is that doggie in the window? /  The one with the waggly tail /  How much is that doggie in the window? /  I do hope that doggie's for sale". Din acel moment, imaginația mea a început să lucreze. Vedeam deja un cățeluș mititel, singur și amărât, stând într-o vitrină, la vânzare. Deși, pe vremea aceea, la noi nu existau pet-shop-uri de unde să poți cumpăra animale de companie, imaginația mea de copil a trecut barierele timpului și a văzut ceva ce avea să existe doar în viitorul de adult. Cert e că linia melodică, dar și versurile au avut un impact foarte puternic asupra copilului de pe vremea aceea, impact care a rămas stocat undeva în subconștientul meu. În urmă cu două săptămâni, am trecut printr-un eveniment extrem de trist cu unul din cățeii găștii

In memoriam

Image
Am simțit un impuls să scriu această postare dintr-o rană sufletească, readusă la suprafață de dispariția tragică a Cristinei Țopescu. Am urmărit emisiunile dedicate frumuseții omului care a fost, realizate de către colegii ei de la Canal 33 . Superbe emisiuni. Apoi am citit postările unor doamne din lista mea de Facebook, active în munca de protecție a animalelor. Dureroase cuvinte. Și am înțeles ce simțeam și eu. Fiecare dintre cele două categorii s-au identificat oarecum cu drama Cristinei. Unii au simțit remușcări că nu au știut ce păstrase ea în suflet, iar de cealaltă parte era un strigăt aproape disperat al femeilor însingurate de drama prin care trec.  Chiar dacă și eu am fost jurnalist, și pot să înțeleg frustrările unui om onest din contactul cu o presă tot mai murdară, primul meu impuls a fost să o asociez pe Cristina Țopescu cu activistul pentru protecția animalelor. Și din acea imagine de ansamblu am putut să o înțeleg mult mai bine, să-i percep drama și însingurarea.

Rămas bun Bobo; bine ai venit Kelly!

Image
Dintotdeauna am fost adepta zicalei că ”nimic din ceea ce se întâmplă nu e întâmplător” sau, versiunea fără negații: „tot ce se întâmplă are un rost.”  Am lipsit o vreme de pe acest blog, pentru că în viața mea s-au întâmplat cam multe, iar starea de sănătate mi-a dat peste cap existența. Iar ca să o repun pe făgașul normal, a trebuit să recurg la schimbări drastice în ceea ce privește dieta, schimbări pe care le disec în noul meu blog . Uneori animăluțele care apar în viața noastră au un rol bine stabilit. Vin, pleacă, dar alteori plecarea trebuie să le-o decidem noi. E foarte greu să ajungi în punctul în care realizezi că ai epuizat soluțiile pentru rezolvarea unui „caz” și că nu mai poți continua așa. Iar până la a accepta cu sufletul împăcat că singura decizie care ți-a mai rămas e „despărțirea”, poate trece o perioadă în care te consumi mult, iar sănătatea începe să-ți dea tot mai multe semnale de alarmă. Așa s-a întâmplat și în cazul lui Bobo. Despre povestea lui am scris mai

Adăposturile de câini - veșnic subiect de conflicte aprinse!

Azi m-am înfuriat! M-am înfuriat pe comentariile la o postare (de pe FB) care anunța pe un ton satisfăcut rezultatul unei investigații a DSV (făcută la sesizarea unei reclamante) asupra unui adăpost administrat de un ONG celebru de pe la noi. De obicei mă țin departe de polemici, mai ales în mediul virtual unde mult prea ușor se aruncă cu vorbe, dar de data asta m-au scos din sărite afirmațiile făcute cu multă răutate. Nu intru în detalii, vreau doar să punctez anumite aspecte care s-au evidențiat deja de prea multe ori în mediul animalierilor (termen împrumutat din italiană = pro-animale). Un mediu extrem de neprietenos și de plin de hateri. Ah, nu, nu haterii ce nu suferă animalele! Ci tot din tabăra animaliștilor! 1. De regulă DSV-ul este privită ca  ”muma” protectorilor animalelor, pentru că și-a dovedit ”eficiența” cu preponderență în a pune bețe-n roate și a semna mult prea ușor amenzi, acolo unde efortul voluntarilor-membri fondatori de ong-uri este uriaș, și ineficiența

Rocky - blândul cu lăboace mari al familiei

Image
Rar n-am mai avut o primăvară-vară  atât de  ploioasă. Toată lumea se plânge de vreme, de faptul că nu pot ieși pe afară, așa cum obișnuiau în perioada asta, iar impactul vremii întunecate asupra psihicului românului se cam vede în tot și-n toate.  Și dacă tot e o vreme numa' bună de stat acasă, mi-am spus că a venit timpul să-i dedic o postare unui alt membru al familiei noastre patrupede. Nu știu cum s-a întâmplat de până acum a rămas pe dinafară din a fi menționat în analele familiei (aka acest blog).  Rocky, că de el e vorba, a intrat în viața noastră fix în urmă cu 7 ani. După o noapte în care ne-a ținut treji cu plânsetele lui care penetrau întunericul până în dormitorul nostru. Pe la 2 noaptea am ieșit cu lanterna să-l caut, dar am dat peste indivizi întârziați doar de consumul de alcool, ceea ce mi-a dat de înțeles că era mai safe să amân căutările până a doua zi, după răsăritul soarelui. Și da, lumina mi-a fost de ajutor să-l dibuiesc pe micuțul guraliv, ascuns între