Din lumea mea

Mă surprinde încă să descopăr persoane care fac ochii mari când aud de glandele perianale ale animalului lor de companie. Au un câine de ani de zile, dar ei habar nu au avut de existența celor doi săculeți aflați de-o parte și de alta a anusului, în interiorul rectului, ce secretă o substanță uleioasă, urât mirositoare, de culoare alb-gălbuie, uneori chiar verzuie! 
Când/cum ar fi trebuit să afle până acum de existența lor?  Ei bine, pur și simplu sesizându-se când își vede animăluțul că se trage pe fund (săniat) sau se linge cu insistență, chiar nervozitate. Pentru că astfel de gesturi, oricât ar vrea omul să le treacă cu vederea ca fiind normale, ele sunt de fapt semnale de alarmă ale unui discomfort. Iar câinele (sau pisica) trebuie dus de îndată la veterinar, altfel pot apărea complicații! Dacă nu cumva au și apărut deja. Alteori, îndeosebi la cățeii de talie mică, mai ales când se foiesc pe lângă om, se poate distinge un miros urât, înțepător. Și nu e vorba că ar avea sconși prin …

Zilele astea am dat, întâmplător, peste blogul unei doctorițe - medic de familie, pe care am cunoscut-o în urmă cu câțiva ani. Și am simpatizat-o instant, mai ales că era foarte prietenoasă, deschisă, atitudinea aceea ”cool”, cum ar numi-o unii. Și cred că a fost reciproc. Lăsând la o parte chestiile comune ce le-am împărtășit, citind o anume afirmație, dintr-o anumită postare a ei, mi-a răscolit amintiri vechi, neplăcute. Și am decis că e cazul să scriu și eu aici ce mă doare.  Chiar dacă și ea e tipul pacifist ce preferă mai degrabă să se retragă în liniștea căminului decât să servească din știrile negativiste, umflate cu agresiune, oferite zilnic în meniul media, și-a confirmat poziția în legătură cu unele subiecte generatoare de tabere adverse. Și i-am înțeles raționamentul. Doar că la faza ”Între un câine agresiv, fără stăpân și omul mușcat de el, aleg omul”, ceva din mine a trepidat. Și nu de plăcere. 
Se fac mult prea ușor afirmații fără cunoștință de cauză, iar de aici, mai al…

Am tot stat să mă gândesc dacă să scriu următoarele sau mai bine să le păstrez în ”fișierele ascunse” ale memoriei. Dar pentru că vreau ca această întâmplare/poveste/ciudățenie să rămână în istoria scrisă a familiei noastre de patrupede, am adunat voinicește șirul evenimentelor și am cutezat a le desfășura aici. Ca istorisirea să fie pe deplin înțeleasă, ar fi recomandabil să se citească și Serie-noua-cu-alte-aventuri, împreună cu Rămas bun scumpul nostru mult iubit, care formează un fel de intro al povestirii mele S.F. Da, poate intra clar la domeniul since-fiction-ului sau paranormalului, mai ales pentru cine nu crede că așa ceva ar putea fi posibil. Dovezile fiind pur subiective, rămâne la latitudinea fiecăruia să-i dea crezare sau nu. 

Bobo și Sissi au intrat în familia noastră în urmă cu 3 luni. Chiar dacă la vremea aceea apariția a doi noi pui m-a pus în dificultăți financiare, mi-a dat peste cap odihna și libertatea de mișcare, acum că au crescut (au aprox. 5 luni), pot să afir…

S-au împlinit 10 ani de când activez în protecția animalelor. Uneori îmi amintesc cu drag începutul, cât de plină de vise, speranțe și încredere eram că voi reuși tot ce mi-am propus. Atitudini firești în debutul oricărui nou proiect. Mai trecusem la viața mea prin alte câteva noi proiecte, toate dragi mie - în jurnalism, în facultate și apoi în prima organizație în care am învățat cât de creativă și de frumoasă e munca în mediul ong-ist - proiecte cărora mă dedicasem complet, așa că nu-mi era teamă să încep ceva nou, ceva la care îmi stătea inima de-o lungă bucată de vreme. Doar că socoteala de-acasă mai niciodată nu se potrivește cu cea din târg! În special când e vorba de lucrul cu oamenii, iar fiecare din acești oameni au, la rândul lor, propriile versiuni de punere în practică a ideilor de care țin cu dinții, că doar nu au auzit de brainstorming. 
Sumar
Abia descălecasem dintr-un mediu ong-ist fructuos, unde avusesem norocul să prind de la început întreaga organizare: primii pași,…

Știu că acesta se vrea a fi un blog despre animale. Dar nu pot să nu amintesc, din când în când, și despre oamenii de pe lângă ele. Salvatorii, rescuer-ii, iubitorii de animale, cum vreți să-i numiți. Tot aceia care capătă și etichetele de ”nebuni” pentru că fac multe din ceea ce alții nu ar putea face, dedicându-se până la epuizare.
Dar nu despre cei care se transformă în hoarderi voi vorbi, deși pojghița care-i desparte se poate subția oricând. Salvatorii la care vreau să fac referire încearcă să păstreze un număr gestionabil de animale, cărora le caută adoptatori și, chiar dacă se despart greu de ele, sunt conștienți că perioada petrecută împreună este doar o stație din lunga călătorie spre ceva mult mai bun. 
Postarea aceasta le este dedicată acelor doamne pe care le-am cunoscut și care sunt prezente în sufletul meu, chiar dacă unele au părăsit deja această lume. Dar nu le voi uita niciodată. Deși îmi promisesem ca pe blog să scriu povești cu happy-end, o discuție care am avut-o …

Aura acestui animal este atat de puternica incat poate proteja intreaga familie si intreaga casa. Vrem sa iti spunem ca pisicile nu se perinda pe langa picioarele tale pentru ca le este foame sau vor atentie, ci pentru ca au o forta magica, astrala, prin care vor sa te protejeze. Cel care goneste pisica in acest moment, indeparteaza energia pozitiva. Data viitoare, trateaza cu afectivitate pisica, iti vrea doar binele.
Pisica protejeaza caminul de energiile negative si de spiritele rele. Pisica te ajuta foarte mult daca te muti intr-o casa noua sau mergi intr-un loc unde s-au petrecut lucruri rele. Atunci cand pisicile torc, ajuta chiar la tratarea anumitor afectiuni osoase, deoarece emana o energie de aproximativ 25 Hz. Atunci cand o pisica simte un spirit in casa, incepe sa il urmareasca pentru a-i afla intentiile. Pentru a se asigura ca acest spirit nu ii distruge mediul energetic, pisica face tot posibilul sa elimine spiritul. Daca nu functioneaza, pisica incearca sa prinda entitate…

Intro:
E interesant cum viața (sau ”Acel-Ceva” care lucrează din background pentru tine), îți dă de lucru în anumite momente cheie, parcă pentru a te ajuta să depășești evenimente grele sau urmări ale acestora.  În cazul meu, din iulie anul trecut, când - fix de ziua mea - bunica soțului încetase din viață, începusem să mă lupt cu episoade foarte urâte de atacuri de panică. Înainte de decesul bunicii, trecusem prin 2 săptămâni de stres intens, simțind deasupra capului - balansându-se ca o secure - amenințarea neurologului de a ne-o da acasă. Iar ea, la 93 de ani, (după un atac cerebral) era paralizată, în incapacitate de a se mișca, de a vorbi sau de a mânca. Gândul că aveam să îngrijesc un al treilea bolnav grav, dar nu atât asta, ci faptul că nu avea cine să mă ajute și iminența unui deces în casă, îmi ridicase la maximum gradul de alertă interioară. Conștientizam că acest lucru era deja peste puterile mele (ajunse secătuite de îngrijirea celor dinainte, soțul și mama = spatele termi…