Din lumea mea

Pregătesc această postare de multă vreme, mai ales în mintea mea. Am tot amânat-o, știind că va deschide un capitol dificil și va răscoli neplăceri adunate în ani. Însă ca autor de carte, pentru care scrisul are valențe terapeutice, am decis că e timpul să curăț tot deșeul acumulat. Și mai am un motiv, zilele trecute a avut loc acest eveniment public , foarte dezbătut atât pe pagina asociației din care fac și eu parte, Trei Frați Pătați , cât și pe diverse canale media. Și m-am bucurat să observ că și pentru alții e un subiect fierbinte. Iar discursul vecinei mele, despre care va fi această postare, a stârnit rumoare.  La dezbaterea organizată de Primăria Turda împreună cu Poliția Locală, majoritatea celor prezenți au fost deținători, salvatori și iubitori de animale. Printre participanți s-au numărat și cinci persoane în vârstă, dintre care trei erau vecinii mei. Fix cei care mă reclamă, mă înjură, mă hărțuiesc..., acțiuni împotriva cărora s-a deschis dosar penal. Eu m-am b...

The story of a pup who stole hearts and ruled them all.   It all began in 2011.   A  7-month-old puppy who, unfortunately, ended up in the care of some Roma people living near our house. I say "unfortunately" because they seemed to pay little attention to the safety of their puppy, whom I often saw wandering freely, following in their footsteps—constantly weaving through people, cyclists, and cars. Her cuteness caught my eye; she resembled a small Corgi, agile and eager for adventure. At that time, I had no idea that soon, this little one would come into my care. I had grown fond of her from a distance, but I also felt pity for her because she wasn’t being protected at all. I believe my intuition was sending me signals about what was to come. Unfolding I discovered that the puppy's name was Nera. In May or June of 2011, less than a year after my husband’s brain surgery—which changed the course of our lives—the puppy’s family approached me. They asked if I could tak...

Salvarea animalelor străzii, făcută un timp îndelungat, începe să devină consumatoare. De mijloace bănești, timp și sănătate. E important să știi să spui stop, înainte de a sfârși mistuit.  Tocmai ce apucasem să-mi fac , mie însămi,  promisiunea de a mă opri, când a apărut el.  La poarta noastră, apoi „defilând” de-a lungul gardului nostru. Un cățelandru de aproximativ 6-7 luni, cu o blană de un negru-lucios și aspect de ciobănesc alsacian. Prietenos, dar prudent. Încă nu știa de ce-s în stare oamenii. Se lipise de o vecină cu probleme psihice și multe pisici. „Cârligul” din relația lor era clasicul parizer, pe care îl cumpăra zilnic pentru pisicile ei. Atunci, dar și acum. Pe atunci avea și o cățelușă din rasa Bichon. Acum n-o mai are. După primele interacțiuni cu vecina „iubitoare-de-animale”, cățelul și-a făcut obiceiul de a o vizita dis de dimineața, undeva pe la ora 5, când ea avea rutina de măturat prin fața porții. (Încă o are, doar că acum începe de pe la 3). Dacă...

       La aproximativ un an distanță de la ultima postare, tot despre Rocky, s-a petrecut și ultimul capitol din viața lui, din viața noastră cu el. Nu știu, dar când e prea mult, simți că nu mai poți și că vrei o pauză. Dacă mă uit puțin înapoi, la ultimii ani, tot timpul am „bifat” câte o plecare din familia noastră, om sau câine, câine sau om, fiecare ne-au marcat. Anul trecut a culminat cu plecarea lui Zguby , urmată de operația lui Rocky. Iar în iunie ne-a părăsit mama soțului. Și te întrebi cât poate duce psihicul? Eu una simt că am nevoie de o pauză de la tot ce înseamnă boli și suferință, m-aș muta din casa asta unde am cunoscut prea mult din aceste aspecte ale vieții, m-aș îndrepta (fără să privesc înapoi) spre capitole mult mai luminoase, cu emoții și experiențe frumoase. Nu știu, poate e doar starea actuală din care aș vrea să evadez, să nu mă mai confrunt cu durerea pierderii, a despărțirii, dar asta simt.     Rocky . Unul din cei mai iubi...