Din lumea mea

 Undeva prin anul 1975, copil fiind, tata era mare pasionat de muzică. Iar eu prindeam din zbor tot ce el asculta. De departe, un oldie vechi, mi-a captat atenția, fără însă să-i cunosc versurile, doar refrenul:  " How much is that doggie in the window? /  The one with the waggly tail /  How much is that doggie in the window? /  I do hope that doggie's for sale". Din acel moment, imaginația mea a început să lucreze. Vedeam deja un cățeluș mititel, singur și amărât, stând într-o vitrină, la vânzare. Deși, pe vremea aceea, la noi nu existau pet-shop-uri de unde să poți cumpăra animale de companie, imaginația mea de copil a trecut barierele timpului și a văzut ceva ce avea să existe doar în viitorul de adult. Cert e că linia melodică, dar și versurile au avut un impact foarte puternic asupra copilului de pe vremea aceea, impact care a rămas stocat undeva în subconștientul meu. În urmă cu două săptămâni, am trecut printr-un eveniment extrem de trist cu unul din cățe...

Nu știu alții cum sunt, dar mie când mi se îmbolnăvesc cățeii, nu-s mai bună de nimic până nu-i știu rezolvați. Și pentru că media de vârstă a găștii noastre patrupede tot crește, cresc proporțional și problemele de sănătate.  În luna Februarie am observat apariția unei excrescențe ciudate la baza caninului inferior a lui Buliță, unul din seniorii noștri. Părea ca o inflorescență de mici dimensiuni, dar l-am dus imediat la vet. La Biovet Făget. Acolo ne-am obișnuit de câțiva ani deja, fiind mai aproape de Turda și cumva mai comod pentru noi, dar și pentru câini. Plus că acolo eram trimiși mereu pentru radiologie, încă de pe vremea cu adăpostul. Am avut și veterinarul preferat, cu care am colaborat excelent și de care am prins mare drag, din păcate însă el a plecat în Uk. Și de atunci îi simțim al naibii de tare lipsa. Nu că nu ar mai exista și alți medici, dar ca în orice relație există simpatii - cu care colaborezi ușor și ți-e mai mare dragul să-i cauți, și există medici car...

Zilele astea am dat, întâmplător, peste blogul unei doctorițe - medic de familie, pe care am cunoscut-o în urmă cu câțiva ani. Și am simpatizat-o instant, mai ales că era foarte prietenoasă, deschisă, atitudinea aceea ”cool”, cum ar numi-o unii. Și cred că a fost reciproc. Lăsând la o parte chestiile comune ce le-am împărtășit, citind o anume afirmație, dintr-o anumită postare a ei, mi-a răscolit amintiri vechi, neplăcute. Și am decis că e cazul să scriu și eu aici ce mă doare.  Chiar dacă și ea e tipul pacifist ce preferă mai degrabă să se retragă în liniștea căminului decât să servească din știrile negativiste, umflate cu agresiune, oferite zilnic în meniul media, și-a confirmat poziția în legătură cu unele subiecte generatoare de tabere adverse. Și i-am înțeles raționamentul. Doar că la faza ” Între un câine agresiv, fără stăpân și omul mușcat de el, aleg omul”, ceva din mine a trepidat. Și nu de plăcere.  Se fac mult prea ușor afirmații fără cunoștință de cauză, iar...