Odată cu animalitatea cea bună, am pierdut şi amplitudinea intelectuală.
Mi-a plăcut foarte mult acest articol-opinie apărut în Adevărul şi semnat de Andrei Pleşu şi pentru că se mulează perfect pe ultimele postări de pe blogul meu, mi-am permis să redau prima parte din acest articol, pentru că întăreşte, într-un fel, mesajul pe care încerc şi eu să-l transmit pe blogul meu: "Semnificativ e şi faptul că, odată cu animalitatea cea bună, am pierdut şi amplitudinea intelectuală Când, obligat de doctori, îmi fac plimbarea (cvasi)zilnică şi se întâmplă să fie vreme senină, dau, inevitabil, peste câte un maidanez care zace pe-o parte, în drumul tuturor, profitând de căldura mediocră a soarelui. E atât de imobil, de extatic, de impasibil, încât pare mort. Ceea ce văd e o lecţie de destindere rituală, un salt, aproape mistic, în afara vârtejului înconjurător. Prin comparaţie, toţi trecătorii care ocolesc silueta canină par o adunătură de agitaţi. Ei, oamenii, sunt, de data aceasta, „vagabonzii", vietăţile fără stăpân şi fără rost, în vreme ce câi...