Din lumea mea

Această postare e cu dublă adresare, una pentru cei ce nu au nici cea mai mică idee ce înseamnă salvarea unui animal sau - ceea ce numim noi, rescuerii - rezolvarea  cap-coadă a  unui caz, d ar și pentru cei ce găsesc animale abandonate și ar dori să se implice în ajutarea lor, însă nu știu cum să o facă. De ce mă adresez unor grupuri atât de diferite? Pentru că mi-aș dori ca primii (în cazul în care mă citesc) să-și dea seama că întrebările de genul: ”vai, dar încă-l mai ai?”; ”cum de încă nu l-ai dat?”; ”cât îl mai ții?” sau altele din aceeași gamă, sunt total nelalocul lor. Pentru că în salvarea unui animal e nevoie să parcurgi un întreg ”itinerar” și nu ai cum să dai pe repede înainte sărind peste etape pentru confortul altora. Asta dacă o faci în mod responsabil.   Și iată drumul la care o pornești   în situația în care găsești animale abandonate și vrei să te implici mai mult decât să-l pasezi peste câteva zile altcuiva: În cazul puilor sugari În p...

S-au împlinit 10 ani de când activez în protecția animalelor. Uneori îmi amintesc cu drag începutul, cât de plină de vise, speranțe și încredere eram că voi reuși tot ce mi-am propus. Atitudini firești în debutul oricărui nou proiect. Mai trecusem la viața mea prin alte câteva noi proiecte, toate dragi mie - în jurnalism, în facultate și apoi în prima organizație în care am învățat cât de creativă și de frumoasă e munca în mediul ong-ist - proiecte cărora mă dedicasem complet, așa că nu-mi era teamă să încep ceva nou, ceva la care îmi stătea inima de-o lungă bucată de vreme. Doar că socoteala de-acasă mai niciodată nu se potrivește cu cea din târg! În special când e vorba de lucrul cu oamenii, iar fiecare din acești oameni au, la rândul lor, propriile versiuni de punere în practică a ideilor de care țin cu dinții, că doar nu au auzit de brainstorming.  Sumar Abia descălecasem dintr-un mediu ong-ist fructuos, unde avusesem norocul să prind de la început întreaga or...

De mult mă bântuie subiectul ăsta! Și nu de ieri, de azi! Au trecut mai bine de 10 ani de când sunt implicată în activitatea de salvare a animalelor. Chiar dacă nu mai sunt activă în munca de la adăpost (din motive personale), au grijă alții să-mi pună-n cârcă animalele lor nedorite. Așa că, oricât încerc eu să păstrez un număr echilibrat de animăluțe în cadrul căminului personal, mă trezesc că-mi aruncă alții animalele lor în ograda proprie. Și mă scoate din sărite că n-am posibilitatea (încă) să fac ceva în privința asta. Acum sunt nedormită de 3 săptămâni, după ce un neisprăvit m-a ”cadorisit” cu doi pui, vai de capul lor, după ce mă oferisem cu foster la o cățelușă adultă, de talie mică. Așa că acum am 3 în plus față de efectivul meu normal (5+3=8), ceea ce îmi dă foarte mult de lucru, pe lângă oboseala acumulată de lipsa somnului. Și anii care au trecut mi-au solicitat resursele proprii peste doza suportabilității, așa că astfel de eforturi întind (din nou) la maximum ”elasticul ...

Şi pentru că mult aşteptata campanie s-a încheiat, mai jos am să public datele asa cum mi-au fost trimise de către Oana, voluntara noastră, căreia îi mulţumesc pentru sprijin: * prima zi de campanie- 26 iulie (total animăluţe: 39 )               câini -  femele: 23, masculi: 15,              pisici : 1 * a doua zi de campanie- 27 iulie (total animăluţe: 77 )           câini -  femele: 41, masculi: 13           pisici : 17, motani: 6 * a treia zi de campanie- 28 iulie (total animăluţe: 80)           câini -  femele: 41, masculi: 15           pisici: 24 total animalutze sterilizate/ castrate: 19...

 Încep această postare plecând de la un articol apărut în cadrul Academiei Caţavencu, din 8 septembrie 2009, în cadrul rubricii "Dosarele Chix":          http://catavencu.ro/covrigii_din_cozile_ciinilor_vagabonzi_fac_milioane_de_euro-9898.html . Mă bucură mult că apar astfel de articole, pentru că situaţia câinilor vagabonzi în România este una foarte gravă. Din păcate însă, puţine administraţii locale acordă importanţa cuvenită acestui fenomen care afectează în egală măsură toţi cetăţenii împărţiţi în tabere: a iubitorilor de animale, a celor care se tem de ele şi preferă să le fie exterminate şi a celor indiferenţi. Mulţi dintre cetăţenii deranjaţi de lătratul câinilor sau de ceea ce numesc ei, neştiutori, comportament agresiv, trimit reclamaţii peste reclamaţii primăriilor, în care cer să se "cureţe" o respectivă zonă din oraş de o "haită de câini vagabonzi foarte periculoşi". S-a încetăţenit obiceiul (printre aceşti cetăţeni) să se tot...