Din lumea mea

Viața într-un oraș mic, fost muncitoresc, deși cu rădăcini adânc înfipte în istoria antică,  poate fi foarte anevoioasă pentru un iubitor/protector de animale. Și asta pentru că dintre cei cărora susțin că le pasă de viețuitoare, puțini sunt cei care se și implică în rezolvarea cap-coadă a unui caz.  Restul stau pe margine doar, formând ”Galeria”!  Ce fac aceștia? Păi îi știm cu toții, ei sunt cei ce comentează pe Face Book, postează poze cu pisici sau câini întâlniți în drumul lor, apelând (prin diverse nivele de pressing) la mila altora. Tot din ”Galerie”  mai fac parte si susținătorii care încurajează (cred ei) prin comment-uri gen: ”esti un om minunat”, ”să-ți ajute Dumnezeu” etc.  Ideea e că pentru un salvator cu ani de muncă la activ, sătul de aglomerația din casă, de mirosul impregnat în propriul mediu ambiant, de apariția pe bandă rulantă a cazurilor noi, expresiile acestea și-au pierdut sensul inițial. Sictirul așternut peste salvatori are ...

De mult mă bântuie subiectul ăsta! Și nu de ieri, de azi! Au trecut mai bine de 10 ani de când sunt implicată în activitatea de salvare a animalelor. Chiar dacă nu mai sunt activă în munca de la adăpost (din motive personale), au grijă alții să-mi pună-n cârcă animalele lor nedorite. Așa că, oricât încerc eu să păstrez un număr echilibrat de animăluțe în cadrul căminului personal, mă trezesc că-mi aruncă alții animalele lor în ograda proprie. Și mă scoate din sărite că n-am posibilitatea (încă) să fac ceva în privința asta. Acum sunt nedormită de 3 săptămâni, după ce un neisprăvit m-a ”cadorisit” cu doi pui, vai de capul lor, după ce mă oferisem cu foster la o cățelușă adultă, de talie mică. Așa că acum am 3 în plus față de efectivul meu normal (5+3=8), ceea ce îmi dă foarte mult de lucru, pe lângă oboseala acumulată de lipsa somnului. Și anii care au trecut mi-au solicitat resursele proprii peste doza suportabilității, așa că astfel de eforturi întind (din nou) la maximum ”elasticul ...