Din lumea mea

La cumpăna dintre anii 2007 cu 2008 mi-am pus o singură dorinţă: să înfiinţez o asociaţie pentru protecţia animalelor. Asta urma să fie primul pas spre realizarea unui proiect mai amplu, un alt fel de fermă educaţională. La fel ca în "The Secret", am schiţat un proiect pe hârtie pentru ca să se umple de energie, să lucreze acolo "sus". În ianuarie am fost sunată de către o Doamnă iubitoare de animale (am folosit majuscula pentru că cea de care vorbesc este cu adevărat o doamnă) şi ma întrebat dacă sunt de acord să ne asociem la înfiinţarea unei astfel de asociaţii. Am acceptat cu bucurie. În iulie 2008, după luni de aşteptare şi vizite multe la cabinetul năşicului-avocat, care ne-a ajutat mult şi total dezinteresat, au ieşit şi actele. Însă mai greu de asta mi s-a părut găsirea unui nume potrivit, a unui nume cu care să rezonez. De obicei mă bucur de o creativitate neastâmpărată, dar parcă era mai dificil decât crezusem, mai dificil decât proiectele la care lucrase...

“Ca sa fii rege peste animale, nu-i cine stie cat.. Trebuie doar sa fii mai puternic decat ele. Si-atat. Ca sa fii rege peste pasari este putin mai greu. Dar frumos. Trebuie sa zbori mereu mai inalt decat ele si niciodata mai jos. Ca sa fii rege peste flori trebuie sa suporti la hotare maracinii si spinii si mai ales, trebuie sa inmiresmezi catre lume mai mult decat crinii. Ca sa fii rege peste instelare trebuie sa te asezi printre luceferi – calator spre Orion si, reprivindu-te de jos, sa fii mai luminos decat oricare. Si fara truda. Ca sa fii rege peste ape si vant trebuie sa inveti osanale ca ingerii si sa le aduci pe pamint alinare pentru lacrima corbilor din Valea Plangerii. Ca sa fii rege peste oameni este mai greu decat toate altceva. Trebuie sa traiesti si sa mori pentru ei, invatindu-i ce inseamna a iubi, a ierta… Dar, cel mai minunat, este sa poti fi rege peste tine insuti, atunci cand alegi binele, fie din bucuria altuia, fie din plansu...

Acu' 2 ierni, am ieşit din curte să dau de mâncare pisicilor din vecini, iar când m-am întors în casă am auzit un plânset de câine. Imediat i-am căutat pe ai mei, erau ok, deci nu din casă proveneau sunetele. Mă întrebam cum de nu le auzisem până atunci, din moment ce fusesem afară. Era iarnă, era frig, nu era tocmai o plăcere să te tot plimbi de la căldură la răcoare. Însă plânsetul acela nu îmi dădea pace nicicum. Am ieşit în faţa uşii şi, în lumina slabă de la stâlp, am reuşit să văd un câine mare întins pe asfaltul din faţa dispensarului medical de peste drum de casa noastră. La o privire mai atentă, mi-am dat seama că nu el plângea. Am coborât câteva scări şi am privit mai atentă. Era vorba de un alt câine, care fusese închis, din greşeală, în curtea dispensarului. Iar cel de afară, pesemne că era mama sau prietena acestuia, şi îi ţinea de urât. Am pus într-o tăviţă de plastic câteva grăunţe de mâncare uscată pentru câini şi am coborât. Am vârât tăviţa pe sub poarta dispensaru...

Am auzit că animalele simt persoanele care le iubesc. Poate de aceea m-am trezit mereu cu animăluţe "nepoftite" la poartă sau chiar în curte. Una dintre ele a fost un pisoi mic, mic. Afară ploua, iar eu tot auzeam un mieunat. În vecini avem pisici, dar de data asta mieunatul părea mult mai aproape. Freddy a început să se agite şi mi-am zis că ceva trebuie să fie dacă şi el aude. Am ieşit cu umbrela şi la un moment dat, într-un colţ din curte, am văzut pitit un pisoi negru cu alb. Era atât de mic, dar mieuna de mama focului. L-am luat în palmă şi am văzut că era ud şi murdar. L-am adus în casă şi i-am făct baie. Greu, m-a zgâriat, dar am reuşit să-i redau culorile naturale. L-am pus într-un prosop, însă Freddy l-a dezvelit şi a început să-l lingă cu mare atenţie. Prima dată m-am temut că îi face ceva rău însă, urmărindu-l, mi-am dat seama că masculul nostru se comporta ca o mamă pentru pisoi. A făcut o adevărată pasiune pentru el şi se comporta exact ca femele cu pui. Îl ocro...

Primul căţel pe care l-am avut în casă (cum mi-aş fi dorit din copilarie) a fost la o vârstă când alţii sunt căsătoriţi şi au copii. Era septembrie 2001. Locuiam încă acasă la părinţi (cu mama, sora mea şi nepotul meu), dintr-o toană (trecătoare) a micuţului familiei, mama a acceptat ceea ce a refuzat o viaţă întreagă, şi anume să ţinem un câine în apartamentul de bloc. Îmi aduc şi acum aminte când am mers cu Mihai, nepotul meu, sa alegem puiul dorit din cuib. Mama împreună cu puii erau ţinuţi într-o curte, într-un coteţ de găini. Drept pentru care şi miroseau ca atare. Prima dată privirea mi-a căzut pe un pui maricel şi negru. Se vedea de la o poştă că va deveni un exemplar frumos, însă gazda ne-a spus că puiul era deja promis altcuiva. În acel moment, o mogâldeaţă albicioasă ieşise din coteţ, căscând şi bălăbănindu-se pe picioare din cauza burţii prea mari pentru un trupuşor atât de mic. Ne-a cucerit cu ochişorii ei şi cum a venit să ne salute lângă gard. Gazda o întoarse cu burticul...

Am citit ceva foarte frumos: "Este greu sa explici existenta si prezenta Spiritelor Naturii unor oameni care ajung sa nege sufletul plantelor si al animalelor pe care le vedem, le atingem si le consumam, pentru care fidelitatea plina de dragoste a unui animal domestic sau prezenta si compania invioratoare a unui arbore sau a unui trandafir nu inseamna nimic mai mult decat perceperea unor forme si culori, pe care le atribuie intamplarii sau legilor genetice mai mult sau mai putin inventate, in timp ce le deposedeaza sistematic de orice atribut metafizic". "Ingerul Pazitor reprezinta inca un serviciu pe care Natura il ofera, fara exceptie, tuturor oamenilor. Din nefericire, cu trecerea ultimelor doua secole, contaminarea ambientala si automatismul cu care sunt educati copiii in orasele mari, fiind introdusi in viata adultilor inainte de vreme, diminueaza puterea de protectie a Naturii si ingerul Pazitor se transforma intr-un martor rigid si neputincios in fata d...

Azi am avut chef să "pierd" vremea. După ce am urmărit pe B1tv Codul lui Oreste, nu mi-a mai venit defel să mă ocup de programul administrativ de sâmbăta, aşa ca am profitat de liniştea din casă şi am savurat emisiunile de pe B1Tv. http://codulluioreste.blogspot.com apoi am ascultat-o pe o tânără ce pare că ştie multe, iar toate aceste informaţii le primeşte de la fiinţe de lumină: http://www.gardianul.ro/O-carte-revelata.-Misterele-%E2%80%9ETablei-de-Smarald%E2%80%9D-s127735.html Concluzia? Trăim într-o lume minunată şi trebuie să fim recunoscători pentru asta. Noi ne creăm propria existenţă prin gândurile şi visele noastre. Aşa că hai să visăm frumos.

Până voi ajunge să fac cu adevărat ce doresc, îmbinând cele trei elemente care s-au conturat din copilarie în viaţa mea: copiii, animalele şi lumea poveştilor, voi posta ce am "povestit" până acum. Maria sau povestea unei iubiri naive (inspirata dupa un caz real) Maria este o tanara de 17 ani. Locuieste impreuna cu parintii si cei trei frati mai mici intr-un apartament cu doua camere, in niste conditii destul de grele. Ambii parinti sunt pensionati pe motiv de boala, iar pensiile lor nu reusesc sa acopere chletuielile familiei. Maria este eleva la o scoala profesionala de croitorie si se gandeste sa-si caute de lucru, pentru a aduce un venit in plus familiei. Pe acelasi palier cu ei locuieste si nasa de botez a Mariei, prietena veche a parintilor ei. Nasa are un fiu mai mare cu 5 ani decat Maria, iar acestia se cunosc inca din copilarie. Chiar daca, mici fiind, ei obisnuiau sa se joace impreuna, in ultimii ani diferenta de varsta si preocuparile le-au separat drum...

M-am intrebat frecvent care e menirea mea pe acest pamant. Mai frecvent insa de la 40 de ani. Pana atunci am fost prea ocupata si am privit totul simplu, desi nu am contenit sa-mi pun intrebari. Poate, pt mine, varsta de 40 de ani a insemnat un prag. Un prag spre maturitatea spirituala. Facand slalom printre intrebarile zilnice, punand cap la cap anumite intamplari, mi s-a conturat un raspuns. Orice am facut pana acum, tot la animale imi statea gandul. Am stat de multe ori sa imi analizez viata, iar copilaria a fost perioada cea mai frumoasa a vietii mele. Si atunci, imi dau seama acum, aveam aceleasi inclinatii, indeletniciri, pasiuni: animalele, copiii si lumea povestilor. Asa ca am inteles: ca sa fiu fericita pe acest pamant, trebuie sa gasesc o ocupatie care sa impleteasca aceste categorii. De mai bine de un an de zile am decis: voi crea pentru copii, cu animale, prin povesti.