ignoranţa naşte monştri

În DEX, definiţia pentru ignoranţă este trecută ca: 1. Lipsă de cunoştinţe (elementare), de învăţătură; incultură. 2. Faptul de a ignora, de a nu şti ceva.

Sincer, mă îngrozeşte câtă ignoranţă voită întâlnesc la oamenii zilelor noastre. Pentru că blogul meu face referire la animale, am să subliniez doar ignoranţele oamenilor vizavi de acestea. Din păcate, cei pe care îi vizez eu nu citesc acest blog şi nici nu ascultă ceea ce vreau să le spun. Dar oricum...

Câinii sunt animale născute să vâneze. La cei crescuţi în casă, instinctele se află în stand-by, dar în natură acestea se pot trezi în mod cu totul surprinzător.
Câinii fără stăpân au nevoie de aceste instincte pentru a supravieţui. În momentul în care le folosesc, unii oameni le pun imediat eticheta de "câini agresivi, câini periculoşi".
De nenumărate ori întâlnim pe stradă biciclişti care atrag ca un magnet câinii după ei. Pentru patrupede, orice se mişcă cu viteză le trezeşte instinctul de vânătoare. Chiar şi maşinile, din nefericire pentru ei. Mulţi o sfârşesc în acest mod sub roţile autoturismelor.

Pisicile nu reprezintă altceva decât o pradă. Prieteniile dintre câini şi pisici se nasc doar când ori unul ori altul au apărut în acea casă la stadiul de pui. Sau când au crescut împreună de pui. Câinii comunitari se mai hrănesc şi cu pisici (spre necazul meu şi a altor iubitori de pisici). Dar oricât mă îngrozeşte, încerc să-mi spun că aşa le-a lăsat Dumnezeu. În clipele alea însă îmi doresc ziua în care oamenii nu vor mai ucide animale şi nici animalele nu vor mai ucide alte animale.


Un câine pentru că fuge după biciclete sau vânează pisici nu poate fi, doar pentru asta, catalogat ca şi câine agresiv/periculos. Vă imaginaţi teckelii cât de agresivi pot să fie pentru că le place să fugă după biciclete, iar Freddy al meu adoră să urmărească pisicile, doar că ele nu ştiu că el vrea să se joace. Murdărici însă a crescut pe stradă şi a învăţat de la alţii, mai mari, legile străzii. Fuge lătrând după biciclete şi căruţe, pândeşte pisicile dar nu cu gândul de a se juca cu ele (spre fericirea mea nu a ucis nici una în prezenţa mea, cred că şi leşinam). Aşa i-a "educat" şi pe cei 4 pui, doar că aceştia sunt mult mai fricoşi şi nu îndrăznesc să meargă prea departe de locul în care stau. Dar dacă apare în zonă vreun biciclist, vârsta şi sexul nu contează, corul de lătrături e dat pe volumul maxim.

Pentru câini, copiii sunt un element de mare stres. Ei fug, ţipă, îşi agită mâinile. Aceste gesturi sunt echivalente cu apăsarea butonului de vânătoare pe on. Dar copiii nu ştiu, iar unora (mai curajoşi ?! din fire) le place să vadă câinii alertaţi şi îi provoacă în mod intenţionat. Adulţii văzând doar câinii care fug după copii, lătrând nervoşi, decretează imediat: "bestiile alea au vrut să atace copiii. Sunt periculoşi. Trebuie să facem ceva cu ei". Problema în cazul asta sunt copiii needucaţi sau lăsaţi nesupravegheaţi. Acolo apar accidentele.


Cam ăsta e rezultatul ignoranţei despre care vorbeam. O ignoranţă severă şi brutală. Să nu se înţeleagă din asta că aş declara că nu există câini agresivi care atacă. Din nefericire, cei care sunt cu adevărat agresivi, atacă fără nici un semn în prealabil. Sunt şmecheri şi imprevizibili. Să nu uităm expersia: "câinele care latră nu muscă".

Am mai observat (şi sunt sigură că nu doar eu) că patrupezii ar avea ceva cu unii ceţăţeni de culoare. Nu mă refer aici la câinii din comunităţile în care trăiesc aceştia, ci la câinii din curţile oamenilor care, în momentul în care trece un ţigan pe stradă, latră ca şi cum ar vrea să rupă poarta. Nu ştiu de ce, dar când voi ajunge să înţeleg limbajul animalelor, am să-i întreb.

Un alt aspect, câinii simt persoanele bolnave, în special pe cele cu probleme psihice şi când sunt în haită, îi atacă. O astfel de scenă am văzut cu ochii mei, când un client frecvent al Smurd-ului datorită deselor crize pe care le face, trecea prin parcul din Micro I, iar nişte câini care până atunci stăteau foarte linistiţi în iarbă, au sărit dintr-o dată să-l atace. Cu restul lumii nu aveau nimic, dar pe el parcă vroiau să-l elimine. Eu m-am băgat, am strigat la ei şi i-am îndepărtat într-atât încât bietul om să poată pleca. Atunci mi-am dat seama că era vorba de legea junglei, cel slab trebuia eliminat.

Ca să facem diferenţa, trebuie să înţelegem animalele şi să le respectăm. Altfel omul, din cel mai bun prieten al câinelui, devine cel mai de temut duşman. Adevărul e însă că doar câinele e cel mai bun prieten al omului, nu şi invers.