Buliţă - un căţel numai bun de iubit

Nu pot să nu dedic o postare separată celui care mi-a cucerit inima de ceva vreme încoace. A apărut timid pe strada mea, ca prieten al găştii lui Murdărici. S-a furişat uşor pe lângă mine, speriat dar şi atent la reacţiile mele, în timp ce eu hrăneam gaşca. Surprinsă de nouă figură, l-am întrebat: "da tu de unde ai mai apărut?". A început să dea din coadă, apoi s-a aşezat la picioarele mele şi a cerut să fie mângâiat. Recunosc că prima reacţie a mea, când mi-am dat seama că e un metis de pittbull, a fost de reţinere. Nu ştii cum reacţionează aceşti câini.


Apoi, zi după zi, legătura noastră a devenit tot mai strânsă. Atât de stânsă încât Buliţă nu a mai plecat de aici şi nici măcar nu se îndepărtează de acest loc. Mi-e clar că mă crede mămica lui şi cum îmi aude vocea, cum îşi şi face apariţia la poartă. E un iubăreţ şi un lipicios. Dar nu cu restul lumii. Soţul meu încearcă să se împrietenească cu el, îl mângâie, îi vorbeşte, dar Buliţă este destul de rezervat.

Nu ştiu de unde a apărut şi "cine" i-o fi îndreptat paşii spre strada mea, cert e că între noi s-a înfiripat o reală poveste de iubire. Seară de seară, după mâncare, avem programul nostru de dezmierdări, iar pe drumul spre containerul de gunoi mă urmează cu ţopăiturile-i caraghioase. Are un stil ciudat de a ţopăi, ca un cal în programul de dresaj. Adoră să se lipească de mine, oftează de bucurie când îl dezmierd, iar câteodată se cere să-i dau voie să stea la noi în curte.



E un căţel adorabil, tinerel, foarte bine făcut, doar că masculul meu feroce, Freddy nu-l suportă de nici o culoare. Cred că îl vede ca pe un rival puternic şi oridecâte ori are posibilitatea, se dă la el prin grilajul de la poartă. La început nu mi-am dat seama că ei chiar s-au ""agăţat" prin gard, dar în timp au apărut cicatrici pe capul şi gâtul lui Freddy. Acum trebuie să fiu mereu cu ochii în patru, pentru că Freddy nu-i suportă apropierea şi dacă cumva Buliţă este lângă poartă, masculul feroce de teckel îl provoacă la duel. Oricât mă străduiesc eu să impun o atmosferă de prietenie, colaborare şi bună înţelegere între animăluţele de care am grijă, instinctele sunt mai presus de orice, iar rivalitatea masculină îşi spune cuvântul.

În cursul zilei, Buliţă este cam adormit, din când în când mai iasă din ascunzătoarea sa pentru a se mai certa cu cauciucurile masinilor sau a bicicletelor ce vin la dispensar. În rest, calm.
Când se lasă noaptea însă. Buliţă îşi intră în rolul de gardian al zonei. Face pur şi simplu înconjurul zonei, dar nu oricum, ci fugiind şi lătrând încontinuu.

Seară de seară mă rog la Dumnezeu să-i găsesc un stăpân potrivit lui Buliţă, un om care să-l iubească şi să-i ofere căminul pe care şi-l doreşte atât de mult. Este un căţel minunat şi un foarte bun paznic. Dacă cineva poate să-i ofere un loc în curtea sa, vă rog mult să mă contactaţi. De preferabil o femeie, pentru că am observat că este mai ataşat de femei.