Comportamentul celor din jurul nostru este rezultatul propriilor noastre acţiuni
În loc de Intro
Zilele următoare am să mai revin pe tema vecinilor mei, pentru că, se pare, că au făcut deja o pasiune din a scrie reclamaţii peste reclamaţii la adresa mea. Vecina de sub mine, pensionară în vârstă de 60 de ani şi ceva, a scris aproape un roman în reclamaţia ei, pe care a adresat-o primariei şi nu numai. Dar am să revin asupra acesteia mai încolo. Azi vreau să mă opresc doar asupra unui pasaj în care îi mulţumea din inimă conducătorului iubit (n.r. primarului urbei) pentru că "a curăţat zona, în care locuim, de ţigani". Dar, a continuat ea, "am scăpat de ţigani şi de mizeria făcută de ei, ca acum vecina noastră (n.r. adică eu) să ne umple de câini".
Am întâlnit ţigani mai oameni decât "oamenii mari"
Pornind de la afirmaţia vecinei, am să extrapolez cele scrise de ea la situaţia unei familii de ţigani la care eu ţin în mod special. În urmă cu câţiva ani, plimbându-mă cu teckelii mei prin faţa fabricii Electroceramica şi mergând spre parc, din casa cu etaj de lângă malul Arieşului au ieşit nişte ţigani cu un alt teckel. M-au oprit foarte politicoşi şi m-au întrebat despre teckelii mei, cerându-mi apoi permisiunea să o aducă pe femela lor Lisa la împerecheat cu Freddy. Am acceptat şi de atunci a început între noi o relaţie interesantă. După un timp au fost mutaţi în blocul H, blocul "bombă" şi fiind foarte aproape de noi, ne vedeam des. Pe fetiţă obişnuiam să o ajut la lecţii, pe băieţel îl lăsam să se uite la desene animate pentru că în cămăruţa lor nu aveau curent electric, iar mama lor mă ajuta la curăţenie. Tatăl, meşter foarte priceput, lucra în construcţii, însă doar pe perioada delimitată. Apoi trăiau din ajutorul social. Dar am apreciat la ei faptul că erau o familie foarte frumoasă, unită, şi se luptau din toate puterile ca să-şi depăşească condiţia. Tatăl fusese dat, de către propriul său tată, la casa de copii şi, crescând departe de familie, esenţa vieţii lui acum sunt copiii. "Eu vreau să le ofer copiilor mei ceea ce mie mi-a lipsit o viaţă întreagă", spune el întotdeauna cu lacrimi în ochi când atinge acest subiect. Copiii sunt cuminţi, cu simţul respectului şi toţi îşi oferă fericiţi ajutorul acolo unde este nevoie. Ei sunt cei care m-au ajutat şi la îngroparea căţeluşei moarte şi au făcut-o cu lacrimi în ochi.
Coşmarul de pe Nicolae Teclu
Au trecut vreo 3 ani apoi - odată cu evacuările din Blocul H - au ajuns şi ei, la grămadă, în containerele de pe str. Nicolae Teclu. (Pentru mai multe detalii citiţi: http://ziarul21.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=2022&mode=thread&order=0&thold=0&theme=AutoPrint). La început a fost bine pt ca aveau apă şi curent dar, în timp, pt că containerele gândite pentru muncitorii de pe şantiere nu erau făcute să reziste atâţia ani, au început să se degradeze. Iarna, curgea apa pe pereţi, o gaură a început să apară în ceea ce se numea podea, iar mobila a prins mucegai şi a trebuit să fie aruncată la gunoi. (http://www.turdanews.net/index.php?option=com_content&view=article&id=5084:datoriile-la-consum-pe-care-le-au-turdenii-din-locuinele-sociale-vor-fi-acoperite-de-api&catid=6:social)
Încet-încet, acea zonă s-a transformat în Harlem-ul Turzii. Necazurile nu au încetat să apară, curentul a fost oprit pe motiv de neplată din partea altor locatari şi pentru că acolo totul depinde de curent, nu mai aveau pe ce să gătească, nici unde să păstreze alimentele pe timp de vară. Au apărut scandaluri cu unii vecini problematici, care bască erau invidioşi pe felul lor de a fi, pe hărnicia lor, pe curăţenia lor, într-un cuvânt pe seriozitatea lor. În urmă cu vreo 3 săptămâni, o bătaie primită de fata lor în vârstă de 16 ani a degenerat într-un conflict de tip mafiot, în care familiile reunite (hoţi de fier vechi) ale copilului agresor (de 12 ani) au început să urmărească pas cu pas şi să ameninţe părinţii fetei, ţinându-i în teroare. Au chemat şi poliţişti, iar aceştia le-au spus: "încercaţi să vă înţelegeţi şi voi". Cât soţul ei se afla afară, discutând cu poliţistul, unul din familia scandalagioasă a intrat prin spate şi a început să bată cu pumnii şi picioarele în usa camerei în care erau mama şi copiii, urlând să iasă afară că le arată ei lor. Poliţiştii au plecat, iar teroarea a continuat.
Mama fetei, adevărata locomotivă a familiei, şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus soţului ei că nu mai poate să trăiască în acele condiţii, că la ora 3 dimineaţa când pleacă spre staţie, la servici, scandalagii sunt tot afară, motiv pentru care ea trebuie să mearg zilnic cu taxi-ul. În plus, copiii nu mai pot ieşi din casă. Am uitat să precizez că mama copiilor lucrează de vreo 2 ani de zile într-o fabrică din Cluj, unde este foarte apreciată pentru seriozitatea şi priceperea de care a dat dovadă, motiv pentru care i s-a dat un post bun la CTC.
În sfârşit un cămin
Dumnezeu a fost de partea lor şi i-a ajutat să-şi găsească un apartament confort redus, cu 2 camere, bucătărie si baie, şi aşa au revenit în vecinătatea mea. Acum, fetiţa lor în vârstă de 16 ani poate, în sfârşit, să se bucure de intimitatea propriei camere. Aici au şi centrală termică şi tot confortul pe care înainte doar îl visau.
M-am bucurat mult de reapropiere pt. că - lăsând la o parte diferenţele culturale şi de educaţie - sufleteşte mă simt foarte apropiată de mama copiilor, chiar dacă are doar 32 de ani. Ne asemănăm mult în dorinţele şi visele noastre, în eforturile pe care ni le-am asumat pentru binele familiei. În plus, amândouă iubim mult animalele şi copiii.
Ignoranţa autorităţilor în faţa unui posibil caz de trafic de persoane
Săptămâna trecută mă trezesc cu mama şi fiica speriate foc. Motivul? O familie de ţigani (din cei cu salbe mari de aur) au vrut să fure fata. După ce s-au liniştit, am reuşit să pun cap la cap toate datele şi să ţes firul cronologic al întregii întâmplări, care sună cam aşa:
Dimineaţa zilei respective, bunica fetiţei a fost avertizată de către o vecină a cărei fată plecase, în urmă cu vreo 3-4 ani, cu acei ţigani, in Timişoara, că fata ei va veni la Turda (cu clanul ţăgănesc), iar ea va avea misiunea să o atragă pe fosta ei prietenă la scara blocului, de unde apoi ţiganii să o fure. În aceeaşi dimineaţă, o altă vecină a bunicii, din containerele de pe Nicolae Teclu, îi cere acesteia numărul de telefon al nepoatei ei. Bunicii i se păru ciudată cererea femeii şi îi răspunde că fata nu are telefon. Aceasta însă continuă să o intrebe de fată, unde este acum, ce face, cu cine este acasă? Ca să scape de insistenţele femeii, bunica îi dă acesteia numărul de mobil al tatălui. Aşa că, peste câteva minute, tatăl este sunat de fata din clanul timişorenilor şi întrebat de de copila lui. Fata îi spunea că a venit prin Turda şi îi e dor să-şi revadă prietena. Tatăl nu ştia încă povestea şi pentru că se afla la muncă, îi ceru fetei să-l lase în pace că e ocupat. Între timp soţia lui este avertizată de mama sa despre toată tărăşenia şi îşi sună şi ea bărbatul. Interesant e că fata din clanul ţiganilor nu s-a lăsat bătută. A revenit cu un nou telefon, ambele de pe număr ascuns, insistând să-şi vadă prietena. Tatăl o puse imediat la punct, subliniind că ştie toată povestea şi ştie ce urmăreşte. Fata a închis imediat.
După un timp, bunica fetiţei urmărite de ţiganii din clan soseşte la fiica ei acasă şi merg la cumpărături la complexul din Micro I. La întoarcere, prin faţa Şcolii Avram Iancu, sunt oprite de trei femei bine îmbracate, pline ochi de aur. În spatele lor, în parc, aşteptau mai mulţi bărbaţi. Ele le spun că au venit tocmai din Timişoara cu fiul lor pentru a o cunoaşte pe fată. În timp ce spuneau asta, o măsurau pe fata de 16 ani din cap până în picioare. Mama fetei, simţind pericolul, îşi luă copila de mână şi o rupse la fugă spre casă. Dar apucă să le audă pe ţigănci strigând după ea să stea, să-i prezinte fetei mirele. Bunica a rămas cu femeile să le ţină piept. Le-a explicat că nepoata ei nu este de măritat, că este elevă la liceu şi că tatăl ei a făcut un contract cu şcoala prin care se obligă că fata va termina cele 12 clase, în caz contrar vor plăti o amendă de 100 milioane (n.r. o minciună menită să descurajeze intenţiile ţigăncilor). Dar imediat vine şi replica "soacrei": nu-i nimic, că noi o să-i dăm 200 de milioane. Bunica le taie însă avântul şi le spune că fata nu este de vânzare. Dar ţigăncile, negociatoare profesioniste, nu se lasă aşa uşor. Intuind acest lucru, bunica fetei le face să creadă că cedează şi merge acasă după nepoată. Ajunsă acolo, s-au baricadat în casă, încercând să linişească plânsetul isteric al fetei de 16 ani, vizată de clanul din Timşoara. Era speriată la culme. Trebuie să menţionez că deşi tânăra adolescentă arată foarte "împlinită", ea încă este un copil care îşi trăieste copilăria alături de familia ei şi încă îi plac păpuşile.
După vreo două ore, mama şi bunica fetei coboară din bloc şi îi vede pe ţigani stând în parc şi aşteptând. Au numărat vreo 11 persoane. Au reuşit să observe că erau cu două maşini, una tip jeep de culoare albă şi cu geamuri fumurii, iar altamai mică, neagră, amândouă purtând numere de Italia.
Au reintrat în bloc, apoi - când nu i-au mai văzut - mama şi fetiţa au venit la mine să-mi povestească păţania. Când să plece însă, le sună o cunoştiinţă să le spună că maşina albă face rondul încă prin faţa blocului lor. Fiind speriate că nu se mai pot întoarce acasă, am sunat la Poliţie. Le-am spus întreaga poveste, specificând că s-ar putea să fie vorba despre un caz de trafic de persoane. După câteva minute soseşte o maşină cu doi poliţişti, unul tânăr şi unul în vârstă. Lăsând la o parte faptul că niciunul nu s-a sinchisit să se prezinte, cel în vârstă nici măcar nu a coborât din maşină. Tânărul a ascultat fugitiv povestea, a început să zâmbească şi a comentat: "da, aşa fac ei" (n.r. ţiganii aurari). A întrebat-o dacă i-au făcut ceva fetei şi i-au spus să se ducă liniştită acasă, iar în caz de ceva să sune la 112. Tot timpul a afişat o atitudine de superioritate şi chiar ironie la adresa mamei fetei care îi spunea ce s-a întâmplat, iar când am intervenit şi eu m-a privit lung, întrebându-se pe semne cine sunt. Repede m-a întrebat care e legătura mea cu cele două şi după ce i-am potolit curiozitatea, a continuat să-şi afişeze "superioritatea" tipic poliţienească, tutuindu-mă. L-am iertat pentru că nu persoana mea era principalul motiv al prezenţei lor acolo, însă am remarcat atitudinea zeflemitoare fată de cele două, mamă şi fiică, doar pentru că erau de o etnie care le dă lor multă bătaie de cap.
În aceeaşi seară, vecina bunicii care le spusese ţiganilor despre existenţa fetei, îşi cere iertare de la aceasta zicând: "Eu una am vrut să vă ajut că ştiu că vi-i greu. Da' dacă nu vreţi să daţi fata, las' că mai găsesc eu altele".
Hm, ce iz de reţea de traficanţi de carne vie îmi sună mie toată tărăşenia asta. Din păcate, doar mie însă.
Poziţia Poliţiei
A doua zi, mama fetei s-a prezentat la Poliţie, pentru a depune o reclamaţie scrisă despre întreaga poveste. Când să o înmâneze poliţistului de la ghişeu, acesta o întrebă unde e fata, la care ea îi răspunde "acasă". "No, păi dacă-i acasă înseamnă că nu o păţit nimic. Lasă reclamaţia asta şi du-te liniştită. Dacă mai vin ăia, suni la 112 şi noi venim". Femeia a simţit că era din nou tratată fără importanţă şi, plină de dezamăgire, a ieşit pe uşa instituţiei care se presupune că ar trebui să apere cetăţenii acestei tări, indiferent de naţie, sex, religie etc. Pe drum însă îşi aduce aminte că nu a cerut număr de înregistrare şi se întoarce. Îi cere poliţistului "binevoitor" reclamaţia, să facă o copie după ea şi specifică că doreşte şi un număr la înregistrare. La care, poliţistul de serviciu îi ripostează: "la ce-ţi trebe număr de înregistrare! Las-o aici că avem noi grijă de ea". Dar intuiţia femeii îi spune că dacă o va lăsa aşa, se va face pierdută, aşa că insistă să primească număr de înregistrare. Un alt poliţist din ghişeul de la poartă îi spune colegului: "dă-i mă, dacă asta vrea", după care i se pune un număr pe reclamaţie şi pe un bilet mic i se înmânează acel număr. Au zis că nu e nevoie de copie.
În loc de încheiere
După această experienţă am realizat că, pe lângă aceşti nefericiţi ai soartei, noi trăim într-un bol de cristal. E foarte greu să fi un ţigan responsabil în România de azi. Societatea te împinge forţat la marginea ei, iar pentru a iesi de acolo, trebuie să faci eforturi cu mult mai mari decat un om obişnuit. Chiar dacă persoanele din această familie sunt oneste, curate, serioase şi îşi doresc un trai decent, civilizat, sunt puse la gramadă de către autorităţi, doar pentru că fac parte din "etnia cu probleme". Nu li se dă nici cea mai mică şansă să dovedească că sunt altfel, că pot mai mult atât intelectual dar şi moral, iar când e vorba de drepturile lor, autorităţile se fac că nu ştiu ce-s alea. E, unde esti tu Ţepeş Doamne? Ce pot să înveţe aceşti copii despre lumea în care trăiesc? De ce oare sunt însoţiţi mereu de sentimentul de vinovăţie, fără să fi făcut ceva anume?
Din partea mea, tot respectul pentru aceşti ţigani care sunt mai oameni decât mulţi români care se simt superiori lor. Ruşine poliţiştilor pentru lipsa de respect de care au dat dovadă în faţa necazului unor oameni nefericiţi şi, în primul rând, pentru că s-au obişnuit să pună totul sub eticheta: "aşa fac ei, aşa sunt ei", în loc să treacă la acţiune.
Zilele următoare am să mai revin pe tema vecinilor mei, pentru că, se pare, că au făcut deja o pasiune din a scrie reclamaţii peste reclamaţii la adresa mea. Vecina de sub mine, pensionară în vârstă de 60 de ani şi ceva, a scris aproape un roman în reclamaţia ei, pe care a adresat-o primariei şi nu numai. Dar am să revin asupra acesteia mai încolo. Azi vreau să mă opresc doar asupra unui pasaj în care îi mulţumea din inimă conducătorului iubit (n.r. primarului urbei) pentru că "a curăţat zona, în care locuim, de ţigani". Dar, a continuat ea, "am scăpat de ţigani şi de mizeria făcută de ei, ca acum vecina noastră (n.r. adică eu) să ne umple de câini".
Am întâlnit ţigani mai oameni decât "oamenii mari"
Pornind de la afirmaţia vecinei, am să extrapolez cele scrise de ea la situaţia unei familii de ţigani la care eu ţin în mod special. În urmă cu câţiva ani, plimbându-mă cu teckelii mei prin faţa fabricii Electroceramica şi mergând spre parc, din casa cu etaj de lângă malul Arieşului au ieşit nişte ţigani cu un alt teckel. M-au oprit foarte politicoşi şi m-au întrebat despre teckelii mei, cerându-mi apoi permisiunea să o aducă pe femela lor Lisa la împerecheat cu Freddy. Am acceptat şi de atunci a început între noi o relaţie interesantă. După un timp au fost mutaţi în blocul H, blocul "bombă" şi fiind foarte aproape de noi, ne vedeam des. Pe fetiţă obişnuiam să o ajut la lecţii, pe băieţel îl lăsam să se uite la desene animate pentru că în cămăruţa lor nu aveau curent electric, iar mama lor mă ajuta la curăţenie. Tatăl, meşter foarte priceput, lucra în construcţii, însă doar pe perioada delimitată. Apoi trăiau din ajutorul social. Dar am apreciat la ei faptul că erau o familie foarte frumoasă, unită, şi se luptau din toate puterile ca să-şi depăşească condiţia. Tatăl fusese dat, de către propriul său tată, la casa de copii şi, crescând departe de familie, esenţa vieţii lui acum sunt copiii. "Eu vreau să le ofer copiilor mei ceea ce mie mi-a lipsit o viaţă întreagă", spune el întotdeauna cu lacrimi în ochi când atinge acest subiect. Copiii sunt cuminţi, cu simţul respectului şi toţi îşi oferă fericiţi ajutorul acolo unde este nevoie. Ei sunt cei care m-au ajutat şi la îngroparea căţeluşei moarte şi au făcut-o cu lacrimi în ochi.
Coşmarul de pe Nicolae Teclu
Au trecut vreo 3 ani apoi - odată cu evacuările din Blocul H - au ajuns şi ei, la grămadă, în containerele de pe str. Nicolae Teclu. (Pentru mai multe detalii citiţi: http://ziarul21.ro/modules.php?op=modload&name=News&file=article&sid=2022&mode=thread&order=0&thold=0&theme=AutoPrint). La început a fost bine pt ca aveau apă şi curent dar, în timp, pt că containerele gândite pentru muncitorii de pe şantiere nu erau făcute să reziste atâţia ani, au început să se degradeze. Iarna, curgea apa pe pereţi, o gaură a început să apară în ceea ce se numea podea, iar mobila a prins mucegai şi a trebuit să fie aruncată la gunoi. (http://www.turdanews.net/index.php?option=com_content&view=article&id=5084:datoriile-la-consum-pe-care-le-au-turdenii-din-locuinele-sociale-vor-fi-acoperite-de-api&catid=6:social)
Încet-încet, acea zonă s-a transformat în Harlem-ul Turzii. Necazurile nu au încetat să apară, curentul a fost oprit pe motiv de neplată din partea altor locatari şi pentru că acolo totul depinde de curent, nu mai aveau pe ce să gătească, nici unde să păstreze alimentele pe timp de vară. Au apărut scandaluri cu unii vecini problematici, care bască erau invidioşi pe felul lor de a fi, pe hărnicia lor, pe curăţenia lor, într-un cuvânt pe seriozitatea lor. În urmă cu vreo 3 săptămâni, o bătaie primită de fata lor în vârstă de 16 ani a degenerat într-un conflict de tip mafiot, în care familiile reunite (hoţi de fier vechi) ale copilului agresor (de 12 ani) au început să urmărească pas cu pas şi să ameninţe părinţii fetei, ţinându-i în teroare. Au chemat şi poliţişti, iar aceştia le-au spus: "încercaţi să vă înţelegeţi şi voi". Cât soţul ei se afla afară, discutând cu poliţistul, unul din familia scandalagioasă a intrat prin spate şi a început să bată cu pumnii şi picioarele în usa camerei în care erau mama şi copiii, urlând să iasă afară că le arată ei lor. Poliţiştii au plecat, iar teroarea a continuat.
Mama fetei, adevărata locomotivă a familiei, şi-a luat inima în dinţi şi i-a spus soţului ei că nu mai poate să trăiască în acele condiţii, că la ora 3 dimineaţa când pleacă spre staţie, la servici, scandalagii sunt tot afară, motiv pentru care ea trebuie să mearg zilnic cu taxi-ul. În plus, copiii nu mai pot ieşi din casă. Am uitat să precizez că mama copiilor lucrează de vreo 2 ani de zile într-o fabrică din Cluj, unde este foarte apreciată pentru seriozitatea şi priceperea de care a dat dovadă, motiv pentru care i s-a dat un post bun la CTC.
În sfârşit un cămin
Dumnezeu a fost de partea lor şi i-a ajutat să-şi găsească un apartament confort redus, cu 2 camere, bucătărie si baie, şi aşa au revenit în vecinătatea mea. Acum, fetiţa lor în vârstă de 16 ani poate, în sfârşit, să se bucure de intimitatea propriei camere. Aici au şi centrală termică şi tot confortul pe care înainte doar îl visau.
M-am bucurat mult de reapropiere pt. că - lăsând la o parte diferenţele culturale şi de educaţie - sufleteşte mă simt foarte apropiată de mama copiilor, chiar dacă are doar 32 de ani. Ne asemănăm mult în dorinţele şi visele noastre, în eforturile pe care ni le-am asumat pentru binele familiei. În plus, amândouă iubim mult animalele şi copiii.
Ignoranţa autorităţilor în faţa unui posibil caz de trafic de persoane
Săptămâna trecută mă trezesc cu mama şi fiica speriate foc. Motivul? O familie de ţigani (din cei cu salbe mari de aur) au vrut să fure fata. După ce s-au liniştit, am reuşit să pun cap la cap toate datele şi să ţes firul cronologic al întregii întâmplări, care sună cam aşa:
Dimineaţa zilei respective, bunica fetiţei a fost avertizată de către o vecină a cărei fată plecase, în urmă cu vreo 3-4 ani, cu acei ţigani, in Timişoara, că fata ei va veni la Turda (cu clanul ţăgănesc), iar ea va avea misiunea să o atragă pe fosta ei prietenă la scara blocului, de unde apoi ţiganii să o fure. În aceeaşi dimineaţă, o altă vecină a bunicii, din containerele de pe Nicolae Teclu, îi cere acesteia numărul de telefon al nepoatei ei. Bunicii i se păru ciudată cererea femeii şi îi răspunde că fata nu are telefon. Aceasta însă continuă să o intrebe de fată, unde este acum, ce face, cu cine este acasă? Ca să scape de insistenţele femeii, bunica îi dă acesteia numărul de mobil al tatălui. Aşa că, peste câteva minute, tatăl este sunat de fata din clanul timişorenilor şi întrebat de de copila lui. Fata îi spunea că a venit prin Turda şi îi e dor să-şi revadă prietena. Tatăl nu ştia încă povestea şi pentru că se afla la muncă, îi ceru fetei să-l lase în pace că e ocupat. Între timp soţia lui este avertizată de mama sa despre toată tărăşenia şi îşi sună şi ea bărbatul. Interesant e că fata din clanul ţiganilor nu s-a lăsat bătută. A revenit cu un nou telefon, ambele de pe număr ascuns, insistând să-şi vadă prietena. Tatăl o puse imediat la punct, subliniind că ştie toată povestea şi ştie ce urmăreşte. Fata a închis imediat.
După un timp, bunica fetiţei urmărite de ţiganii din clan soseşte la fiica ei acasă şi merg la cumpărături la complexul din Micro I. La întoarcere, prin faţa Şcolii Avram Iancu, sunt oprite de trei femei bine îmbracate, pline ochi de aur. În spatele lor, în parc, aşteptau mai mulţi bărbaţi. Ele le spun că au venit tocmai din Timişoara cu fiul lor pentru a o cunoaşte pe fată. În timp ce spuneau asta, o măsurau pe fata de 16 ani din cap până în picioare. Mama fetei, simţind pericolul, îşi luă copila de mână şi o rupse la fugă spre casă. Dar apucă să le audă pe ţigănci strigând după ea să stea, să-i prezinte fetei mirele. Bunica a rămas cu femeile să le ţină piept. Le-a explicat că nepoata ei nu este de măritat, că este elevă la liceu şi că tatăl ei a făcut un contract cu şcoala prin care se obligă că fata va termina cele 12 clase, în caz contrar vor plăti o amendă de 100 milioane (n.r. o minciună menită să descurajeze intenţiile ţigăncilor). Dar imediat vine şi replica "soacrei": nu-i nimic, că noi o să-i dăm 200 de milioane. Bunica le taie însă avântul şi le spune că fata nu este de vânzare. Dar ţigăncile, negociatoare profesioniste, nu se lasă aşa uşor. Intuind acest lucru, bunica fetei le face să creadă că cedează şi merge acasă după nepoată. Ajunsă acolo, s-au baricadat în casă, încercând să linişească plânsetul isteric al fetei de 16 ani, vizată de clanul din Timşoara. Era speriată la culme. Trebuie să menţionez că deşi tânăra adolescentă arată foarte "împlinită", ea încă este un copil care îşi trăieste copilăria alături de familia ei şi încă îi plac păpuşile.
După vreo două ore, mama şi bunica fetei coboară din bloc şi îi vede pe ţigani stând în parc şi aşteptând. Au numărat vreo 11 persoane. Au reuşit să observe că erau cu două maşini, una tip jeep de culoare albă şi cu geamuri fumurii, iar altamai mică, neagră, amândouă purtând numere de Italia.
Au reintrat în bloc, apoi - când nu i-au mai văzut - mama şi fetiţa au venit la mine să-mi povestească păţania. Când să plece însă, le sună o cunoştiinţă să le spună că maşina albă face rondul încă prin faţa blocului lor. Fiind speriate că nu se mai pot întoarce acasă, am sunat la Poliţie. Le-am spus întreaga poveste, specificând că s-ar putea să fie vorba despre un caz de trafic de persoane. După câteva minute soseşte o maşină cu doi poliţişti, unul tânăr şi unul în vârstă. Lăsând la o parte faptul că niciunul nu s-a sinchisit să se prezinte, cel în vârstă nici măcar nu a coborât din maşină. Tânărul a ascultat fugitiv povestea, a început să zâmbească şi a comentat: "da, aşa fac ei" (n.r. ţiganii aurari). A întrebat-o dacă i-au făcut ceva fetei şi i-au spus să se ducă liniştită acasă, iar în caz de ceva să sune la 112. Tot timpul a afişat o atitudine de superioritate şi chiar ironie la adresa mamei fetei care îi spunea ce s-a întâmplat, iar când am intervenit şi eu m-a privit lung, întrebându-se pe semne cine sunt. Repede m-a întrebat care e legătura mea cu cele două şi după ce i-am potolit curiozitatea, a continuat să-şi afişeze "superioritatea" tipic poliţienească, tutuindu-mă. L-am iertat pentru că nu persoana mea era principalul motiv al prezenţei lor acolo, însă am remarcat atitudinea zeflemitoare fată de cele două, mamă şi fiică, doar pentru că erau de o etnie care le dă lor multă bătaie de cap.
În aceeaşi seară, vecina bunicii care le spusese ţiganilor despre existenţa fetei, îşi cere iertare de la aceasta zicând: "Eu una am vrut să vă ajut că ştiu că vi-i greu. Da' dacă nu vreţi să daţi fata, las' că mai găsesc eu altele".
Hm, ce iz de reţea de traficanţi de carne vie îmi sună mie toată tărăşenia asta. Din păcate, doar mie însă.
Poziţia Poliţiei
A doua zi, mama fetei s-a prezentat la Poliţie, pentru a depune o reclamaţie scrisă despre întreaga poveste. Când să o înmâneze poliţistului de la ghişeu, acesta o întrebă unde e fata, la care ea îi răspunde "acasă". "No, păi dacă-i acasă înseamnă că nu o păţit nimic. Lasă reclamaţia asta şi du-te liniştită. Dacă mai vin ăia, suni la 112 şi noi venim". Femeia a simţit că era din nou tratată fără importanţă şi, plină de dezamăgire, a ieşit pe uşa instituţiei care se presupune că ar trebui să apere cetăţenii acestei tări, indiferent de naţie, sex, religie etc. Pe drum însă îşi aduce aminte că nu a cerut număr de înregistrare şi se întoarce. Îi cere poliţistului "binevoitor" reclamaţia, să facă o copie după ea şi specifică că doreşte şi un număr la înregistrare. La care, poliţistul de serviciu îi ripostează: "la ce-ţi trebe număr de înregistrare! Las-o aici că avem noi grijă de ea". Dar intuiţia femeii îi spune că dacă o va lăsa aşa, se va face pierdută, aşa că insistă să primească număr de înregistrare. Un alt poliţist din ghişeul de la poartă îi spune colegului: "dă-i mă, dacă asta vrea", după care i se pune un număr pe reclamaţie şi pe un bilet mic i se înmânează acel număr. Au zis că nu e nevoie de copie.
În loc de încheiere
După această experienţă am realizat că, pe lângă aceşti nefericiţi ai soartei, noi trăim într-un bol de cristal. E foarte greu să fi un ţigan responsabil în România de azi. Societatea te împinge forţat la marginea ei, iar pentru a iesi de acolo, trebuie să faci eforturi cu mult mai mari decat un om obişnuit. Chiar dacă persoanele din această familie sunt oneste, curate, serioase şi îşi doresc un trai decent, civilizat, sunt puse la gramadă de către autorităţi, doar pentru că fac parte din "etnia cu probleme". Nu li se dă nici cea mai mică şansă să dovedească că sunt altfel, că pot mai mult atât intelectual dar şi moral, iar când e vorba de drepturile lor, autorităţile se fac că nu ştiu ce-s alea. E, unde esti tu Ţepeş Doamne? Ce pot să înveţe aceşti copii despre lumea în care trăiesc? De ce oare sunt însoţiţi mereu de sentimentul de vinovăţie, fără să fi făcut ceva anume?
Din partea mea, tot respectul pentru aceşti ţigani care sunt mai oameni decât mulţi români care se simt superiori lor. Ruşine poliţiştilor pentru lipsa de respect de care au dat dovadă în faţa necazului unor oameni nefericiţi şi, în primul rând, pentru că s-au obişnuit să pună totul sub eticheta: "aşa fac ei, aşa sunt ei", în loc să treacă la acţiune.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Vă mulțumesc pentru gândurile și cuvintele frumoase. Orice alt comentariu va fi șters.