Bobiţă - căţel de buzunar

V-am spus că din nou m-am pricopsit cu un puiuţ. Ieri, uitându-mă la el cum se mişcă, cum sare, cum se joacă, mi-a venit aşa din senin să-i spun Bobiţă. E mic cât un bob, iar când manâncă - se rotunjeşte văzând cu ochii. E tare tare dulcic. Dacă în prima zi când l-am dus la Cluj, la Expo, doar doarmea, de lumea care l-a văzut a zis că e bolnăvior, acum însă toată ziua se joacă cu Pătrunjel, care-l adoră. Zguby nu prea are chef de el, dar când acesta insistă, se joacă şi ea cu el, dar nu cu atâta pasiune ca Pătrunjel. Să nu mai spun că, deşi are coşuleţul lui în care să doarmă, îi place doar pe păturica lui Pătrunjel, lipit de acesta. De ştiam, îl lăsam cu el din prima noapte şi nu îl închideam în baie, unde a plâns de ne-a ţinut treji toată noaptea. Ne-am chiar mirat de unde ieşeau sunetele alea când el e doar un piticot.

Când se joacă, sare ca o jucărie, iar privit din spate zici că e un căţeluş de jucărie, din acela care funcţioneză tras de cheiţă. E un scump şi sunt sigură că ar face fericit pe oricine. Fiind micuţ, oricum nu va creşte prea mult, este ideal pentru a fi ţinut în apartament.