Cum ne vindem pe nimic caii sălbatici din Deltă

Delta este populată de 10.000 de cai sălbatici de care nu se mai preocupă nimeni. Sau se preocupă doar cei care văd în cai carne bună de salam.

                                               (un articol foarte interesant apărut în Evenimentul Zilei şi semnat de Oana Dan)

Odată aveau grijă de ei localnicii.  Astăzi, numărul locuitorilor din zonă este în scădere drastică, prin satele bântuite de sărăcie rămânând doar cei în vârstă, în vreme ce tinerii au migrat la oraş. Numai în pădurea Letea, rezervaţie naturală sub protecţia UNESCO, trăiesc 3.000 de cai sălbatici, care distrug vegetaţia deosebită din zonă.

Mulţi denunţă „dezastrul ecologic” pe care aceşti cai îl produc în pădurea Letea, unde pământul este nisipos, cresc stejari fabuloşi de sute de ani şi tot felul de plante cum nu mai întâlneşti în România, spune preşedinta fundaţiei Arca lui Noe, Mihaela Eremia, care de ani buni încearcă să salveze caii de acolo.

„Este adevărat că aceşti cai mănâncă lăstărişul şi coaja copacilor”, spune aceasta, care a venit cu un proiect prin care să salveze atât caii, cât şi pădurea. Astfel, ea propunea ca o parte din cai să fie mutaţi într-o pădure alăturată, o zonă familiară animalelor, care o traversează când merg să bea apă din Dunăre. Soluţia ar fi fost să fie surprinşi într-un astfel de moment şi îngrădiţi în această pădure. Apoi, ea planifica să trimită cai prin fostele cetăţi medievale din Transilvania, pentru a ajuta la revigorarea zonelor şi a turismului local, unde se planifică festivaluri care cuprind turniruri, întreceri cu cai ş.a. O altă parte ar fi mers către zonele afectate de inundaţii, unde oamenii şi-au pierdut animalele. Un proiect care i-a plăcut ministrului Gheorghe Flutur când se afla la cârma Ministerului Agriculturii, dar care, de atunci, a rămas în aşteptare.

Foto: Mihaela Eremia

„Toţi cei pe care i-am contactat în cetăţile medievale au fost încântaţi de idee, dar odată cu schimbarea ministrului nu s-a mai putut face nimic”, povesteşte Mihaela Eremia, care luptă nu numai pentru a salva caii, dar şi pentru cauza câinilor fără stăpân, având un adăpost lângă Bucureşti.

„Vreţi să rezolvăm cu caii? Mă ajutaţi cu vacile”

Niciun pas al proiectului nu a fost uşor. Primul obstacol: primarul comunei de care ţine pădurea Letea. Cerându-i sprijinul, activista s-a lovit de o cerere. „Vă ajut cu caii, dacă mă ajutaţi cu vacile”, i-a propus primarul. A urmat o perioadă în care Mihaela Eremia s-a transformat în detectiv, demascându-l pe veterinarul local, care, fără să facă analize vacilor localnicilor, le declara bolnave de leucoză bovină şi le confisca. „Pentru oamenii de acolo, vacile reprezintă o sursă de hrană. Zona este izolată, cu greu se poate ajunge acolo, iar produsele alimentare care se mai găsesc se vând la preţ dublu faţă de Bucureşti, tocmai pentru că este foarte scump să le transporţi”, spune aceasta.

Astfel, ţăranii din comuna C.A. Rosetti erau păcăliţi de două ori: o dată pentru că li se confiscau vaci sănătoase, despre care s-a aflat că erau duse la un abator din Frecăţei, al cărui patron era rudă cu cineva din conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare din judeţ. De aici carnea era exportată. A doua oară pentru că ţăranilor care rămâneau fără un animal ar fi trebuit, conform legii, să li se dea despăgubiri. Dar banii rămâneau „blocaţi” la autorităţile locale.

Pe site-ul Ministerului Agriculturii leucoza bovină nu figura ca boală înregistrată la animalele din judeţ, iar dacă vacile chiar ar fi fost bolnave, era ilegal să se exporte carnea, explică fondatoarea organizaţiei Arca lui Noe.

Caii, vânduţi pentru carne la export

După hopul cu vacile localnicilor, primarul a fost de acord ca o parte din cai să fie mutaţi în pădurea învecinată rezervaţiei Letea. Activista dorea însă ca restul să fie prinşi, semidresaţi şi vaccinaţi, apoi trimişi în zone unde era nevoie de ei. În acest punct, în proiect s-au mai implicat şi Direcţia Silvică din Tulcea, Asociaţia „Salvaţi Dunărea şi Delta” şi fundaţia Prinţului Charles, Eminescu Trust.

Toate aceste forţe reuşiseră să obţină sprijinul Armatei, care promitea să ajute la transportul cailor spre zonele cu sinistraţi. Aici oamenii ar fi semnat un contract cu statul prin care puteau folosi caii, dar nu deveneau proprietarii animalelor. O măsură necesară pentru a evita abuzurile. Apoi, primăriile locale din zona Hunedoara, Ţara Bârsei aşteptau animalele. Până şi Patriarhia dorea câteva exemplare.

Totul s-a blocat, însă, când din partea autorităţilor sanitar veterinare a venit o adresă prin care se spunea că 80% dintre cai suferă de anemie infecţioasă, o boală gravă. Se cerea eutanasierea lor, cât mai repede.

Ţăranii din zonă susţineau că de fapt nimeni nu mai luase sânge de la aceste animale de mai bine de 15 de ani. Cei care au avut curajul să iasă în faţă şi să susţină asta au păţit-o: li s-a dat foc la case, povesteşte Mihaela Eremia, care a petrecut mult timp în zonă. Apoi, un medic veterinar din Hunedoara a făcut câteva analize şi niciun cal nu era bolnav de anemie infecţioasă.

În media au apărut anchete care dezvăluiau că de fapt se dorea omorârea cailor pentru a exporta carnea în străinătate. Mafia era aşa de extinsă, că existau grupuri de italieni, potrivit localnicilor, care le spărgeau genunchii cailor şi le scoteau ochii. „Sănătos, un cal sălbatic are o valoare de piaţă foarte mare. Schilodit, îl poţi scoate din ţară gratis”, spune activista. În Italia se face mortadela cu carne de cal, explică ea.

După mai multe schimbări în rândul autorităţilor locale sanitar veterinare, lucrurile s-au mai liniştit în zonă. Caii sunt însă în continuare în pădurea Letea, iar localnicii au rămas marcaţi de lucrurile pe care le-au văzut.

S-a mai dezvoltat şi o mafie locală. Unii localnici au făcut rost de cipuri şi cum reuşesc să prindă un cal, îi pun cipul, susţin că este proprietatea lor şi îl vând la export. Mai nou au apărut două firme croate care au contract oficial şi cumpără cai din zonă. „Un animal superb, care trăieşte până la 25 de ani şi valorează enorm, se vinde acestor firme cu 200 de lei, cu mult mai puţin decât valoarea reală”, spune aceasta. Aproape 1.000 de cai au fost vânduţi şi suspiciunile de boală se pare că au dispărut cu totul.

Proiectul de salvare a zonei şi cailor stagnează, deocamdată.

„Stau cu sufletul la gură să văd cine o să vină după alegeri la Ministerul Agriculturii”, afirmă Mihaela Eremia, care ştie că reuşita proiectului depinde de ajutorul instituţiei.