Treceți la conținutul principal

Unele întâmplări îţi lasă un gust amar

Ei, acum că anul se apropie vertiginos de final, m-am gândit că aş putea menţiona şi alte aspecte ale muncii noastre cu animăluţele. Anul ăsta am dat spre adopţie peste 100 de pui. În mare parte au fost extrem de norocoşi pentru că au fost doriţi de oameni cu adevărat iubitori., care au şi avut condiţii pentru ei. Dar e foarte greu să apreciezi dacă persoana căruia îi dai spre adopţie un căţel sau o pisicuţă va avea cu adevărat grijă de ei. De aceea, înainte de a da un animăluţ unei persoane, încheiem un contract de adopţie care presupune dreptul nostru de a verifica condiţiile în care este ţinut acesta, apoi obligativitatea de a continua tratamentele uzuale (deparazitări, vaccinări etc).

Pot să spun că noi deja ne-am antrenat "mirosul" la oameni. Mulţi se opresc să se uite la căţei şi când află că sunt pentru adopţie, deci gratuit, imediat sar pe noi. De multe ori auzim fraze de genul: "vai, ce mult iubesc eu animalele. Vă rog mult să-mi daţi şi mie unul că al meu s-a pierdut sau a fost călcat de maşină sau a plecat de acasă etc". Dar noi ne dăm seama că e vorba de oameni care ori nu au ştiut cum să îngrijească un câine, ori pur si simplu nu au avut grijă de animalul anterior aşa cum ar fi trebuit, ori sunt persoane care se ocupă cu traficul de animale. Când le spunem de contract, când le spunem că avem drept de vizită şi că dacă cumva înstrăinează animalul au obligaţia să ne anunţe etc, renunţă brusc. Dar nu toţi.
Săptămâna trecută a venit un bărbat ce duhnea a alcool în sânge, din acela cu frecvenţă zilnică, iar din privirea şi gestica lui transpărea clar agresivitatea. A fost atât de insistent, noi l-am refuzat politicos, şi s-a îndepărtat. Apoi s-a întors din nou şi a început să devină agresiv. Noroc că era multă lume în jurul nostru. Până la urmă a plecat şi nu s-a mai întors.
Apoi a venit o bătrână amărâtă rău, se vedea clar pe ea că nu are posibilitate să se întreţină. A început să se milogească de noi să-i dăm şi ei un câine că pe al ei l-au omorât vecinii. Oricâtă compasiune ai avea pentru astfel de persoane, când te uiţi la ele poţi să intuieşti că nu va avea cu ce să hrănească un animal şi nicidecum să-l ducă la veterinar în caz de nevoie. Când am refuzat-o, a început să ne înjure.
În momentul în care auzim chestii de genul: "a murit otrăvit" sau "lovit de maşină că a fugit pe sub gard" - ne închidem brusc îngroziţi de o astfel de perspectivă pentru puii noştri.

Cu toate astea, au fost ocazii când am luat ţeapă, dacă pot să mă exprim aşa.

Prima întâmplare de genul ăsta a început în luna august, când am dat un puiuţ superb, negru, unei tinere perechi, ea româncă, el neamţ. S-au îndrăgostit de căţeluşă imediat şi au zis că vor să o adopte. Colegele mele i-au întrebat dacă nu cumva au intenţia să plece în Germania, dar tânăra ne-a asigurat că nu va fi nici o problemă şi că se vor descurca cu ea chiar şi în cazul ăla.
Ei bine, vreţi să ştiţi cum s-au descurcat? În octombrie ne-au adus căţeluşa înapoi, pe motiv că trebuie să plece în Germania şi nu au ce face cu căţeluşa. Ce era să facem? Am luat-o înapoi. Problema era însă că deja crescuse şi fusese obişnuită doar în apartament şi ţinută în braţe. Era foarte sperioasă, confuză, nu înţelegea ce se petrece cu ea. Era destul de temătoare şi la aproprierea altor căţei, chiar dacă aceştia erau mici.
Apoi a mai crescut (puii cresc foarte repede) şi a început să capete curaj. A fost ţinută acasă la colega mea, Clara, unde a început să înveţe de la ceilaţi câini şi să se regăsească, să se comporte ca un câine. A fost şi sterilizată, ca să fim siguri de-o treabă. A venit mereu cu noi la Cluj, în speranţa că va fi adoptată, dar lumea se uita doar la căţeii mici.


 Deja se obişnuise să fie dusă cu maşina şi, la fiecare ieşire a noastră, pe când pregăteam cuştile şi ce mai trebuia să ducem cu noi, ea ne urmărea fiecare mişcare, atentă la momentul în care o vom chema afară, la maşină. Îi plăcea la nebunie în maşină şi era foarte cuminţică.
Pe când ne pierdusem orice speranţă că va fi adoptată, weekend-ul trecut, cu ocazia târgului de Crăciun, unul dintre comercianţii veniţi la târg, cu haine de piele, a pus ochii pe ea. Pur şi simplu se vedea cât era de încântat de ea. Îi căzuse cu tronc. Omul e din Bistriţa, are 3 copii, casă şi curte imensă. Când a luat-o pe Pusy de lesă, aceasta l-a urmat imediat. Sperăm că în sfârşit să-şi fi găsit căminul.

Un alt episod nefericit a început în octombrie, când am participat la expoziţia de porumbei. Foarte mulţi oameni au fost încântaţi de căţeluşii noştri şi se opreau să-i ia în braţe, să-i strîngă la piept sau să se joace cu ei. La un moment dat a aparut o tânără cu un copilaş mic, la vreo 2 anişori. Când a văzut căţeii a început să ţipe. La propriu. "Vaaaaaaaaiii!!! Ce drăguţi sunt!!!! Ce scumpi!!!! Vaaaiiii!!! Ce mult îmi plac !!! A luat unul în braţe şi i l-a arătat unui alt copilaş de pe acolo, în timp ce bebe-ul ei se aşezase pe jos şi se uita la alţi căţei. Ne-a zis (fără să o întrebăm) că e studentă la medicină şi că ea dintotdeauna şi-a dorit un căţel. Dar ţipa încontinuu cât sunt de scumpi, iar băieţelul, la fiecare ţipăt entuziasmat al ei, tremura.


Instictul mi-a spus că ceva nu era ok cu tipa respectivă. Când mi-a zis că locuiesc într-o garsonieră, am încercat pe cât posibil să o descurajez, spunându-i că căţeii mici sunt greu de întreţinut, că rod tot, îşi fac treburile prin casă, plâng mult etc şi o întrebam dacă e sigură că va face faţă şi la copil şi la un căţel mic. Mi-a aruncat o privire severă, ceva de genul: "tu, dacă eu am zis că-l vreau, ce te tăt bagi?". Colega mea i-a completat contractul, i-a repetat cele stipulate acolo, iar ea dădea doar din cap, uitându-se însă la căţei.
Eu am simţit că tipa era cam istericuţă, genul de fată care când îşi pune ochii pe ceva trebuie să-l şi aibă, orice ar fi. Aveam deja un exemplu similar în vecini, aşa că nu am fost foarte încrezătoare că va fi în regulă.

După nici o lună, colegele mele o sună să întrebe ce face căţeluşul, la care ea, foarte senină, spune că l-a dat. "Păi cum aşa domnişoară?", o întreabă colega mea. "În contract este menţionat că în cazul înstrăinării aveţi obligaţia să ne anunţaţi imediat. La cine l-aţi dat". La care tipa, din nou foarte senină, răspunde că e ok, că soţul ei l-a dus într-o zi cu el şi la dat unei persoane întâlnite în benzinărie. Colega mea a crezut că face infarct. Din cele spuse de tânără, m-am prins că nu făcuse faţă îngrijirii şi a unui copil mic şi a unui căţel mic şi i l-a pus soţului în braţe să o scape de el.  După telefonul ăsta, a refuzat să ne mai  răspundă. Penibil, nu? Nici acum nu ştim unde a ajuns sărmanul căţeluş.

Alt epiosod este despre un băieţel care, de fiecare dată când ieşeam cu căţeii la CLuj, el venea şi stătea ore în şir lângă animăluţe, mângâindu-le şi zicându-ne cât de mult îşi doreşte şi el unul.

 Nici în acest caz nu am fost pe deplin liniştite. Ceva ne spunea că nu e ok. Dar, la insitenţele mamei, care ne-a asigurat că va avea grijă de căţel şi înmuiate de ochişorii copilului, care chiar că iubea mult animăluţele, l-am lăsat să-şi aleagă un căţel şi am încheiat contractul cu mama lui.

A doua zi, duminica, în jur de ora 12, apare din nou copilaşul, încântat. Am uitat să specific că locuia în apropiere, într-un bloc de garsoniere. L-am întrebat cum s-a comportat căţelul noaptea, ne-a zis că a plâns mult şi nu a putut să doarmă şi că acum mama lui îl trimisese să ia ceva de mâncare pentru căţel. Era ora 12 şi căţelul încă nu mâncase nimic. Ultima masă o primise în cursul zilei trecute, de la noi, dar asta fusese undeva pe la ora 3-4. Nu mi-a venit să cred. Imediat mi-am dat seama că, de fapt ,mama copilului lăsase pe umerii acestuia întreaga responsabilitate a îngrijirii căţelului. L-am rugat să-i spună mamei că vrem să-i vorbim şi să vină până la noi. Vă daţi seama că nu a apărut.
L-am reîntâlnit pe copil după 2 săptămâni, când ne spusese cu naivitatea specifică vârstei că căţeluşul fusese dus la ţară, la bunici. Mai multe informaţii nu ne-a putut da şi nici nu am avut sorţi de izbândă cu mama lui.

Ultima "scenă" de neuitat s-a petrecut chiar în weekend-ul trecut, când o femeie din CLuj, disperată că îi fătase căţeluşa 9 pui, ne-a cerut ajutorul. Redau mai jos primul ei mail către noi:

Wednesday, December 2, 2009 9:57 AM
From:"roxana dora chindris"
To: asociatia3fratipatati@yahoo.com

Buna ziua ,

as dori pe aceasta cale sa ma adresez dumneavoastra cu rugamintea de a ma ajuta  - URGENT- sa gasesc stapini pentru 8 pui de catel - femele si masculi , rasa comuna , in varsta de 7 saptamini. Sunt tare dragalasi si desi ii iubim nu ne putem permite sa ii tinem deoarece sunt multi si fiecare dintre ei are nevoie de un stapin . Va rog deasemnea sa imi dati detalii despre un loc unde ma putea sa ii lasam in scopul de a fi dati spre adoptie. Am atasat - pozele a   dintre cei  8 pui . Multumesc si astept un raspuns cat se poate de urgent. 

Roxana Chindris

Eu i-am răspuns şi ne-am dat întâlnire sâmbătă dimineaţa. Înainte însă să plecăm, am sunat-o şi am întrebat-o dacă sunt vaccinaţi şi deparazitaţi. Mi-a zis că nu, la care colega mea a zis că noi nu putem dona căţei nevaccinaţi, pt că e un risc prea mare ce ne-ar putea periclita imaginea. La care tipa spune nervoasă că deja e cu soţul pe drum, cu căţeii în maşină şi că ea nu-i mai duce acasă şi că-i aruncă pe stradă. Atitudinea ei l-a scos din sărite pe colegul nostru, dar colega Clara a zis hai să-i luăm că oamenii de genul ăsta sunt în stare de orice. Aşa că ne-am întâlnit la Expo şi i-am specificat că dacă nu vom reuşi să-i donăm pe toţi, o vom suna să vină şi să-i ia înapoi. Ea a zis: "acuma ce-oi face? Io-i lua". Însă colegul meu a mirosit-o şi a zis că sigur vom rămâne cu ei pe cap.


Greşeala noastră a fost că, fiind tare ocupaţi în acel moment, am uitat să scriem un acord semnat de ambele părţi şi să-i luăm datele. Tot ce aveam de la ea erau adresa de mail şi numărul de mobil. 

Colegul meu a avut gura aurită pentru că exact aşa s-a întâmplat precum a preconizat. Tipa nu ne-a mai răspuns la telefon şi am rămas pe cap cu 4 pui. Adi însă nu a rezistat şi i-a trimis un sms foarte dur. Cred însă, după felul de a fi al femeii, că undeva a durut-o. Era atât de sătulă de pui şi de dornică să scape de ei, încât era în stare de orice. Şi părea genul de femeie cu nervii făcuţi praştie. Ruşine doamnă Roxana Chindriş!!!

Dar, aşa cum au spus şi colegii mei, păcatul îi aparţine. Noi ne-am făcu datoria, am ajutat-o şi vom ajuta puii în continuare. Şi vom căuta să ajungă pe mâna unor cu totul altfel de oameni decât cei de la care provin.

Singura neplăcere e că astfel de întâmplări îţi lasă un gust foarte amar. Dar trebuie să mergem mai departe, e o misiune pe care ne-am asumat-o.


Comentarii

  1. i love your pictures even though I can't read any of this!! :)

    hugs.
    b

    RăspundețiȘtergere
  2. e pacat, si eu mi-as dori un catelus, dar nu am unde sa l tin si decat sa l chinui prefer sa nu iau.e uimitor cum isi bat oamenii joc de animalute:(

    RăspundețiȘtergere
  3. We love you for all that you do for the puppies!
    Kisses and hugs
    Lorenza

    RăspundețiȘtergere
  4. Asta este trist - egoismul si lipsa de responsabilitate a omului...Daca nu poti sa-i oferi ceea ce are nevoie nu lua un animalut ca pe o jucarie de care uiti apoi. A adopta un animal inseamna a-ti asuma responsabilitatea de a-i purta de grija toata viata lui! Putini inteleg asta...

    RăspundețiȘtergere
  5. ..Off ,am patit si eu dintr-astea.Am primit inapoi o pisica de 5 ori inapoi iar al saselea care-o luase o tinea doar in curte si nu-i dadea de mincare ,a trebuit sa umblu cu minciuni ca-i dau 50 ron ca sa recuperez pisica ,am urcat in masina in tromba si am scapat pisica de timpitii astia .La inceput am crezut ca-s eu idioata ,apoi am priceput ca tara asta-i formata din cretini 95 la suta ...

    RăspundețiȘtergere
  6. Catelusii despre care vorbiti nu ii apartineau Roxanei.Ea a incercat doar sa le gaseasca stapani.

    RăspundețiȘtergere
  7. Aş vrea să vă cred, doar că doamna mi s-a plâns de fiecare dată la telefon că nu mai rezistă cu ei. Iar când i-am spus că nu-i putem lua dacă nu sunt vaccinaţi, ne-a spus că atunci îi lasă la marginea drumului. Deci...
    Ceea ce a făcut ea nu a fost corect, nici pentru bieţii pui, dar nici pentru noi care am fost bineintenţionaţi şi am vrut să o ajutăm.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

În atenţia posesorilor de patrupede - Tusea de Canisă

Importanţa animalelor în existenţa noastră / The importance of the animals in our existance

Atitudinea omului faţă de animale

Ochisor - o iubire de caine

Tippi - the girl from Africa

The stray dog business in Romania

Ochisor/Osho at his new home

Mass-media, Asociatia Trei Frați Pătați și iubirea față de animale

E vremea paraziţilor, atenţie!!!