Dreptul omului sau al animalului?

"Toate creaturile pământului simt ce simţim noi, caută fericirea la fel cum o căutăm şi noi. Iubesc, suferă şi mor la fel ca noi. La necaz, toate fiinţele au drepturi egale pentru protecţie. A nu cauza durere fraţilor noştri supuşi este angajamentul nostru în faţa animalelor. Dar să stopăm asta nu este suficient. Avem o misiune şi mai mare, şi anume să-i slujim oridecâte ori au nevoie de noi"  

Sfântul Francis

 
 Îi mulţumesc amicului Zamfir pentru că a deschis acest subiect. Prin comentariile sale am mai descoperit unde ar mai fi "de săpat".

Şi pentru că se potriveşte atât de bine subiectului, am permisiunea de a copia aici comentariul unei noi prietene:

"Dreptul CUI trebuie să primeze, al OMULUI sau al ANIMALULUI ?
Hm, dacă omul are drepturi primare, şi depline, înseamnă că este MERITUL său că s-a nascut OM, iar animalul are O VINĂ ETERNĂ că s-a nascut animal...
Dacă omul ar fi avut aprioric un merit să se nască OM şi ar fi dispus, desigur, să trăiască veşnic, ... dar ce amar, şi el este doar un turist trecător ... deci ALTCINEVA dispune soarta lui, oricât ar da el, dă din coate ... să-i zicem acestui CINEVA, Un cineva DIVIN..

O ţărancă din Moldova a lovit cu biciul calul ei, încât acesta şi-a pierdut vederea...
se poate observa un fenomen de îndobitocire a individului, într-o societate lipsită de VALORI MORALE!
Căci: ce fel de valori morale moştenesc copiii ai căror părinţi îl aruncă în stradă pe Belu, câinele casei iritând, în acelaşi timp, copilul cu trairi paradoxe: câinele lui mai exista doar EFEMER în cărţile cu poveşti, iar cel adevărat schelăie de foame şi frig la scara blocului...
Hai vin-o în casă că e frig, spune tata, ... dar copilul aceasta NU v-a uita !
V-a uita poate să iubească! dar v-a învăţa riguros să urască! Şi de ce? Pt. că i-ai răpit o Iluzie din care se hrănea sufletul său de copil: că viaţa poate fi şi frumoasă şi romantică, (prima lui iubire a fost sau ar fi putut să fie Câinele său!

Citind forumurile legate de tema câinilor fără stapân se observă permanenta folosire a unui limbaj decadent: "omorâţi câinii de pe stradă"!; "trebuiesc eutanasiati"!; "omorâţi şi aruncaţi la gunoi," "otrăviţi, flămânziţi, loviţi în cap... câini mutilati, cu craniul şi mandibula fracturată.
O violenţă DIABOLICĂ care exprimă de fapt disperarea unei naţiuni neputincioase de a se lupta cu propria ei viată, răzbunându-se astfel pe nişte animale ajunse pe strada, tot datorita nemerniciei omeneşti!

Omul - care de fapt - de gând e mic, cel puţin în primii lui ani de viaţă, are nevoie de grija şi căldura permanentă a unei persoane - parinteşti. Şi toata viata lui depinde permanent de alţi factori care-l condiţionează, chiar şi sănătatea lui este un capital străin - Dumnezeiesc!
iar inima lui bate, fără să ştie însăşi - de ce ? şi până când..
Omule, imaginează-ţi că toată SUFERINŢA din lume ar fi a ta, iar BUNĂSTAREA ta ar fi dată altora ! În profunda ta decadere ai vrea să te sprijini de ceva, de cineva, dar lumea şi-a întors de mult spatele către tine.
Ce mult te-ai bucura atunci să ai un CÂINE lângă tine!
Cerşetorii occidentului dorm pe stradă. Au pierdut totul, dar sub pătura lor subţire doarme şi un CÂINE, care nu s-ar gândi nici o clipă să-şi lase stăpânul în deznădejde!"

Doina Jabben

 Şi ca să completez, în caz că nu se ştie: 

   Animalele, în România, nu au nici un drept!!! Deci nu poţi să te întrebi al cărui drept primează, pentru că nu poţi să pui în taler ceva ce există, cu ceva inexistent. Oricum, la noi balanţa este puternic dezechilibrată. Şi dacă ai fi citit cu atenţie cele scrise de mine, ai fi înţeles ce am vrut să spun prin "Prima dată trebuie lucrat la echilibrarea balanţei (întregirea cubului) şi apoi trecut la implementarea măsurilor pentru întreţinerea acestui echilibru"

Toţi cei  care luptă pentru drepturile animalelor în ţara asta, aşa cum încerc să o fac şi eu, se străduiesc de fapt să îi ofere animalului un loc al lui în societatea românească şi drepturi pentru el.