De ce dau chix unele ONG-uri din România

În primul rând, înainte de a da un răspuns întrebării din titlu, am să punctez câteva idei despre ce înseamnă un ONG. Aşa cum îi spune şi numele organizatie ne (non) guvernamentală, adică care nu aparţine/nu se subordonează statului, e un fel de SRL, doar că se ghidează după alte legi. Nu este plătitor de TVA, în general nu are activităţi (comerciale) producătoare de venit şi se "hrăneşte" cu donaţii, sponsorizări sau, în cazul în care are o activitate meritorie, un proiect interesant, poate obţine grant-uri sau finanţări de la terţe organizaţii, instituţii, etc. 

Începutul nostru

Anii petrecuţi în cadrul Fundaţiei Raţiu m-au învăţat să descifrez tainele organizaţionale şi să devin dependentă de adrenalina creativităţii pe care ţi-o oferă un mediu ong-ist. Acolo mi-am încercat puterile şi am/mi-am dovedit că pot construi un proiect fezabil de la zero, un proiect care să ajungă cunoscut la nivel naţional.şi să dureze. Acest lucru m-a ambiţionat, de fapt m-a provocat să încerc un nou proiect, într-o altă formă, pe tematica pe care o iubesc şi o înţeleg cel mai bine, cea a situaţiei animalelor străzii/animale abandonate/animale fără stăpân (câini, pisici, cai şi lista urmează să o dezvolt pe parcurs). Pentru asta am fondat o nouă organizaţie, al cărei nume l-am găsit după două săptămâni de încercări repetate. Această organizaţie a fost un vis personal, o dorinţă pe care mi-am pus-o la început de an 2008. A fost de fapt unica dorinţă şi s-a împlinit. Cel mai mult a durat demersul legal de înfiinţare a noului ong. Ştiţi cum se spune, când îţi doreşti ceva cu putere, tot universul va conlucra pt ca să-ţi îndeplinească această dorinţă. Şi pentru că o astfel de dorinţă mai exista în acest univers, aproape de mine, am fost contactă de actuala mea colega, dna Clara Labancz - o Domnă în adevăratul sens al cuvântului, scenografă de renume naţional, care mi-a propus să înfiinţăm împreună o asociaţie pentru protecţia animalelor. M-am bucurat să mai aflu că şi alte persoane sunt interesate de aşa ceva şi am zis imediat DA. Acest da a însemnat de fapt începerea unui mariaj. Doar că într-o asociaţie nu e vorba doar de două persoane, ci mai multe. Prietena şi vecina Clarei, Eva Pop, o adevărată împătimită a protecţiei animalelor, la iniţiativa noastră a fost numită preşedinta asociaţiei, tocmai pentru că este total implicată în situaţia animalelor din oraşul nostru, cunoscând aproape fiecare câine de aici. Din dorinţa ei de a înmulţi numărul membrilor, a mai adus şi alte persoane pe lângă ea, tot iubitori de animale. Doar că într-un astfel de "mariaj", persoanele implicate trebuie să înţeleagă şi să înveţe că pentru a construi ceva trebuie să existe un plan, o viziune pe care să o urmăm în grup. Din păcate însă, lipsa unei experienţe a muncii într-un ONG, dorinţa de epatare, ignoranţa crasă şi lipsa unei educaţii au făcut ca lucrurile să nu meragă de la început aşa cum aş fi dorit. Au existat unele persoane (pe care nu le cunoşteam dinainte), mari iubitori de câini, care sunt gata să facă sacrificii mari pentru un animal, dar care au produs numai discordie şi certuri în cadrul asociaţiei, din cauza unui caracter mizer. Cu o tactică josnică şi deparavată, ne-a luat pe toţi membrii la rând, cu lungi conversaţii la telefon şi a încercat să ne ridice unul împotriva celuilalt. Adică, mai pe româneşte, a săpat râcă între noi şi între terţe persoane. Oricât am încercat să o înţeleg de ce a făcut asta, singurul răspuns care l-am găsit a fost că asta este tipologia ei: intrigantă, rău-voitoare, invidioasă etc. După ce ne-am dat cu toţii seama, a fost anunţată oficial că nu mai vrem să avem de-a face cu ea, dar răspunsul laş (cum de altfel m-am şi aşteptat) a fost să ne spună că oricum nu mai vrea să aibă de-a face cu această asociaţie, că ieşea din proprie voinţă. Ei, după această curăţire, au început să se închege lucrurile, activităţile şi chiar o echipă. Rezultatele s-au văzut, iar noi - chiar dacă suntem doar o mână de oameni - ne simţit şi muncim foarte bine. 

Ei, dar credeţi că s-a potolit? No way, adică nici vorbă. A început să-şi bage din nou coada înveninată şi să împroşte cu veninu-i specific. Apoi vâzând că nu reuşeşte mai mult, a început să trimită mesaje online sub pseudonim, în care să ne acuze de tot felul de murdării, aşa cum doar mintea-i bolnavă le-ar putea gândi/pune în practică. Doar că a scăpat din vedere (şi aici ignoranţa şi prostia şi-a spus cuvântul) că a făcut acest lucru imediat după o convorbire telefonică în care şi încerca să mă ameninţe (convorbire pe care de altfel am şi înregistrat-o) şi sub următorul post după cel de care se legase, mai mult de atât nu ştie că IP-ul i s-a înregistrat, iar în momentul în care voi depune plângerea penală, o să i se dea frumos cu tifla peste nas.

Viziunea

De ce am povestit aceste lucruri - ca să am un punct de plecare în a arăta ce scârţâie în mediul neguvernamental.

Şi acum, ideea de bază e că într-o asociaţie, în exemplul nostru de protecţie a animalelor, nu este destul ca o persoană să fie iubitoare de animale. În viziunea mea, oamenii cu care voi lucra eu, trebuie să fie în primul rând OAMENI, adică să aibă calitate umană care să inspire pozitiv, să sprijine o construcţie şi să fie deschişi la a învăţa. Indiferent de vârstă, calitatea umană trebuie să primeze, o calitate din care să reverse empatia. 

DAR nu va fi de neglijat nici inteligenţa nativă, talentul de a percepe/pricepe cu ce se mănâncă un produs nou, creativitatea (pozitivă, of course), caracterul vizionar şi loialitatea. Şi neapărat să iubească şi să înţeleagă animalele! Aşa că, cei ce nu deţin aceste bogăţii, nu sunt bineveniţi la noi în ogradă. Aviz amatorilor!

Aşa cum am spus la început, o organizaţie neguvernamentală poate fi considerată (aşa ar fi indicat) de către fondatorii săi, un fel de mic SRL. Adică toţi trebuie să pună mână de la mână (idee de la idee) pentru a o dezvolta. Din păcate mulţi membri de asociaţii din ţară s-au asociat doar având o dorinţă comună şi atât. Lipsa unei viziuni coerente, planificarea activităţilor, PR-ul inexistent, (ne)vorbirea unei singure "limbi" pentru comunicarea internă şi - cel mai des - lipsa fondurilor, i-a condus la dizolvare. Minimalizarea importanţei şi doar unei singure nevoi organizaţionale din cele menţionate de mai sus, te duce spre un eşec sigur. 

Multă lume ne întreabă sau ne reproşează de ce nu deschidem un adăpost?

Un ONG tânăr ca al nostru, la fel ca orice nouă organizaţie, trebuie să urmeze nişte paşi, în funcţie de posibilităţi. Aşa cum un copil, la începutul vieţii doar gângureşte, merge de-a buşilea (era să zic merge în patru labe - ce să faci, deformaţie profesională), apoi începe să păşească timid, aşa se întâmplă cu orice nouă creaţie. Totul trebuie să fie urmat "step by step". Dacă vrei să încerci din prima "mersul în picioare", cu siguranţă că vei cădea, te vei lovi şi vei suferi. Ei bine, noi încercăm să urmăm aceşti paşi şi pentru asta avem nevoie de o coeziune care să formeze acel întreg ce va ajunge să se ridice singur, la un moment dat. 

Şi ştim că, din punct de vedere legal, administraţia publică este obligată să construiască un adăpost, aşa cum scrie la UE carte!!!

Faptul că începem să primim tot felul de amenintări, reproşuri, etc nu poate decât să mă surmonteze, nu înseamnă altceva decât că am devenit puternici şi deranjăm. Cu cât o organizaţie sau o persoană devine mai puternică, mai sigură pe sine, cu atât mai mulţi vor încerca să o atace. E de fapt vorba despre scara evoluţiei, cu cât un spirit urcă mai mult pe această treaptă, altele, de mai jos, mai puţin evoluate, vor încerca să se aghaţe de el, să-l tragă înapoi. Concret, în asta constă viaţa. Şi nu trebuie să ne sperie.

Am observat că multe persoane, din cele care au aderat la o asociaţie, privesc activitatea acesteia ca una de timpul liber, ca un hobby. Doar că în momentul în care începi un ONG de la început, acordarea doar a 3-4 ore din timpul tău liber unor mici activităţi, nu pot să ajute la dezvoltarea organizaţională, ci la nişte simple bâjbâieli. Nicioadată o asociaţie făcută ca ocupaţie de timp liber nu se va dezvolta, nu va deveni self sustainable, adică să se poată auto susţine. De aceea eu îmi dedic aproape tot timpul pentru ca să dezvolt aceast ONG, la nivel organizaţional, cu acceptarea de bună voie a unor sacrificii personale/materiale. Şi nu mă plâng, ci mă mândresc cu ceea ce există şi mă hrănesc". Viziunea mea e creionată deja, dar anumite aspecte se pot modifica pe parcurs, în funcţie de diverşi factori. Dacă vrei, se poate, dar planificat, structurat, bine gândit şi urmat îndeaproape.