Am facut-o şi pe asta

I-am pus lui Buliţă o zgardă antilătrat. Ca o paranteză aş vrea să spun că la noi, pe toate site-urile de specialitate pe care am căutat, o zgardă de felul ăsta începe de pe 300 şi se termină undeva după 800 ron. Nu găseşti în pet-shop-uri pt. că, la preţurile astea, nu sunt doritori. Noroc cu prietenii. 

Lucian, prietenul nostru bun, actualmente medic veterinar în Irlanda, s-a oferit să-mi trimită una. E cea din poza de mai jos, care a fost achiziţionată la remarcabilul preţ de 30 ron, convertiţi din Lire. Era să pic când am văzut ce diferenţe de preţ, de parcă la noi ar creşte banii în copaci.

Zgarda funcţionează pe bază de impulsuri electrice transmise prin 2 electrozi ce se dispun la gâtul câinelui. Când acesta scoate primul lătrat, aparatul îl avertizează prima dată printr-un ţiuit ascuţit, detectabil şi pentru urechea umană. Dacă câinele se încumetă să mai scoată încă un sunet, vine impulsul electric, care creşte în intensitate, gradual cu sunetele scoase de câine. 

Ei bine, l-am cadorisit pe scumpul nostru câine de pază, Buliţă, cu o astfel de ..., vă las pe dvs să o denumiţi. Sărăcuţul de el la început a fost atât de trist, nu înţelegea ce i se întâmplă. Dar nu s-a opus, este atât de docil, ne lasă să-i facem ce vrem noi. Ne iubeşte prin toţi porii, dar numai pe noi. Cu străinii e al draq rău. Un adevărat câine de pază, câinele ideal, de fapt, aşa cum a fost denumit de un domn colonel în rezervă. 

Arăta atât de spăşit după primele impulsuri şi parcă ne întreba, da' eu cu ce v-am greşit oameni buni? Nouă cu nimic, chiar cu nimic, eşti o bucurie pentru noi, doar că unii oameni nu cunosc comportamentul animalelor, nici măcar nu îi interesează să-l desluşească, aşa că ...

Ei bine, după câteva zile de purtat noua zgardă, am crezut că am rezolvat problema lătratului lui Buliţă. Am uitat să spun că am mai vorbit şi cu un dresor specializat şi mi-a zis că la vârsta lui e greu, aproape imposibil,  să-l dezobişnuieşti să mai latre după maşini. I-am spus că dacă sunt lângă el e cuminte, nu mai latră, dar când e singur în curte... Pentru el maşinile sunt responsabile de o mare traumă pe care a suferit-o şi ar vrea să le sfâşie roţile. 

Duminică însă a apărut o nouă/veche problemă: fetiţa vecinilor. Am mai scris despre ea, cât de mult iubeşte animalele şi cât a încercat să aibă şi ea câinele ei, dar părinţii l-au făcut pierdut pe şosea, iar noi l-am găsit lipit pe asfalt. Fetiţei i s-a spus că a fugit de acasă. S-a obişnuit ea cu gândul ăsta, dar nu şi cu lipsa unui animal din casă (cu 4 lăbuţe, că din cele cu 2 are), aşa că face ce face şi tot prin preajma câinilor se învârte. Acum şi-a găsit noi prieteni în nişte copii ce s-au mutat recent în curtea de lângă ei, copilaşi ce au un căţel pufos, tot luat de pe stradă. Pt că fetiţa este foarte energică şi se plictiseşte pt că nu se ocupă nimeni de ea, zilnic îi cheamă pe copii la ea în curte, târâind căţelul după ea. Dar nu oricum, ci fâlfâindu-l înainte, de câteva ori, pe la poarta noastră, însoţit de ţipete şi urlete care îl înnebunesc pe Buliţă. Pe lângă faptul că bietul căţel e şi el mascul, e şi nou prin zonă, deci un rival puternic pt ai mei patrupezi, iar copiii neştiutori îl hâţâne, de duminică începând, zilnic pe la poarta noastră. Fetiţa vecinilor o face intenţionat, pt a atrage atenţia asupra ei, de fapt asupra a tot ce face. Doreşte să fie mereu în centrul atenţiei, să domine, că aşa a fost învăţată. "Cine nu e cu noi, e împotriva noastră" - pare să fie modelul după care se ghidează vecinii mei, de la cel mai mic la cel mai mare. 

Na, şi să revin la oile, pardon la câinii noştri... duminică Buliţă părea că vrea să rupă gardul . Şi nu cred că nu ar putea dacă mai este adus în starea aceea. Nu i-a mai păsat de ţiuitul ameninţător, nici de impulsurile electrice în urcare, de la gâtul lui. La fiecare fâlfâit prin faţa porţii a bietului câine tras de copii, Buliţă lătra ca un apucat. A trebuit din nou să cobor şi să-l aduc sus, să-l leg  în faţa uşii de la intrare. E singurul loc mai izolat unde-l pot ţine ca să nu fie victima copiilor unor părinţi iresponsabili. A, uitasem să menţionez că mama fetiţei era şi ea afară, împreună cu vecina de sub mine, care drăcuieşte orice vietate ce-i iasă în cale (dar ea e doamnă, în viziunea ei) şi râdeau de numai puteau când îi vedeau pe copii târşâind bietul câine prin faţa porţii noastre. De data asta nici nu păreau deranjate de lătraturile disperate ale lui Buliţă, din contră, le făcea o deosebită plăcere să vadă cât e de chinuit. 

Luni, când m-am uitat la zgarda antilătrat, mi-am dat seama că deja se terminase bateria. De atunci, programul zilnic continuă, începând de la orele 15-16. Ieri îl scăpaseră din lesă pe căţel şi cele două fetiţe s-au înarmat cu mături, fugărindu-l şi ţipând ca apucatele, de jur împrejurul clădilor. Un bărbat ce aştepta în faţa cabinetelor medicale le-a spus să se potelească, dar isteaţa vecinilor i-a replicat dur: "nu putem că a turbat câinele şi trebuie să-l prindem". A ieşit şi soţul meu afară, să vadă de ce urlă copiii în halul acela. Ce credeţi că a primit de la un copil de 8 ani, conform educaţiei primite..."ce te uiţi bă aşa?". Apoi am ieşit şi eu şi, din  poartă le-am spus să nu mai fugărească câinele cu măturile că mai rău îl sperie. La nici o secundă după ce am terminat de zis ceva, mama fetiţei şi-a şi făcut apariţia, chemându-şi creaţia în curte. Chiar am observat, în cazul în care oameni străini sau bătrânul vecin de sub ei îi fac observaţie fetiţei pt comportamentul ei, nici nu scoate capul pe fereastră. Dacă cumva eu îi adresez vreun cuvânt, chiar şi doar o simplă discuţie pe tema animalelor, imediat iese şi comentează. Iar tatăl, în loc de bună seara, când vine acasă, îmi aruncă de la poară un "handicapată".

 Ei, a lor să fie dreptatea. Dar tare mi-e că o lungă şi grea suf..., ăsta, surpriză îi va aştepta de la rodul educaţiei lor. Copiii nu au nici o vină că se comportă cum se comportă, ei sunt oglinda părinţilor.

   Hegemonie dom'le, acasă, pe stradă, cu prietenii, la şcoală, peste tot!!!

P.S. În urmă cu câteva momente am auzit lătrat diperat de căţel. Cei care au câini ştiu cum sună ăsta.  Când am ieşit să văd despre ce e vorba, i-am vazut pe cei 3 copii din vecini, în curtea fetiţei, cum au legat catelul de gard, au luat toţi câte o mătură în mâini şi au început să dea în căţel. Vă daţi seama că am reacţionat imediat. Am ieşit şi le-am spus să înceteze imediat, ei au răspuns că doar se joacă, iar bietul căţel era ghemuit tot, tremurând. Le-am explicat că pentru el nu era o joacă din moment ce tremura tot. Apoi a ieşit, întâmplător mama copiilor, am rugat-o şi pe ea să le explice să nu mai chinuie căţelul, ea a ripostat că îşi cunoaşte copilul, copiii au sărit că ei doar se jucau, bla, bla, bla. Până la urmă am rămas doar cu copiii, inclusiv cu fetiţa din vecini (care mereu se uita la geam, să vadă dacă nu cumva o vede mama ei că vorbeşte cu mine) şi le-am explicat cum trebuie să aibă grijă de un câine, că un animal înseamnă o responsabilitate, nu o jucărie s.a.m.d. Copiii au fost ochi şi urechi, până la urmă mi-au spus că nu au bani de lesă, de aceea câinele e tot liber pe aici, că nu e nici vaccinat, nici deparazitat. Le-am dus o lesă de la ai mei şi le-am spus că o să-i ajut eu cu tratamentele, ei doar să aibă grijă de el. Sper să fie ok. Nu am putut însă să nu observ că, iniţial, copiii erau foarte speriaţi la vederea mea, sunt sigură că fetiţa vecinilor le-a virat povestea cum că noi am fi bau-bau-l, străzii, iar când le-am vorbit frumos şi le-am dus lesa, au făcut ochii mari de tot. Ce ţi-e şi cu părinţii ăştia!