Ce ne spun câinii noştri?

Uneori îmi place să recitesc postările mai vechi, să-mi aduc aminte de întâmplari puse la păstrat. Și citind unele amintiri, îmi dau seama ca, în timp, și cățeii se mai schimbă. Așa am ajuns și la postarea de mai jos, pe care am decis sa o updatez dupa cum urmeaza (cu cuoarea portocalie):

Sunt sigură că şi voi, cei ce aveţi căţei sau pisici acasă, aveţi uneori impresia că aceştia vă vorbesc. După un timp de convieţuire împreună, începi să-i înţelegi, începeţi să comunicaţi. Aşa e şi cazul familiei noastre. Într-o zi, în timp ce ne serveam cina în familie, soţul meu şi cu mine am început să-i privim pe rând, pe scumpii noştri patrupezi şi brusc, ne-a venit în minte ceva simpatic. A fost ca un joc. Cum ar vorbi câinii noştri, dacă ar putea, cu limbaj uman. Şi uite ce am dedus noi:

Lucy (în timp ce noi mâncăm, ea se mâţâie prelung, cerşind o bucăţică din farfuria noastră): Mamăăăă, dă-mi şi mieeeeeeeee o bucăţicăăăăăă din aia ce arată aşa de bineeeeeeeeeeeeee. Te rooooooooooog frumos frumoooooooos. Numai unaaaaaaaaaaaaaaaaa, te rooooooooooooooog.

Acum, la cei aproape 16 ani ai ei, Lucy nu mai aude, asa că nu o mai ”doare la pedală” (vorba sotului) dacă ne bombardează auzul de fiecare dată cînd noi mâncăm. E o insistentă si o pofticioasă, asemeni rasei ei. 

Freddy: No, ce aveţi acolo? Hmm, ce bine miroase. Aşa că dacă primeşte Lucy primesc şi eu? Da' vedeţi că eu nu cerşesc, eu sunt cuminte, (însă nu se poate abţine să nu-şi mai îndrepte privirea cercetătoare spre farfuria noastră). Da' mami, aşa că după ce termini mă iei şi pe mine în braţe?

Eh, Freddy, pe timp ce a îmbătrânit, a devenit tot mai pofticios si mai obraznic. Nu mai putem lăsa mâncare pe masă, că imediat dispare. E singurul din cei 6 câței ai familiei care face așa ceva, fără să-i pese de urmări. Nu știu cum a ajuns aici, mai ales ca înainte nu ar fi făcut veci așa ceva. Plus ca de cînd a avut probleme de porostată, pierde urina necontrolat de fiecare dată când gătesc sau când cineva mănâncă. Drept pentru care , sub masă, este tot timpul un cearceaf absorbant pt bebe. Dacă gătesc mai multe ore (pt sarbatori), cearceaful e udat complet rapid. Și pentru că are probleme și cu stomacul, trebuie să am mare grijă la ce papă.

Pătrunjel (foarte agitat de felul lui): Mâncare, mâncare, mâncare, ioi, ioi, ioi. A amintit cineva ceva de mâncare? Unde, unde, unde? Şi io, şi io, şi io. Bă să nu uitaţi că şi io îs p-aci.

Pătrunjel s-a mutat la vecini. Nici cum nu se mai înțelegea cu restul, se bătea cu Buliță deși întotdeauna sfărșea dedesupt, așa ă am decis că ar fi mult mai fericit într-o familie fără alți căței. Și așa și este. Doar că e cam grăsuț acum.

Zguby (ajunsă deja supraponderală datorită ritualului de dimineaţă, în timpul căruia merge la prietenii ei de la blocul din vecini pt. prima tură de mic dejun): Na, unde, unde? Aha, aici. Şi io mă înscriu pe listă.  

          (şi către Pătrunjel): Bă grasule, ai de grijă că nu-i toată pt tine, nu te înfige chiar aşa.  

Zguby nu mai poate pleca de acasă de când am ridicat înălțimea porții, așa că primește hrana porționată. Și ea este nelipsită de sub masă, scaune, picioare, la fiecare ”eveniment gastronomic”, dar nu cerșește zgomotos, ci simplu sare in doua lăbuțe pe tine. 

Buliţă (care stând afară, nu participă la scenele de mai sus, dar dacă ar putea vorbi, ar face-o pe un ton gros, vorbire scurtă, scoţându-şi muşchii la înaintare în faţa străinilor): Bă, care eşti acolo! Hai în curte, dacă te ţine! Hai, fii bărbat şi-ţi arăt io ţie! 
         (iar către noi): aşa că le-am zis-o? No numai să îndrăznească careva să intre, că-i arăt io lui .

Buliță s-a retras și el în casă, de câțiva ani buni, iar în timpul meselor noastre stă deoparte lingându-și boticul frecvent, insă consideră că e sub demnitatea lui să cerșească. Oricum știe că primește și el când e ceva de împărțit. E cel mai ascultător dintre cățeii familiei!

Murdărici (în majoritatea timpului dormitează în cuşcă sau pe iarbă, dar când trece vreun biciclist sare sprintenă ca o gazelă): Pe mine să mă lăsaţi să mă odihnesc, că io am umblat mult şi-s obosită. Dacă e rost de mâncare ştiţi unde mă găsiţi. 

Din păcate Murdărici a dispărut de la noi. Spiritul ei de aventură a făcut-o să sară mereu peste poartă și să plece la plimbare. Ne pare extrem de rău după ea, pentru că era un câine foarte inteligent.

Cam aşa ne imaginăm noi că ar vorbi căţeii noştri. Vă provoc pe voi, iubitori şi fericiţi posesori de companioni patrupezi, să vă imaginaţi şi să schiţaţi prin vorbe, personalitatea lor. E ca un fel de leapşă, dacă vreţi.

Şi o recomandare de week-end: un film cu căţei vorbitori