Viaţa vine, viaţa pleacă

Poate ați observat că am schimbat poza de la antet. Am făcut-o deoarece câteva din animăluţele surprinse acolo m-au părăsit. O parte ştiu că au părăsit şi viaţa, dar despre celelalte nu am nici o veste. Bănuiesc că şi ele au păţit ceva de nu s-au mai întors acasă. 

Murdărici

A fost  una din cele mai inteligente căţeluşe pe care am cunoscut-o vreodată.  A stat langă noi vreo 3-4 ani, dar in toamna aceasta, după ce l-am adus pe soţul meu din spital, am mai văzut-o o singură dată, apoi a dispărut. Ne pare rău după ea pentru că, având o personalitate foarte puternică, şi-a lăsat amprenta în familia noastră. Cât a fost soţul prin spitale, 2 luni de zile, ea şi cei doi care au mai rămas din gaşca ei, mă aşteptau răbdători să ajung seara acasă, de la Cluj. Eram atât de obosită, mă durea rău spatele, dar nu puteam să nu mă gândesc la cei trei căţei care stăteau pe afară, aşteptând cina. 

Deşi i-am făcut o cuşcă spaţioasă şi la început a locuit o buna perioadă în ea, de la un timp însă a devenit tot mai plimbăreaţă şi refuza să mai intre în curte. Aştepta cu gaşca ei afară, pe alee, intra doar să mănânce, apoi sărea din nou gardul, pentru ca dis-de-dimineaţă să plece din nou pe coclauri. Mi-e dor de ea şi aş vrea să cred că nu a păţit nimic rău. Însă cu atâta lume rea în jur, care vedea în ea un câine periculos doar pentru că lătra şi era mare... tare mă tem că nu mai e printre noi. Rămas bun scumpa noastră Murdărici. Nu te vom uita niciodată şi sper din tot sufletul să ne revedem într-o bună zi!

 Gaşca lui Murdărici

Frumuşelul, Şchiopăţel, Roşcăţica şi Fetiţa au fost 4 pui adoptaţi de Murdărici în urmă cu 2 ani. Târziu am aflat povestea, cum un bărbat i-ar fi aruncat în fosta centrală termică, dezafectată, din zona Micro II. Cineva a văzut întreaga scenă de la geam şi a văzut-o şi pe Murdărici cum imediat s-a dus la pui şi a început să-i miroase, apoi s-a aşezat lângă ei şi de acolo nu a mai plecat. La noi pe stradă i-a adus când deja erau măricei şi arătau ca în poza de mai sus. Până atunci însă i-a îngrijit şi i-a hrănit. Din păcate, erau cam sălbăticuţi şi se temeau de oameni. Dar au urmat-o mereu pe mama lor adoptivă, iar fiindcă ea locuia atunci la noi, ei şedeau cuminţei pe iarba de lângă casa noastră. Aş fi vrut să-i adopt, însă atunci era în toi scandalul cu vecinii, care mă urmăreau şi mi-au facut, nu zile fripte -ci luni, din cauza căţeilor. Aşa că, viaţa dură a străzii i-a selectat rând pe rând. Prima dată a murit Fetiţa, apoi a dispărut Frumuşelul -ca mai apoi să-l vedem călcat de maşină, iar luni de zile au mai rămas doar Şchiopăţel şi Roşcăţica. Ei au urmat-o îndeaproape pe Murdărici şi au dispărut odată cu ea. 

 Ursu

 A fost primul maidanez adoptat de noi. A stat 2 ani în curtea unităţii militare unde a fost ofiţer soţul meu, apoi când s-a mutat de acolo, a trebuit să-i găsim o nouă locaţie. Zis şi făcut, noua familie l-a primit foare bine, însă a doua zi am primit un telefon cum ca Ursu a sărit gardul şi dus a fost. 

L-am căutat zile de-a rândul cu soţul, prin tot oraşul, dar nu l-am mai găsit. Sper însă că a ajuns în vreo curte şi are cine să-i dea de mâncare. A fost un câine extrem de blând şi afectuos, în ciuda masivităţii sale. Ne-a părut foarte rău după el, dar mai ales sentimentul de frustrare că nu am avut cum să-l ajutăm mai mult, a fost foarte dureros. 

Aşa au dispărut din viaţa noastră, în decurs de 2 ani de zile, şase câini minunaţi. E dureros să pierzi fiinţe dragi, dar eu sper ca într-o bună zi o să-i revăd pe toţi.