Ne-am facut cu o noutate! (din seria ”Foiletonul adopțiilor în străinătate)

Dupa multele "incercari" din ultimii doi ani, mi-am zis ca e cazul sa stau "cuminte" si sa iau o pauza din activitatea de salvare a animalutelor. Si am reusit sa stau, dar pana nu demult. Un nou caz, semnalat pe o pagina locala de pe Face Book, mi-a atras atentia. Fiind vorba despre un teckelas in pericol de a fi urmatoarea victima a unor copii de tigani, nu am putut ramane indiferenta, asa ca mi-am anuntat disponibilitatea de a-l lua. 

Era vorba de o femela tinerica pe care, cu ajutorul colegei mele care a rascumparat-o de la tigani, am apucat sa o sterilizez imediat si inainte de a o aduce in casa noastra. Ceea ce face acomodarea cu noul mediu mult mai facila, atat pentru un catel nou, dar si pentru cei ce locuiesc deja in acel loc.

Asa ne-am facut cu o dulceata de teckelita pe nume Sasha, pe care am indragit-o din prima clipa!

Prima zi a fost mai mult ametita si destul de tematoare. Pana s-a trezit complet din anestezie, spre seara i-a fost cam rau, a vomat destul de mult (ma asteptam pt ca bause si apa), plangea, gemea, mi-am dat seama ca avea dureri, desi primise analgezic. Cu cateii mei parea sa nu aiba nici o treaba.

A doua zi am inceput sa interactionam mai mult si am reusit sa observ ca nu era deloc educata. Nu stia sa-si faca treburile afara, nu stia sa pape mancare uscata (boabe) sau sa bea apa. Iar cand o luam in brate, tremura ca varga. Si-a gasit loc pe fotoliul din camera bunicii si de acolo nu prea se misca. Cateii in schimb, tot pe langa ea misunau, la fel si eu, o mangaiam tot timpul, o pupaceam etc. Draga de ea, zici ca inlemnea cand o dragaleam. Simteam cum pur si simplu "absoarbe" ca o sugativa afectiunea oferita; nici nu sufla cand o mangaiam. Mi-am dat seama ca nu prea fusese obisnuita cu gesturi tandre.

Apoi, pentru ca isi facea treburile in casa (noroc cu cearceaful absorbant pt bebe, pus strategic sub masa de bucatarie pt "scaparile" accidentale ale batranelului nostru Freddy), am observat paraziti si cheaguri de sange in scaun. Un alt indiciu despre faptul ca cine o avusese inainte, nu se ocupase de tratamentele medicale obligatorii. Asa ca vetul i-a dat un Drontal Plus, dar pentru cheagurile de sange mi-am amintit ca avusesem cateva cazuri la adapost care au fost tratate cu Procox, asa ca i-am spus vet-ului si a primit si din asta. Tratamentul a functionat foarte bine, in cateva zile au disparut toti parazitii.

E un deliciu intotdeauna sa observi progresele pe care le face un animalut. De la a invata sa-si faca treburile afara, la acceptarea mancarii speciale, a apei, a regulilor casei; la socializarea cu ceilalti catei si cu oamenii din familie. Nu a durat mult si adevarata personalitate de argint viu specifica teckelilor a iesit la suprafata. Brusc, toata atmosfera din casa s-a inviorat, galagia, agitatia, jocurile, entuziasmul manifestat galagios, energia tanara si proaspata, toate astea parca ne-au trezit din starea de hibernare.

Pe cateii nostri i-a luat pe rand, exact cum s-a intamplat cu toti "tinereii" ce ne-au tranzitat casa. A inceput cu Bulita, care in ciuda trupului sau robust, a atitudinii de patriarh, toti puii trag prima data la el. El pare un lenes cu miscari greoaie, dar cand e afara e altul. Are rabdare sa fie tras de urechi si de coada, muscat de labute, mirosit in gura, etc. Uneori se fereste si fuge din calea prea curiosilor, dar de cele mai multe ori se lasa.

Apoi s-a bagat pe fir Piky, asa cum era de asteptat. Cea auto-intitulata sefa de haita, s-a infiintat din nou sa-i dea lectii noii venite. Apoi a inceput joaca cand in curte, cand in casa, dupa care, din prea multe muscaturi de joaca, se ajungea la bataie. Asa ca, de atunci, stau cu ochii pe ele, ca-i mai safe. Nu ca s-ar bate ele nu stiu cat de tare, cu urmari periculoase, dar vreau sa o invat pe asta mica ca nu e voie sa se ia la bataie cu alti catei. 

Dupa teckelasii nostri batrani a incercat ea sa se tina, dar a primit refuzuri clare. In special Freddy comenteaza galagios sa fie lasat in pace, iar saracuta de Lucy e atat de stresata de prezenta unui catel jucaus, incat nu prea mai coboara din fotoliu daca nu merg eu sa o iau in brate si sa o duc afara.

Cu Zguby, la inceput, a avut o relatie destul de distanta, dar zurlia noastra cand si-a dat seama ca asta mica nu face probleme, a inceput si ea sa se joace, numai ca e tare galagioasa si preferam sa le tinem la distanta, sa nu agitam spiritele de prin vecini.

Si, la fel ca in celelalte cazuri de catei tineri ce ne-au tranzitat caminul, in cele din urma atentia si prietenia s-a oprit pe Rocky. Chiar daca e cel mai mare ca marime, e si cel mai jucaus, intr-un mod placut de tinerei. Daca la inceput se temea de marimea lui, nu i-a trebuit mult timp sa-si dea seama ca de fapt el e cel mai bun tovaras de joaca, cu care poate sa faca ce-i trece ei prin minte, de la muscat labele lungi, la fugarit prin curte, la "calarit" si dormit pe el etc.

Chiar ma intrebam daca e o intamplare sau nu faptul ca toate femelele de talie mica si super energice pe care le-am avut in foster-care, sa se numeasca Sasha. Se vede clar ca teckelita a avut familie inainte, pentru ca isi cunoaste numele si raspunde la chemari. Pacat doar ca nu s-au ocupat de ea. Sau poate asa trebuia sa se intample, sa fie "pierduta" si furata, ca sa ajunga pe maini bune. 

Sasha a fost deja aleasa pentru adoptie in UK, la fel ca prima noastra Sasha. Ne bucuram mult pentru ea, mai ales ca va ajunge intr-o familie de oameni foarte tineri, care au mai adoptat un puiut, mascul, de la adapostul nostru si va avea partener de joaca.

Ma bucur mult ca am luat-o la noi, ca ne-a adus prospetime si bucurie in casa.

Entuziasmul ei e de-a dreptul contagios. Ca e vorba despre trezit dimineata si deschis ochii, ca te intorci acasa din oras sau pur si simplu vederea unui alt animalut (catel/pisica) pe strada su in vecini, ii produc Sashei aceeasi reactie galagioasa. Entuziasm pur 100%!

 Sa observi progresele facute de un catel ne-educat, intr-un timp atat de scurt, e o adevarata satisfactie. Doar urmarind-i curiozitatea si tenacitatea cu care ii copiaza pe ceilalti catei ai familiei, iti dai seama (pentru a cata oara!) cat de aproapiate sunt animalele de copii. Asa cum copiii sunt ca un burete, asimiland tot ce vad in jurul lor, exact asa se intampla si cu cainii. Iar Sasha este inca un exemplu graitor a relatiei invatatel-educator, cu precadere intre animalutele din casa noastra. Rolul meu fiind mai mult de observator si corector, dar bineinteles si de umil servant al nevoilor lor primare. 

Si iată că am primit și primul update din partea familiei britanice ce a adoptat-o pe Sasha. Acum se numeste Harley si, din prima zi s-a împrietenit la cataramă cu celălalt cățel, Charlie, adoptat de la fostul adapost al asociatiei noastre (acum administrat de alt ONG). Se joacă toată ziua, așa cum făcea și aici, dar ce a fost surprinzătr e ca de la început s-a lipit de bărbatul familiei. Se pare ca e ceva tipic pt femele. Și o veste bună, nu mai face urât când e lăsată acasă, ceea ce mă face să cred că la noi o făcea copiind-o pe miss Piky a nastră.