Torsiunea gastrică - o afecțiune ce-ti poate ucide rapid animăluțul dacă nu ești pe fază

În termeni medicali este numită gastropexie, dar toată lumea (medicală sau nu) folosește termenul de ”dilatație sau torsiune gastrică” (dacă vreți să aflați mai multe, dați clic).

Pentru mine era o informație ce-mi trecuse superficial pe lângă ureche, de pe Face Book sau internet, dar nu credeam ca voi ajunge să o cunosc mai îndeaproape. Dar ca un fel de avertisment, în urmă cu câteva luni, mă împrietenisem cu o doamnă pe F.B. (tot mare iubitoare de teckelași), care-mi povestise despre batrânica ei de 16 ani cum, de bucurie că doamna revenise acasă după o operație și spitalizare, sărise din pat, iar această săritură îi fusese fatală. Nu imediat, dar a doua zi, pentru că făcuse torsiune gastrică și nimeni nu știa de ce cățelușei îi e rău. Și pentru că nu au putut acționa imediat, cățelușa s-a stins în drum spre veterinar. Povestea asta mi s-a întipărit puternic în minte, ca un semnal de alarmă. De fiecare dată când teckelașii mei vroiau să sară din/în pat, interveneam rapid. Doar că, din lipsa unor informații complete nu știam că torsiunea gastrică poate apărea și în alt mod sau ca urmare a altui motiv. Iar zilele trecute mi-a fost dat să aflu asta în cel mai solicitant mod cu putință. 

Freddy, masculul nostru bătrânior, de câțiva ani încoace a devenit un pofticios din cale afară. Cum ne-au tot tranzitat casa tot felul de animăluțe flămânde, cred că s-a format în subconștientul lui un sentiment de competiție pentru hrană. De fiecare dată înfulecă de parcă nu a mâncat cu zilele, iar dacă cumva bunica uită pe masă resturi de mâncare, Freddy se urcă pe scaunul ei și fură tot. În cazul ăsta ne ia mai mult timp ”dresajul” bunicii, pentru a o face să nu mai lase nimic comestibil pe masă, după ce se ridică de acolo. Că oricum, când ea mănâncă, toți se adună în jurul ei știind că (în mod sigur și cu totul accidental) îi cad resturi în poală sau pe jos. La poală are acces Rocky, el fiind cel mai înalt, iar ceilalți stau cuminți jos și așteaptă ”pleașca”. 

Ei bine, de câteva zile am observat că de fiecare dată când mânca sau bea apă, din stomacul lui Freddy ieșeau niște sunete, bolboroseli. Nu, nu sunt cele obișnuite auzite la toti câinii, motiv pentru care îi vezi apoi cum mănâncă iarbă și pe care le poți liniști cu o juma de pastilă de Dicarbocalm. Acum suna altfel, ca și cum aerul ingerat vroia să iasă afară dar Freddy, deranjat de senzație, încerca să-l bareze, înghițind des sau bând apă multă. Animăluțele nu se știu ajuta, așa nici Freddy nu știa cât de important e să regurgiteze ca să ușureze stomacul de aer. Și nici eu nu am știut la ce complicații poate duce aerul odată cuibărit în stomacul câinilor. 

După vreo două zile, dimineața, soțul meu a sesizat că Freddy era cam de mult timp în curte, singur, lucru neobișnuit pentru el. Eu, ocupată cu alte treburi, nu am știu că Freddy e afară, iar când am coborât să-l caut, am fost șocată de starea în care l-am găsit. Stătea întins ca o broască, sub un scaun, cu gura larg deschisă și având dificultăți mari de respirație. Apoi am observat că era extrem de umflat la abdomen și, fără să știu ce poate fi, am intuit că e grav și că trebuie să ajungem cât de urgent cu el la veterinar. Doar că, la cazuri grave, noi mergem direct în Cluj, adică un drum de 30 km. Am început să sun, pe rând, veterinarii. Mă gândeam că are nevoie de o radiografie pentru a se vedea ce e cu abdomenul acela umflat, am facut programare la o clinică, dar apoi mi-am zis hai să-l sun și pe cel mai în vârstă și experimentat dintre medicii cu care colaborez, măcar să mă sfătuiască ce e de făcut. Când i-am descris simptomele, mi-a zis ”haideți urgent cu el că e torsiune gastrică și e foarte grav!”. Când am auzit aceste cuvinte, din subconștient au dat năvală toate informațiile pe care le adunasem cu ceva timp înainte, iar tensiunea cred că mi s-a dublat brusc. Tot drumul pănă la clinică a fost un stress enorm și pentru mine și pentru soțul care conducea, iar teama că am să-l pierd pe Freddy mi s-a înfipt în inimă, ca un spin dureros. Am invocat toti sfinții și îngerii protectori pentru ca să facă un miracol și să-l salveze pe bătrânelul nostru. M-am rugat continuu, tot drumul, făcând eforturi mari ca să îmi controlez emoțiile. Freddy era în cușca de transport, în spatele mașinii, mi-era și frică să mă uit spre el, să nu cumva să fi murit. Doar la un moment dat am simțit un miros puternic și am crezut că vomase. Nici nu știam ce mare lucru se întâmplase de fapt!

Când am ajuns cu el la vet, l-am dus direct cu cușca în cabinet, iar eu am dat să fug la toaletă, de emoții. Însă medicul s-a uitat la el și a zis: ”Stai, unde te duci! Câinele nu mai are nimic! Și-a revenit!”. Mie nu-mi venea să cred ce aud, deși vedeam și eu cu ochii mei că nu mai e umflat și stă normal, în picioare. Imi trebuia urgent la baie, dar eram și în extaz la auzul cuvintelor medicului. I-am spus că, la un moment dat, am simțit un miros puternic pe mașină și am crezut că vomase, la care el îmi spune că sigur atunci a regurgitat, ajutat de balansul mașinii, fapt ce a produs eliminarea aerului din stomac și implicit salvarea lui. Iar la sfârșit a conchis: ”E un miracol! Cazurile de torsiune gastrică, mai ales la câini bătrâni, pot fi letale. Dacă nu și-ar fi revenit singur, trebuia operat, dar nici așa nu era sigur că și-ar fi revenit după intervenție. Ca să nu mai vorbim de anestezia la vârsta lui”.

Pe drum spre casă încercam să mă dezmeticesc. Tocmai trecusem toți prin cel mai puternic șoc, începând cu Freddy și terminând cu noi. Fusesem la un pas să-l pierdem și nu eram pregătită pentru așa ceva. Gândindu-mă mai bine, mi-am dat seama că, așa cum a zis și medicul, a fost un miracol! Un miracol pentru care nu contenesc să mulțumesc Acolo-Sus, pentru tot ajutorul trimis către Freduțu nostru și implicit, către noi. Numai cei ce își iubesc animăluțele ca pe proprii lor copii pot înțelege prin ce trece un om când își vede ”puiul” suferind.  

Acasă, tot restul zilei, Freddy a fost extenuat. Respira destul de greu, iar medicul mi-a spus ca torsiunea gastrică are ca implicații și aritmia cardiacă, mai ales la un cățel bătrân. Mi-a recomandat un calmant și, pentru viitor, să-i dau porții de hrană mai mici și mai dese. 

Zis și făcut. Acum Freduțu al nostru papă bobițele doar din mâna mea și în ritmul impus de mine, iar când bea apă stăm lângă el și după 4-5 lipăieli, îi spunem ”destul, gata!”. Și dragul de el se conformează, ca și când știe că trebuie să fie atent la asta, să nu mai repete episodul traumatic prin care a trecut. Iar noi îl felicităm de fiecare dată. Și-a revenit complet, este tot el, dar cu siguranță nu va uita niciodată spaima prin care a trecut. Și nici noi!

Am scris această postare pentru toți proprietarii de animăluțe, ca un semnal de alarmă, să fie atenți la cățeii lor și să încerce să prevină înainte de a se întampla așa ceva! 

Mai jos este un filmuleț ce arată foarte explicit ce se întâmplă în cazul torsiunii gastrice.

Ideea e că se poate întâmpla foarte repede, iar pentru că se sugrumă alimentarea cu sânge a organelor (motiv pentru care organele cedează pe rând, iar câinele moare în final din cauza aritmiei cardiace), trebuie acționat rapid. Am citit pe net că 2 ore ar fi timpul de acționare necesar pentru ca animăluțul să poată fi salvat. Noi am reușit să ne conformăm. Norocul lui Fredyy (și al nostru) a fost că a trebuit să parcurgem acel drum de 30 km cu mașina, până la veterinar. Altfel poate nu ar fi reușit să elimine aerul, pentru ca stomacul să revină singur în poziția normală, și ar fi fost supus unei intervenții chirurgicale grele și extrem de riscante pentru un bătrânel ca el. 

Și ca să concluzionez, în cazul lui Freddy a fost vorba de ingerare de aer odată cu hrana și apa, dar motivul cel mai întâlnit - mai ales în cazul câinilor de talie mare - este hranirea cu porții mari, urmată de mișcare excesivă: fugă, sărituri, etc. Deci lăsați-vă animalele să se odihnească după ce mănâncă și, mai bine dați-le două porții pe zi, decât una și consistentă!

Dacă vreți să aflați mai multe, căutati pe google ”torsiune gastrică la câini” sau în engleză ”bloat on dogs”.

Aveți grijă de animăluțele voastre și nu vă bazați niciodată că ”se descurcă ele și singure”!

Update Freddy (ianuarie 2017): când ”ața” e gata, oricâte miracole invoci, până la urmă e vorba doar de amânarea inevitabilului: Rămas bun scumpul nostru mult iubit!