Snacks-uri home made pentru căței

A venit frigul și cățeilor li s-a mai domolit dorința de a ieși prin curte. Ies să-și facă treburile, dar revin imediat la căldurică. Iar odată cu statul mai mult prin casă, plictiseala apare la orizont. Și ca urmare, își găsesc tot felul de activități deranjante pentru noi, umanii. În special rosul mobilierului sau ușilor și "dansatul printre picioarele noastre". 
Pe lângă asta, organismul le spune că trebuie să-și facă suplimente pentru apropierea iernii, așa că numai ce mă trezesc cu ei tot mai des prin bucătărie, așteptând să fie serviți. 
La noi se mănâncă după program, de la început i-am învățat cu ore fixe. Dimineața, undeva între 9-10, iar seara între 18-19. Vara, când căldura e mare, porțiile le primesc reduse cantitativ, iar cina o mai amân până după apusul soarelui, că și așa sunt leșinați pe podele până atunci.

Doar că, bătrânica noastră ce a împlinit 18 ani în august, a cam deraiat de la ”normalitate” și uneori uită că tocmai a mâncat. Iar acum că temperaturile au scăzut, își cere cina mai devreme, în jurul orelor 17. Și oricât încercăm să o ignorăm, e mai ceva ca picătura chinezească. Dacă restul ”aptitudinilor” i s-au mai redus odată cu vârsta, încăpățânarea specifică teckelilor zici că i-a sporit. Sau cum zicea bunica soțului: ”potie dinaia că-i hodinită”. 

Așa că, în încercarea de a le mai domoli temperamentele plictisite de programul monoton, musai a fost să scornesc ceva apetisant, care să le fie servit ca mici gustări între mese, să nu fiu nevoită să reduc distanța dintre micul dejun și cină, dar și ca recompense în cazul tratamentelor. Că nu există să nu fie vreunul cu vreo problemă de sănătate ce necesită medicație. Iar ultima și cea mai agasantă fiind otita lui Bobo, care îl tot sâcâie de azi-vară, când la o ureche, când la cealaltă. Iar zece zile de tratament sunt lungi, enervante și supărătoare pentru Bobo, așa că are nevoie de recompense. Și decât să-i dau chimicalele din comerț, mai bine ceva sănătos și home-made.

Cum mi-a venit ideea? 
După ce Bobo a primit, de la o doamnă din SUA - prietenă de pe FaceBook, un pachet de biscuiți cu unt de arahide și cremă cu suplimente pentru oasele lui betege. Și când am văzut ce trecere au avut, am zis că musai să fac și eu ceva cu unt de arahide. Nu că aș fi fan. Gustul mi se pare mult prea puternic, după lins la o linguriță, deja mă ia greața. Dar fiind o grăsime sănătoasă, why not!
Drept pentru care am ghicit o rețetă, că dacă tot a venit și frigul, în sfârșit pot folosi cuptorul fără riscul să mă coc și eu! 

Ingredintele folosite (după ochi):
-  fulgi de ovăz (aprox. 2 căni)
- o linguriță (rasă bine) de scorțișoară și o jumate de cuișoare
- două banane bronzate rău
- unt de arahide 
- două ouă
- apă

Am amestecat maglavaisul, la început cu furculița, dar după ce am adăugat untul de arahide (care-i vârtos), a fost musai să-mi bag mâna. Și mai spre final, ca să fie maglavaisul mai cremos și ușor de manevrat, am adăugat și apă (tot după ochi - sau după mână).
Apoi, cu ajutorul a două lingurițe, am făcut niște biluțe (vorba vine), însă când am văzut că nu se aplatizează la copt, a două tavă am aranjat-o să arate mai aproape de biscuiți. 
Cam așa a arătat întregul procedeu, ce a durat puțin, la coacere le-am lăsat cam o juma' de oră fiecare tavă, că mie-mi plac mai rumene.


 Iar după coacere arătau așa:



Să mai adaug (oare) că pe tot parcursul "procesului de creație" am avut spectatori, unii mai răbdători, alții care nu mai puteau aștepta să-și intre-n rolul de degustători. 
Ceea ce s-a și întâmplat, bineînțeles! 
La final, când încă nici nu apucaseră să se răcească bine, dar erau călduțe și apetisante rău. 
Normal că am gustat și eu, doar că mie-mi plac mai dulci (cu miere) și nefiind fan unt de arahide, mă rezum ușor la una. Să nu mai spun că toata casa mirosea a untul de arahide, spre deliciul cățeilor, și mai puțin al meu, drept pentru care am sacrificat bunătate de căldură adunată în casă și am deschis larg geamurile că mă lua de la stomăcel.   




Acuma să nu credeți că n-au primit toți șase bunătate de biscuite!
Dar în afară de cei doi cu probleme de vedere (Lucy și Bobo), cărora am apucat să le fac poză cu bucățica neînfulecată și asta pentru că ei nu sesizează mâncărica decât atunci când ajunge în proximitatea botului, restul au fost mult mai rapizi și în poze se vede doar mâna mea întinsă, ca la milogi sau mult prea rapizi, blurat-de nepublicat- de rapizi. 

Mi-am dat seama că dacă continuam în ritmul ăsta, snacks-urile ar fi devenit cină și nu aș mai fi avut recompense de domolit populația zilele următoare. Așa că le-am depozitat frumos într-un container de plastic, doar pe jumătate umplut. 
Iar dimineață erau moi și pufoase, numa' bune de servit lângă cafeluță. Dar după una, mi-am adus repede aminte că scopul lor era totul altul, așa că m-am oprit la timp. 
Data viitoare voi face o porție mai mare, măcat să se umple cutia. Chit că voi suferi după mirosul degajat de untul de arahide, dar ce nu face mama pentru puii ei! 
 Și apropo unt de arahide, eu am luat de la Lidl, însă ce se găsește în comerț nu e 100% pur natural, ci  în combinație de 80% arahide și ulei de palmier (unele conțin chiar și zahăr, ceea ce nu-i deloc recomandabil).

 Dar dacă vreți unul de calitate și la preț bun, am găsit ăsta, pe un site pentru trăgătorii de fiare.
S-avem poftă și blănoși sănătoși!
Short update:
De la prima încercare au mai fost încă două. Nu mai trebuie să menționez că ambele au avut același succes printre patrupezi. A doua rețetă a fost cu sardine - conservă - untul de arahide fiind terminat. La fel și bugetul pe luna respectivă. Așa că m-am descurcat (sau i-am descurcat cu ce am avut în frigider). Cu singura deosebire că după un timp de păstrare la caserolă, au apărut mici floricele de mucegai, așa că am fost nevoită să grăbesc consumarea snaks-urilor, mărind doza zilnică. 
Ultima tură fost cea mai reușită de până acum. Nu știu dacă asta se datorează calității superioare a untului de arahide folosit (pur, fără aditivi) sau poate pentru că am ”scăpat” mai multe cereale. Habar n-am! Cert e că, deși n-a avut nici pic de zahăr, doar dulceața naturală a bananelor, ne-a plăcut și nouă, umanilor, chiar bine.
Și apropo, cei la Myprotein au o politică cam dură la transport, te condiționează la sume mari, iar dacă nu le atingi, te încasează cu 50 lei doar pt transport. Așa că am renunțat la vise mărețe și m-am reorientat la firma Republica Bio, aceeasi cantitate, același preț dar transport tarifat normal.   

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În atenţia posesorilor de patrupede - Tusea de Canisă

Glandele perianale și complicațiile de la posteriorul câinelui

Atitudinea omului faţă de animale

Un nou rămas-bun; Lucy 💗

Ochisor - o iubire de caine