Senzaţional, o pisică sterilizată a născut!!!
Credeţi că e cumva vreo glumă la mijloc? Nici vorbă. Din păcate. Ne-a fost dat să o vedem chiar noi. În urmă cu ceva timp ne bucurasem să aflăm că un nou cabinet veterinar s-a deschis în oraşul nostru, pe str Macilor. Ne-am hotărât cu colegele să mergem să cunoaştem proprietarul şi am dat peste o tânără familie. Doamna, pe nume Ioana Incze, era medicul veterinar. Ne-am prezentat, i-am spus cine suntem şi că am fi interesate de o colaborare pentru ajutorarea animăluţelor cu care lucrăm. Întâlnirea a decurs ok, deşi cu oareşce greutate în a găsi din prima o cale de comunicare. Aflasem că tânăra doamnă nu practicase decât ca farmacist şi am întrebat-o dacă ar fi de acord să lucreze cu medicii noştri de la Cluj, specialişti cu ani vechime şi practică serioasă, pentru a mai deprinde una-alta în ale meseriei. Dar a refuzat, spunându-ne "eu ştiu ce ştiu". Ok. Noi nu aveam să ştim ce anume. Nu la vremea aceea. Urma să încheiem un contract de colaborare, pe care eu i l-am trimis pe e-mail, iar dânsa să vină cu completări. Dar acest lucru nu s-a mai întâmplat, nici contractul nu l-am mai semnat. Colega mea, Eva, urma să ducă a doua zi o căţeluşă gestantă la sterilizare, dar doctoriţa ne-a amânat cu programarea. Între timp căţeluşa a născut, iar oamenii de la blocuri care aveau grijă de ea, i-au aruncat toţi puii. Degeaba am încercat noi să-i rugăm să-i lase măcar unul, nici nu au vrut să audă.
Ei bine, a trecut faza cu căţeluşa, a venit alta, cu o pisicuţă, de data asta. O pisicuţă superbă, crescută în casă, cuminte şi răsfăţată. Colega mea a dus-o la cabinet şi a lăsat-o în grija doctoriţei. Pisicuţa nu s-a opus nici o clipă şi s-a lăsat cu toată încrederea pe mâna oamenilor. După câteva ore, colega a mers după ea, achitând suma cerută. (N-a primit chitanţă, factură, nimic). După 3 zile însă, operaţia s-a infectat, iar colega mea a dus-o înapoi. A trebuit să fie deschisă din nou pentru că era plină cu puroi. Tânăra doctoriţă-farmacistă i-a reproşat colegei mele că nu a avut grijă de ea şi din cauza ei s-a infectat operaţia. Colega şi-a însuşit critica, doar că era foarte intrigată cum de, din zeci de animale operate ce i-au trecut prin mână, nici una nu a mai păţit aşa ceva. A urmat o altă cusătură care, după câteva zile s-a deschis. De data asta colega mea nu a mai vrut să o ducă înapoi la doctoriţă şi a îmbrăcat pisicuţa ca să prevină lingerea locului. Toată tărăşenia asta a costat peste 100 ron la final. În timp operaţia s-a lipit.
După acest episod, pisica a luat serios în greutate. Creştea văzând cu ochii, iar noi am pus acest fapt pe seama sterilizării. Multe animale se îngraşă după această intervenţie. Doar că, supriza a venit în urmă cu câteva zile: pisica sterilizată a născut 4 pui!!! Nu trebuie să vă mai detaliez şocul nostru, al tuturor, la aflarea veştii. Colega mea, care e foarte calmă de felul ei, nu se ceartă, este mai mult împăciutoare şi foarte iertătoare, de data asta era toată un sac de nervi. A sunat-o pe doctoriţă şi a întrebat-o cum e posibil acest lucru? Ce sterilizare i-a făcut ea pisicuţei dacă aceasta a fătat? Doctoriţa s-a arătat foarte indignată, din nou i-a reproşat colegei mele că nu a îngrijit pisica şi în final a fost de acord să-i returneze suma achitată pentru operaţie.
Ca să înţelegem şi noi misterul, am cerut lămuriri profesionale din partea altui veterinar, de la Cluj, cu care colaborăm noi. "E clar", ne-a spus domnişoara medic, "a deschis-o şi a închis-o la loc". Indignarea noastră nu-şi găseşte cuvinte. Adică tu, ca medic, operezi cu scopul de a steriliza, te blochezi, nu ştii ce şi unde să tai, aşa că cel mai bine coşi la loc, dar omului îi spui că totul e ok şi îl şi taxezi ca pentru o intervenţie completă. Aici vocabularul românesc mi se pare prea limitat pentru ca să mai scriu ceva.
Ca să înţelegem şi noi misterul, am cerut lămuriri profesionale din partea altui veterinar, de la Cluj, cu care colaborăm noi. "E clar", ne-a spus domnişoara medic, "a deschis-o şi a închis-o la loc". Indignarea noastră nu-şi găseşte cuvinte. Adică tu, ca medic, operezi cu scopul de a steriliza, te blochezi, nu ştii ce şi unde să tai, aşa că cel mai bine coşi la loc, dar omului îi spui că totul e ok şi îl şi taxezi ca pentru o intervenţie completă. Aici vocabularul românesc mi se pare prea limitat pentru ca să mai scriu ceva.
Acum vă întreb pe dvs: CE E DE FĂCUT?
Pe de o parte, ca repezentanţi ai unei asociaţii pentru protecţia animalelor ar trebui să avertizăm posesorii de animale asupra lipsei de profesionalism a acestei veterinare. Oameni buni nu vă daţi pe mâna ei animalele iubite!!! Toţi cei ce am absolvit o facultate ştim că cele învăţate pe băncile şcolii reprezintă doar 20-30% din bagajul de cunoştinţe profesionale, în lipsa practicii. Pe de altă parte, această persoană este o tânără mamă de copil mic, care şi-a investit poate toţi banii în deschiderea unui cabinet. O astfel de reclamaţie i-ar putea aduce mari prejudicii. Ce e de făcut???
multumum de informatie, e bine de tinut minte ce medici sa ocolim
RăspundețiȘtergereTrebuie denuntati asemenea "oameni", cu siguranta! Sa nu aveti nici o retinere, ea si-a deschis cabinet doar ca sa faca bani cu o meserie pe care nu o cunoaste, e foarte grav. Va spun asta din proprie experienta, mi-a murit o pisicuta , la fel din incompetenta unei "veterinare", care a diagnosticat-o cu alergie cand ea avea caliciviroza.....!!!! o boala grava a felinelor.
RăspundețiȘtergereLa furat ziua mare !
RăspundețiȘtergere