Din lumea mea

Sunt sigură că mulţi aţi văzut, zilele trecute, la ştirile Pro TV reportajul cu "vizitele" poliţiştilor comunitari din sectorul I al capitalei, în blocuri, pt a vâna decibelii produşi de lătratul patrupezilor. Pornind de la acest reportaj, am să detailez ceea ce se întâmplă sau ar trebui să se întâmple de fapt. Pentru cei ce nu ştiu, sectorul I al capitalei este considerat sectorul "spumei", unde locuiesc cei cu bani, cu funcţii, adică privilegiaţii soartei. Acolo se impun legi aparte, acolo Poliţia Comunitară a înfiinţat Poliţia Animalelor, deşi - conform legii - P. Comunitară nu are nici o cădere în această direcţie, doar Poliţia statului. Deci, legal, acea poliţie a animalelor nu ar trebui să existe, doar că, conform celor spuse de unii reprezentanţi ai drepturilor animalelor, văzând ce adăpost super tare au înfiinţat pentru câini, şi ce condiţii le oferă (fântână arteziană în curte, pt a se răcorii animalele pe timpul caniculei), au închis ochii. Totul spre bin...

Dacă spre sfârşitul anului trecut, după apariţia în presă a unui comunicat ce anunţa înfiinţarea Inspectoratului General de Poliţie a Animalelor, au început să îmi apară tot felul de semne de întrebare pe care mi le şi exprimasem într-o postare la acea vreme. Iată însă că, pe zi ce trece, semnele se înmulţesc. Aş porni de la un anunţ publicat pe prima pagină a site-ului oficial al Comisariatului pentru Societatea Civilă, în care se spune: " Consiliul Superior al Comisariatului pentru Societatea Civila anunta prelungirea termenului de inscriere la examenul in vederea obtinerii calitatii de Inspector de politie pentru protectia animalelor, in cadrul “Inspectoratului General de Politie pentru Protectia Animalelor” , infiintat in baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile pronuntata de Tribunalul Municipiului Bucuresti in dosarul 41674/3/2009. Acest termen se prelungeste pana pe data de 8 ianuarie 2010. Reaminti...

„ Părerea dumneavoastră mi se pare respingătoare, dar m-aş lăsa omorât, pentru ca dumneavoastră să puteţi să v-o exprimaţi ” (Voltaire)   Deschid această postare cu un motto luat de pe blogul colegului Zamfir  (pe care îl admir pentru ceea ce face), blog dedicat prietenului său patruped, Ulise. Deunăzi îi scrisesem un comentariu sub un articol   de pe celălalt blog al său, articol în care am avut surpriza să-mi regăsesc o vecină, dar amicul în ale blogăritului a hotărât că îmi face mai bine dacă nu abrobă comentariul. Mi-a răspuns (pe mail):  " Ca să nu fiu nevoit să răspund sincer la comentariul tău, nu-l aprob. Am să-ţi spun doar un mic detaliu: pe mine, musafir, m-au deranjat lătrăturile! Să ai o zi bună în fiecare zi! Zamfir" Mi se pare OK ca pe blogul tău să aprobi sau să respingi comentariile venite de la alte persoane, dar fiindcă am şi eu blogul propriu şi personal, m-am hotărât să-l redau aici: "He, he, felicitari vecinei mele. O adevarată artistă, ...

Iubitorii de animăluţe au fost foarte darnici cu premiile către toţi asemenea lor şi s-au grăbit să-şi felicite prietenii la început de an. Mă grăbesc să le expun şi eu, că nu se ştie când voi mai avea timp. De la Shakura : De la mai noua cunoştinţă, Piti (bănuiesc că de fapt e vorba de Piţi): Şi de la Corina Iar acum, pentru că sunt cam multe premii, şi pentru că ultima dată când am transmis mai departe nu toată lumea a înţeles ce trebuie să facă cu ele, am să preiau exemplul Corinei si spun doar atât:   Pentru toţi prietenii noştri!  Aşa că cine doreşte, are chef şi timp, este binevenit să preia premiile, să le expună şi să le dea mai departe. Dear Friends, please feel free to take these awards and paw them forward. You are more than welcome to do that, without any nominee. We are so happy to have you by our side.

 Dragi Prieteni, În sfârşit ajung şi eu să trimit urările mele acum, la început de an. Viaţa e foarte imprevizibilă şi planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din ..., mă rog, de unde or fi. Şi eu, la fel ca orice gospodină din ţara asta, îmi făcusem nişte planuri pentru programul de sărbători, cu tot ceea ce înseamnă pregătiri, curăţenie, gătit etc, dar toate mi-au fost date peste cap de boala mamei mele, apărute chiar înainte de Ajunul Crăciunului. Aşa că, forţată de împrejurări, am amânat toate pregătirile pentru a sta cu mama. După 2 zile de suferinţă, a fost dusă cu salvarea direct la spital în Cluj şi chiar dacă eram, într-un fel, mai liniştită că e mai bine pentru ea acolo, sub supraveghere medicală, tot nu am reuşit să mă relaxez. Era prima dată când mama nu era acasă, alături de noi, de sărbători. Iar eu am fost nevoită să trec rapid de la starea de zombi (devenit în urma nopţilor nedormite), la cea de roboţel şi, într-o singură după-masă (de Ajun), să rezolv ceea c...

Cât de mult contează imaginea/aspectul în zilele noastre? Atât de mult încât să îi ia orice şansă la o viaţă normală unei biete fiinţe?       Azi toamnă, prin luna septembrie, un biet puiuţ de căţel hălăduia singur pe o stradă din oraş. Nimeni nu-i dădea atenţie, deşi nu avea mai mult de vreo lună. Norocul lui a fost că tocmai trecea pe acolo o colegă din asociaţia noastră. L-a zărit imediat şi l-a luat. În lipsa unui adăpost însă, singurul loc unde îl putea duce era curtea unei întreprinderi dezafectate unde, împreună cu altă femeie, au construit un mic ţarc din câteva bucăţi de lemne. Doar că un animal sociabil cum e câinele are nevoie de contact cu lumea înconjurătoare, iar lemnele din jurul său îl ţineau complet izolat, ca într-o puşcărie. Abia prinsese gustul libertăţii, iar acum ţarcul îi îngrădea orice speranţă. Din cauza acestei suferinţe şi a vârstei fragede, s-a îmbolnăvit. Din căţeluşul plin de viaţă, jucăuş şi vesel, s-a transformat într-un căţel m...

Asociaţia noastră a ajutat şi ajută multe animale, cu sau fără stăpân, animale din gospodăriile oamenilor, din incintele firmelor private sau a unor instituţii. Săptămânile trecute am sterilizat o căţelusă de la unitatea de pompieri din Turda. Fătase două căţeluşe pe care, mai apoi (după ce crescuseră), le-am dus cu noi la Cluj, pentru a le prezenta pentru adopţie. Înainte de asta însă, le-am deparazitat intern şi extern şi le-am vaccinat, totul pe banii noştri. Căţeluşele erau slăbuţe şi pline de tenii (un parazit foarte nasol), atât mici cât şi adulte. Le-am tratat, dar mai necesită repetarea tratamentului. Din păcate, săptămâna trecută nu au atras doritori, pentru că sunt destul de măricele, chiar dacă sunt drăguţe şi finuţe.  Sâmbăta asta, colegii şi cu mine ne-am împărţit. Doi au mers din nou la Cluj, iar eu am rămas la Turda pentru evenimentul de la Casa Raţiu, Crăciun pentru Copii. Înainte de a merge, colegul meu Adrian a trecut din nou pe la pompieri, pentru a lua cele două...