din ciclul "până unde poate ajunge stupizenia umană"

Pentru că mama stă la bloc şi la vârsta ei nu se mai simte în stare să îngrijească un animăluţ, adică să-l scoată de 3 ori afară sau să-l ducă la veterinar, a găsit un substituent. Începând de anul trecut, pune boabe de grâu pe marginea balconului pentru păsărele. Cum era şi normal, păsările au apărut în scurt timp. După lupta pentru teritoriu, porumbeii au izbândit în faţa vrăbiuţelor. Aşa că mama s-a trezit cu 5 prieteni înaripaţi şi loiali care, zilnic, dis de dimineaţă, apar să-i dea ziua-n sus (expresia bunicii soţului meu).



Mama e tare fericită când vede porumbeii, le vorbeşte, îi alintă, îi numeşte "copilaşii mei" şi are chiar un favorit, unul de culoare albă.



Le cumpără grâu proaspăt din piaţă, unde deja este cunoscută de către cofăriţele de la tarabe. Când se întâmplă să nu găsească este tare tristă că nu va avea ce le oferi "copilaşilor" ei.
Până aici toate bune şi frumoase. Mama e fericită, porumbeii la fel.

În urmă cu câteva zile însă, patronul unui magazin de la parterul blocului o opreşte pe stradă şi îi cere tam-nesam să nu mai hrănească porumbeii. Mama a fost de-a dreptul şocată de pretenţia omului. "Adică cum?", a întrebat ea, "da cu ce vă deranjează pe dvs că eu dau mâncare la porumbei?". "Păi fac mizerie în faţa magazinului", a replicat el foarte iritat. "şi e numai din cauza dvs. Dacă nu încetaţi, o să vă reclam la Poliţie". Mama a rămas fără replică. Ştia că vecinii noştri ne reclamaseră la Poliţie din cauza câinilor, dar nu se aştepta niciodată ca cineva să reclame că ea hrăneşte porumbeii. Când s-a dezmeticit i-a zis doar atât: "reclamă-mă dom'le dacă altceva mai bun n-ai de făcut, da' nu uita să le zici şi porumbeilor să nu mai vină pe balconul meu".