de la lume adunate
Serghei Esenin - Cântecul Căţelei "Spre ziuă, sub căpiţa de secară, Pe auriul snopilor plecaţi, Căţeaua, în viforniţa de-afară, Fătase şapte căţeluşi roşcaţi. Până-n amurg, veghind încovoiată I-a răsfatat, lingându-i neîntrerupt. Şi se topea ninsoarea spulberată Pe fierbinţeala pântecului supt. Iar seara, când găinile s-aşează Stăpânul casei a ieşit posac Şi unde mama pâlpâia de groază El pe toţi şapte i-a băgat în sac. În urma lui, fugind după desagă Căţeaua dă-n nămeţii de pe drum Răpindu-i puii, apa din viroagă Scâncea curgând sub botul ei acum." Mulţi se pot recunoaşte în această poezie, în persoana stăpânului. Chiar zilele trecute mi-am reîntâlnit o fostă prietenă din copilărie. Plină de încântare îmi spunea ce bine se simte de când s-a mutat la ţară, unde e linişte şi bine. Am întrebat-o dacă are câini şi mi-a spus: "O, da. Avem o căţea tare prolifică. Fată de două ori pe an". "Şi ce faceţi cu puii? ", am întrebat-o eu . "Păi îţi dai seama că n...