Ce voi face mâine? / What I'm going to do tommorrow?


Asociaţia pentru protecţia animalelor Trei Fraţi Pătaţi, în parteneriat cu Slow Food Cluj Transilvania şi Centrul Raţiu pentru Democraţie anunţă debutul unui proiect pilot pentru municipiul Turda, intitulat „Mini-Ferma pentru Copii”.
Existenţa citadină precum şi explozia zilnică de non-valori îndepărtează tot mai mult tânăra generaţie de valorile tradiţionale, de natură, de importanţa rolului animalelor. Ca rezultat direct al acestei înstrăinări stau mărturie şi numeroasele cazuri de abuzuri ale animalelor domestice prezentate în progamele de ştiri ale televiziunilor. Toate acestea se datorează, în primul rând, lipsei unei educaţii specifice orientate spre cunoaşterea şi protecţia animalelor ce trăiesc în habitatele umane, a minimalizării importanţei lor pentru viaţa omului.
În ţările civilizate, animalele sunt folosite atât în scop economic, cât şi terapeutic, rolul acestora având o mare însemnătate în creşterea şi educaţia copiilor. Necesitatea unei mai bune înţelegeri de către copiii noştri a vieţii, comportamentului şi rolului animalelor domestice în viaţa omului ar putea asigura o generaţie viitoare mai apropiată de natură, de mediul înconjurător, o generaţie care să cunoască şi să respecte animalele.
  Pentru a aduce natura mai aproape de copii, cele trei organizaţii neguvernamentale vor înfiinţa o Mini-Fermă pentru copii, unde aceştia vor putea cunoaşte diferite animale domestice, vor afla informaţii despre însemnătatea lor, despre condiţiile de creştere şi îngrijire a acestora. De asemenea, copiii vor putea să descopere produsele alimentare sau nealimentare provenite de la unele din aceste animale prin diverse jocuri în cadrul atelierului „Aventura simţurilor”.
Proiectul „Mini-Ferma pentru Copii” va fi un program de durată. Pentru început va fi împărţit în două părţi distince: vizite organizate ale copiilor, din învăţământul preşcolar şi primar, sub supravegherea educatorilor/învăţătorilor, în cadrul Mini-fermei şi vizite în grădiniţe/şcoli din  partea membrilor asociaţiei”Trei Fraţi Pătaţi”, însoţiţi de câteva animale domestice, cum ar fi câini, pisici, hamsteri, etc, după un program prestabilit.
Proiectul va debuta în data de 31 octombrie, cu începere de la ora 10.00, şi va consta în vizite a copiilor în cadrul Mini-Fermei organizată (pentru început) în curtea Casei Raţiu din Turda şi activităţi în cadrul atelierului „Aventura simţurilor”. Tot cu această ocazie, doritorii vor putea să adopte animale de companie, în principal căţei şi pisici, salvate din situaţii limită.
Datorită faptului că nu există posibilitatea acoperirii tuturor instituţiilor de învăţământ într-o singură etapă, proiectul va continua pe parcursul a mai multor luni de zile, vizitele copiilor în cadrul mini-fermei desfăşurându-se, prin rotaţie, o dată pe lună.

Comentarii

  1. That project sounds very interesting.
    My mom says it is important that the kids learn to love and care for animals.
    Kisses and hugs
    Lorenza

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Vă mulțumesc pentru gândurile și cuvintele frumoase. Orice alt comentariu va fi șters.

Postări populare de pe acest blog

Glandele perianale și complicațiile de la posteriorul câinelui

Torsiunea gastrică - o afecțiune ce-ti poate ucide rapid animăluțul dacă nu ești pe fază

În atenţia posesorilor de patrupede - Tusea de Canisă