Unde este Ursu???

Pentru cei care nu mai ţin minte povestea lui Ursu sau pentru cititorii mai noi ai blogului aici puteţi citi povestea acestui minunat câine.

Aşa cum am scris în postarea iniţială, Ursu şi-a găsit cămin într-o curte mare, în care mai "domnea" o căţelusă adultă de talie mică, apoi a mai apărut o căţelusă- pui, pe care Ursu a adoptat-o imediat. O lăsa să doarmă pe el ca pe o saltea, o lăsa să-i muşte coada, urechile, să-l zmotocească cu puterea unui pui de dimensiunea unui sfert din laba lui. Pentru cei care cresc câini ştiu că masculii nu prea suferă puii. Ursu însă părea să adore tot ce e mic, de la câini la pisici. Nu era conştient de dimensiunile sale impunătoare, ci mai degrabă prietenos cu toate animalele. Se ataşa de oamenii care-l îngrijeau şi era foarte sensibil când era certat. Se ducea într-un colţ, se ghemuia şi îşi întorcea spatele. Bănuielile noastre ne fac să credeam că a fost un câine abuzat şi încă mai păstrează amintirile prin ceea ce a trecut.

Când i-am făcut poza asta, azi vară, se temea de aparatul foto ca de o injecţie şi refuza să se ridice de jos, să-şi arate statura impunătoare. Aflasem atunci că trebuie să începem să-i căutăm o nouă locaţie, pentru că  locul în care stătuse 2 ani de zile va trece prin nişte modificări substanţiale, iar soarta lui Ursu devenea incertă. Luna asta, o colegă de asociaţie mă anunţase că-i găsise lui Ursu o altă locaţie, în curtea unei firme noi înfiinţate, iar patronii sunt nişte tineri mai iubitori de animale. Tare m-am bucurat să aflu că Ursu este dorit şi nu va mai trebui să am emoţii pentru soarta sa. L-am dus acolo, unde s-a împrietenit imediat cu un căţeluş mic, pui, şi după ce i-a mirosit pe tinerii care lucrau acolo, a început fericit să inspecteze curtea şi să-şi marcheze teritoriul. Toţi l-au îndrăgit imediat, i-au dat să mănânce, l-au mângâiat pe rând sau deodată, Ursu devenind starul zilei.

Am plecat acasă fericită şi liniştită că Ursu s-a adaptat atât de repede şi eram sigură că va fi bine în noul cămin.

A doua zi însă, în timp ce mă aflam la expoziţie în Cluj, mă sună tânara de la firmă, cea care îl ceruse pe Ursu, şi cu mare supărare în glas mi-a spus că Ursu dispăruse. Deşi poarta era mereu închisă, şi-au dat seama că Ursu sărise pe un tomberon din curte şi de pe el - peste gard. Nu mi-a venit să cred. Părea că e bine şi că a acceptat mutarea. Şi totuşi, se pare că nu. Soţul meu l-a căutat peste tot pe unde s-a gândit că ar fi putut ajunge, dar nu a dat nicăieri de el. Asta s-a întâmplat sâmbătă şi de atunci, nici o veste despre Ursu. Colegele mi-au zis că va încerca să ajungă înapoi la vechea locaţie, dar încă nici un semn. Nu ştiu dacă s-ar descurca să ajungă acolo, ţinând cont că nicioadată nu a ieşit din curte şi nu a umblat pe stradă.

Mă rog zilnic la Dumnezeu să-l îndrume spre un loc bun, spre nişte oameni care să-l ajute şi să-l iubească. Zilnic când trec pe stradă, mă uit atentă în speranţa că l-aş vedea hălăduind pe străzi. Ieri am crezut, la un moment dat că l-am văzut, şi am luat-o la fugă, dar când m-am apropiat, mi-am dat seama că era alt câine. Am fost atât de dezamăgită. Când văzusem câinele respectiv, acesta fugea pe stradă şi pentru o fracţiune de secundă cât mi-a trecut prin faţa ochilor, mi s-a părut că era el şi am ţipat de fericire "Ursu", dar mă înşelasem. Sper să fie bine şi să apară. Doamne ajută!