O zi încununată de succes

Azi a fost o zi foarte benefică. Am reuşit să dăm spre adopţie toţi micuţii care îi mai aveam, cu o singură excepţie, căţeluşa care au returnat-o de Haloween perechea ce a plecat în Germania. Am observat că lumea doreşte pui mici, iar ea - chiar dacă încă e pui, e mai "crescută" şi nu a mai atras doritori. Cu toate astea e o scumpă, o finuţă şi o lipicioasă. Sper ca până la urmă să i se lipească cuiva de suflet.

Din nou am avut vizitatori gârlă, cu copii şi fără copii, dar majoritatea celor de acum erau cu adevărat iubitori de animale. Doar evenimentul era Dog-Show.

 
 
 
 

Şi ca să vedeţi ce am văzut noi şi ne-a plăcut, am pus mai jos un album de fotografii cu frumoşii patrupezii prezenţi în show. Daţi clic pe pe poza de mai jos şi vi se va deschide o nouă pagină cu toate pozele:

Dog Show

Pentru noi, ziua de azi a fost una încununată cu succes. Pe lângă faptul că am reuşit să dăm puii spre adopţie, donaţiile din "cutia milei" au fost cele mai semnificative de până acum. Asta ne-a bucurat foarte mult, pentru că săptămâna viitoare vom putea steriliza şi vaccina alte căţele.

Şi ca nu cumva mâine să mergem cu "mâna goală", pe când am revenit acasă, am primit un telefon despre existenţa unei căţele cu 6 pui, pe malul Arieşului, sub o canapea veche. Am mers, am reuşit cumva să-i distragem atenţia mamei patrupede şi am furat puii. Şi bine am făcut pentru deja erau măricei şi cu siguranţă că o terminau pe săraca mămică.
 Sunt nişte grăsani superbi, trei băieţi şi trei fete:

 
 
Asta mică a adormit cu faţa în farfurie

 
Iar ăsta se simţea bine doar cu fundul în farfurie. Oricât l-am pus deoparte, el tot acolo se vâra, iar frăţiorii lui trebuiau să pape pe lângă fundul lui de grăsan.

Sperăm ca mâine să nu-i mai aducem înapoi şi să-şi petreacă următoarele nopţi într-un cămin plin de iubire.

Comentarii

  1. Mă bucur pentru reuşita ta de astăzi.
    Dar ... tot Ulise e cel mai frumos câine din lume!

    RăspundețiȘtergere
  2. Glad you had a succesful day!
    Kisses and hugs
    Lorenza

    RăspundețiȘtergere
  3. @Lorenza: Thank you our sweet friend. Did you see the picture we took at the show? There was lots of dachshunds in the beauty show. All kind of colors and shapes, long haired, short haired, just wonderful.

    RăspundețiȘtergere
  4. http://memoriileluisakura.blogspot.com/2009/11/am-mai-primit-o-leapsa-i-was-tagged.html
    cu multa preitenie
    si ceea ce faci este exemplar!
    :)

    RăspundețiȘtergere
  5. congrats on a succesful day!!! hope all the babies find great homes.
    xoxo,
    Brownie

    RăspundețiȘtergere
  6. @Sahura: multumesc mult de tot pentru prietenia ta. Conteaza mult oentru mine.

    RăspundețiȘtergere
  7. @Brownie: There are still 2 babies left for the next event. But giving for adoption 4 babies in only few hours and all in good places, that is a big success. That's happened on Sunday.

    RăspundețiȘtergere
  8. I-am spus lui Ulise că eşti de-acord cu mine şi ... a fost de-acord cu tine!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Vă mulțumesc pentru gândurile și cuvintele frumoase. Orice alt comentariu va fi șters.

Postări populare de pe acest blog

Glandele perianale și complicațiile de la posteriorul câinelui

Rămas bun scumpul nostru mult iubit!

În atenţia posesorilor de patrupede - Tusea de Canisă