Din lumea mea

 Tuturor prietenilor noștri umani și necuvântători: Sărbători fericite!

Cine nu crede că există Moș Crăciun se înșală. Zilele acestea mi-am recăpatat încrederea în existența compasiunii românilor față de animale. Cei peste 80 de căței de la adăpostul nostru au primit cadouri de Crăciun. Și de data asta nu a mai venit nici din America, nici din altă țară, ci chiar de la noi. Nu chiar de printre ai noștri turdeni, ci de la vecinii din Cluj. Totul s-a întâmplat repede și a pornit de la un apel pe care l-am lansat pe facebook. Odată cu venirea iernii, cățeii noștri au nevoie de mai multă hrană decât în restul anului pentru a rezista temperaturii scăzute. Dar ajutoarele care le primim noi sunt puține și nu acoperă necesarul. Așa că am început să cer ajutor prin lumea virtuală a iubitorilor de animale. La fel am încercat și anul trecut, când făcusem apel la comunitatea locală (prin intermediul presei locale) pentru donații de hrană. Răspunsul turdenilor (care, de altfel, ne sună zilnic ca să ridicăm câini din diferite locații) au fost 4 cutii de conserve și o p...

"Ca la noi la nimenea"  a fost prima vorbă ce mi-a venit în minte când am aflat urmarea poveștii cailor salvați de la moarte sigură prin înfometare. " Caii au fost confiscati, asta o stim cu totii. Dar teoretic proprietarul nu a fost decazut din drepturi. Caii sunt inca ai domnului Dragoi, ceea ce s-a facut a fost sa se permita printr-un ordin judecatoresc transferarea cailor de la domnul Dragoi in grija primariei din Fierbinti pe un termen de 6 luni. Cu toate acestea proprietar este inca domnul Dragoi si are drepturi asupra lor. Nu inteleg eu exact cum este posibil acest lucru, dar asta ar scrie in respectivul ordin judecatoresc, doar transferul cailor si nu decaderea din drepturi a proprietarului. Asta inseamna ca primaria a fost delegata sa aiba grija de cai timp de 6 luni in locul proprietarului in timp ce acesta isi pastreaza drepturile asupra cailor. Ideal ar fi fost sa se procedeze ca in cazul cailor din Homorod unde DSV-ul a amendat proprietarul de...

 În urmă cu câteva luni, mai precis prin luna aprilie, am primit un mail din partea unui român stabilit în SUA, care suna cam așa: "Buna ziua. Ma numesc Cody Barbu. Locuiesc in Statele Unite de 8 ani. Urmez cursuri de Media si Criminologie la Northeastern Illinois University din Chicago. Voi realiza un TV show non-profit la CAN TV (Chicago Public Television) care reflecta aspecte sociale, economice, culturale, si politice din Romania.CAN TV transmite la aproximativ 400 de mii de locuinte din Chicago. Una dintre temele pe care le voi aborda este "Cruelty against animals in Romania". Deocamdata mai lucrez la aranjamentele de scena si grafice TV, dar am inceput colectarea de informatii de la organizatii specializate in animal rights. Va solicit colaborarea pentru a face posibila realizarea episodului "on cruelty against animals." Va rog sa-mi puneti la dispozitie linkuri la materiale video care "portray" (cateodata nu-mi gasesc cuvintele in l...

Pe scurt, în articolul de mai jos este vorba despre ideea isteață a unei profesoare de școală generală, care s-a gândit că nu strică copiilor să vadă de unde/cum ajunge mâncarea (carnea) în magazine. Drept pentru care i-a dus la un fel de abator. Acolo copiii au trăit un adevărat șoc văzând cum vitele sunt tăiate în bucăți. Unii dintre copii au început să urle, unii au fugit imediat afară și au început să vomite. Angajații, la rândul lor, au fost șocați de reacția copiilor și au încercat să-i calmeze spunându-le că ăsta e procedeul normal prin care este făcută carnea de vită ce ajunge apoi în hamburgherul atât de gustos (pe care copiii adoră să-l mănânce). Dar nimic nu a reușit să potolească reacția copiilor. După această vizită, profesoara a fost sancționată disciplinar. Ei da, mai mult ca sigur că acei copii nu vor mai accepta să pună în gură carne în viața lor. "Eighteen grade 5 students of Mavis Beacon Elementary School are undergoing counseling after a school field trip visi...

Pentru că azi mi-am propus să stau liniştita acasă şi să simt sărbătoarea tării mele, am găsit câteva filmuleţe ce spun totul despre frumuseţea şi sufletul acestui loc. Şi un filmuleţ despre zona în care trăiesc, realizat de un voluntar polonezo-britanic, Wiktor, care a locuit câteva luni la Turda şi s-a implicat în proiectele Fundaţiei Raţiu: Şi da, sunt mândră că sunt româncă, că m-am născut aici şi, indiferent de mizeriile care se întâmplă aici din cauza imperfecţiunii fiinţei umane, nu mă voi lepada niciodată de pământul ăsta. La multi Ani, România mea.