Zi de sterilizari & vizita in comunitatea de tigani

Într-o postare trecută scriam despre o căţeluşă extrem de prietenoasă, care îşi duce veacul prin centrul oraşului, în dreptul magazinului Galina. Ieri am decis să o sterilizăm şi pe ea, după ce auzisem că "a făcut prostioare cu unul-doi căţei". Tot de la aceleaşi persoane am înţeles că în perioada de călduri, a fost agitaţie mare prin zonă, iar unii deranjaţi de comportamentul lor, au decis că biata căţeluşă poartă vina pentru totul şi au bătut-o. După aceea a mai fost şi lovită de o maşină, drept urmare acum s-a ales cu un tremur permanent al labuţelor din faţă. "S-ar putea să fi fost vorba de o comoţie în urma loviturilor", a spus doctorul. Oricum, extrem de blânda şi prietenoasa căţeluşă, se află acum în îngrijirea noastră. Vom încerca să-i găsim stăpân, pt că nu mai vrem să o lăsăm în stradă. E prea blândă şi lipicioasă, iar tocmai aceşti căţei sunt primii loviţi.

Deşi e mare şi bine hrănită, când s-a trezit din anestezic a plâns tot timpul. E extrem de sensibilă, contrar dimensiunilor ei. I-am pus numele de Nora.

Pentru că am avut zi de sterilizări, iar dr doctor Madaras s-a deplasat din Cluj împreună cu colega dânsului, tot veterinar, am adunat toată grupa mică de la ţarcurile noastre, ca să fim siguri că după ce vor ajunge pe mâna adoptatorilor, nu vor mai avea probleme.

micuţa de culoare albă abia de se distinge pe cearceaf.

Doar după cap, că ăla e colorat.

A mai fost şi o pisicuţă drăguţă şi un pui din grupul sălbăticuţilor. Ăştia sunt 4 pui măricei, aduşi de un domn care îi luase de pe stradă şi încercase să-i socializeze cu oamenii, dar fără rezultat. Medicul a spus că merită să încercăm să sterilizăm unul dintre ei, să vedem dacă nu cumva se va schimba. Dacă nu, nu au nici o şansă de supravieţuire. Nimeni nu îi va adopta, pt că sunt foarte fricoşi, iar dacă încerci să-i atingi, te trezeşti capsat.

După ce s-a trezit puţin din anestezie şi simţind mână străină pe el, s-a vârât după un dulap. Abia l-au scos de acolo colega şi dl doctor.

În timpul acesta, din camera alăturată ţipa de mama-focului o creatură mică, mică, fără ochişori. Cineva ni-l cadorisiseră, să-l creştem noi, în lipsa mamei. Noroc cu o doamnă care s-a oferit ea să facă pe parintele paternal, că nici una dintre noi nu avem timpul necesar pt a hrăni tot la 3 ore un puiuţ nou-născut. Până atunci însă, a avut grijă de micuţ colega mea, Clara. Oricum la ea acasă este "sediul general".

Spre seară ne-am dus cu echipa medicală în vizită la familia lui Blackie. Îmi era atât de dor de ea, iar medicul trebuia să-i scoată firele. Când ne-a văzut, a sărit pe noi, ne-a pupat şi s-a instalat comodă în maşina medicului, de unde nu a mai vrut să coboare nici în ruptul capului. Am decis să o lăsăm acolo până când dl doctor avea să termine de examinat toţi patrupezii comunitaţii.

Sinceră să fiu, mie mi-a părut rău pentru ea când am văzut unde locuieşte. Mi-am amintit ce iubită a fost la fiecare ieşire a noastră, ce cuminte şi prietenoasă, acolo nu i se recunoşc îndeajuns meritele de căţel deosebit. Părerea mea. Oricum, cred că Blackie/Ada a fost impresionată de vizita noastră, pentru că azi dimineaţă am aflat că din nou a fugit de acasă. Să fi plecat oare în căutarea noastră?

Aici locuieşte ea...

E o comunitate care traieşte din vânzarea de fier vechi. Nu vreau să mă gândesc de unde îl procură, dar nu am putut să nu recunosc câteva din figurile celebre ale cerşetorilor pe care îi văd zilnic în oraş.

Au mulţi câini, nici unul vaccinat, iar colegele mele le-au promis că îi vom ajuta când vine medicul. Înainte însă de a le administra vaccinul, le-a fost măsurată temperatura şi totţi, dar absolut toţi câinii aveau febră. Aşa că au primit tratament cu antibiotic, iar vaccinul s-a amânat. Între timp am mai steriliat o căţeluşă bătrână de la ei şi ea bolnavă, iar timp de 4 zile am ţinut-o sub tratament, la noi. 

Eu am fost cam deprimată de cele văzute acolo. Muli câini, majoritatea de rasă, chiar şi teckelaşi, tinuţi în condiţii mizere. Am încercat să le explic că şi câinii se îmbolnăvesc, la fel ca şi oamenii, de aceea trebuie vaccinaţi, trataţi etc, iar ei se uitau cu ochii mari la mine. Ce mai, e nevoie mare de educaţie, şi nu doar vizavi de creşterea animalelor, ci şi de condiţiile de igienă în care cresc copiii. 

Spre final, dl doctor le-a castrat un purcel, iar spectacolul a fost nemaipomenit pt cei aflaţi acolo, de la cel mai mare până la cel mai mic.